Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

10:00

Staulul Sfinții Flor și Lavru - a doua turmă... și visul Părintelui rector Alexander Siniakov

Părintele Alexander (Alexandru) Siniakov, rectorul Seminarului Ortodox rusesc din Épinay-sous-Sénart, în nordul Franței, tocmai a lansat un site web dedicat grajdului și școlii sale de călărie (echitație) și crescătoriei proprii de cai și asini „Staulul Sfinții Flor și Lavru" ( Écurie Saints-Flore-et-Laure) - Sfinți Mucenici prăznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe 18 august.
În prezentarea din deschidere, autorul explică: "Această comunitate este în primul rând visul unui copil născut într-o familie de cazaci din mijlocul stepelor din Caucazul de Nord. Acest vis a devenit o nebunie a unui călugăr stabilit în regiunea Paris-ului. De acum, există a doua 'turmă' a unui preot care este și rector al Seminarului Ortodox Rus din Épinay-sous-Sénart".
Un reportaj video poate fi văzut la (adresa). Mai multe albume foto pot fi văzute, de asemenea, la (adresa).

În plus față de această nouă lansare web, Părintele Alexandru Siniakov este deja autor al unei prime cărți tematice, intitulată:  "Dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine!" (. Această istorie, care începe cu reveria unui cazac, continuă pe urmele unui pelerin rus pe spatele unui măgar, înainte de a încheia cu viziunea luminoasă a unui stareț, de pe cal. Este o carte plină de delicatețe și de speranță, pe care Părintele Alexandru Siniakov o oferă tuturor celor care cred că nu există umanism fără a căuta armonie cu natura.

"De cele mai multe ori, călugării șoptesc rugăciuni la urechea lui Dumnezeu în timp ce caii ascultă transformarea Universului. De cele mai multe ori, călugării merg purtați de picioarele lor, la chemarea clopotelor, în timp ce caii pășesc fără să plece nicăieri. De cele mai multe ori, călugării se retrag în chilia lor, în timp ce caii se întorc în propriul stau. Dar, se întâmplă ca un călugăr să se reculeagă alături de cai, sub adăpostul lor. Se întâmplă ca el să străbată cărările spre întâlnirea cu necunoscutul și poate cu cel abandonat. El ajunge șă șoptească rugăciuni spre urechile cailor, ca imn de laudă adresat de om iniversului."

Rus și francez, cazac și călugăr, rector de seminar și fermier de cai, Părintele Alexandru Siniakov a dezvăluit o călătorie uimitoare în această primă carte a sa.



"Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine". (Sfânta Evanghelie după Matei, 21: 1-2)
28 September 2019

vezi știrile de azi