Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

17:47

55 de ani de la cea de-a doua descoperire a sfintelor moaște ale Sfântului Mitrofan de Voronej

Pe 17 septembrie 2019, Voronej a sărbătorit 55 de ani de la cea de-a doua descoperire a sfintelor moaște ale Sfântului Mitrofan de Voronez, și cea de-a 30-a aniversare a mutării acestora. Cu această ocazie, o Sfântă Liturghie Arhierească a fost săvârșită în Catedrala Buna Vestire, de catre Mitropolitul Serghie de Voronej. A participat, de asemenea, in ierarh al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei. Câteva fotografii de la eveniment pot fi văzute la (adresa).
Sfântul Mitrofan din Voronej (1623 - 1703) a fost numit în 1682 drept prim Episcop al Voronej-ului. Este renumit pentru puterile sale de a face minuni.

Mihail (după cum era cunoscut atunci) s-a născut în satul Antilokhovo, districtul Savinsky, și a depus jurămintele monahale, după mutarea la cele veșnice a soției sale, în anul 1663. El a stărețit Mănăstirea Kosmin de lângă Yuryev-Polsky și Mănăstirea Unzha (Unja) din Makaryev, înainte de a fi numit Episcopul în 1682.

Sfântul Mitrofan l-a sprijinit pe Petru cel Mare în eforturile sale de a construi primele nave de război rusești în Voronej, dar s-a aratat în general critic față de politicile acestuia de occidentalizare.

Episcopul Mitrofan a fost înmormântat în Mănăstirea Buna Vestire, în prezența țarului, în 1703. Când, la 14 ani mai târziu, mormântul său a fost deschis, trupul lui Mitrofan a fost găsit „întreg”, iar sfintele sale moaște au fost proclamate ca având puteri de vindecare. După ce a fost canonizat oficial în 1832 și Nicolae I a făcut o vizită în lăcașul său, cinstirea sfântului a crescut și un număr mare de pelerini din Rusia Centrală a început să vină la mormântul său din Voronej. Prima biserică din Moscova închinată Sfântului Mitrofan din Voronej a fost târnosită în 1895.

Bolșevicii au confiscat sfintele moaște ale Sfântului Mitrofan. În 1989, sfintele moaște au fost returnate Bisericii Ortodoxe Ruse. Ele se află acum la Catedrala Bunei Vestiri.
23 September 2019

vezi știrile de azi