Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

08:49

Calfele călătoare vin cu ateliere gastronomice. Atelier de brutărie

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășurându-se în parteneriat media oficial Lăcașuri Ortodoxe, găzduiește în perioada 28-29 august 2019 un atelier gastronomic de brutărie.

Deoarece anul acesta Sibiul poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană, și-au anunțat prezența la Muzeul ASTRA o serie de calfe călătoare din domeniul gastronomic – bucătari, brutari, cofetari – care își doresc să transmită o parte din cunoștințele lor localnicilor și turiștilor interesați de bucătăria tradițională.

Participarea la ateliere de brutărie se face pe bază de programare la telefonul brutarului Marcus: 0749 570 252, vorbitor de limbă germană, engleză și franceză. Programările se fac în limita locurilor disponibile (maxim 8 pers/atelier).

Taxa de  atelier este de 15 lei/persoană. Împreună cu Marcus vor mai susține demonstrații încă doi brutari. Locația în care se va desfășura atelierul interactiv este Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

 

Evenimentul reprezintă o continuare a colaborării începute cu cinci ani în urmă între asociația Casa Calfelor Sibiu și Muzeul ASTRA, cu scopul de a promova vechile bresle de meșteșugari.  Atât în Evul Mediu, cât și acum, calfele călătoare au făcut legătura dintre Sibiu și marile centre meșteșugărești europene.

 

Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA
23 August 2019

vezi știrile de azi