Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

09:16

RELIGIE - ORTODOXIE și ȘTIINȚĂ: Suntem martori vii ai nașterii unui nou mit: Mitul Transumanismului

"Suntem martori vii ai nașterii unui nou mit, mitul transumanismului, care reflectă credința în valoarea intrinsecă a progresului științific și tehnologic. Acest mit cucerește din ce în ce mai multe minți, această ideologie se infiltrează în toate straturile culturii - cinema, literatură, jocuri pe calculator. Ideea că numai prin tehnologie vom putea depăși moartea și boala, nedreptatea socială și foametea, chiar și tulburările mintale, este atrăgătoare pentru oameni, în special pentru cei la care credința în Dumnezeu nu există. Oamenii sunt gata să creadă cele mai absurde oferte fantastice - este prețul acestei profunde dereglări psihice, acestei dezorientări, acestei pierderi a gustului pentru adevăr.

Nu spun să diminuăm în vreun fel sau altul importanța descoperirilor științifice, a dezvoltării tehnologice, a realizărilor tehnologice - deloc. Nu este o coincidență faptul că civilizația creștină europeană a devenit leagănul progresului științific și tehnologic, de ale cărui beneficii profită întreaga lume. Însă, nu despre asta este vorba. Oare, nu este evidentă, astăzi, o sutragere tragică a atenției, de la problemele esențiale, la entuziasmul tehnologic? Nu suntem noi pe cale să trecem, de la subiectul procesului, la obiectul său, devenind suficient să respectăm algoritmii de comportament calculați de mașini pentru a sprijini eficient societatea de consum? Nu am reușit să rupem, măturați de orizonturile seducătoare ale noilor perspective, firul de securitate care ne conecta cu noi înșine, cu oamenii?

Aș dori să vă adresez, dumneavoastră, oamenilor de știință, această întrebare: cât de mult recunoaștem limita dintre realitatea acestei lumi și realitatea artificială? Dintre lumea grăirii vii și lumea numerelor binare? Cât de mult înțelegem, în mod clar, consecințele acestei - ca să spunem așa - intervenții digitale în viața noastră?

Da, astăzi putem obține sute, mii de fotografii, prin simpla apăsare a unui buton. Dar de ce, atunci, fotografiile vechi, analogice și doar într-un singur exemplar, sunt infinit mai scumpe decât fotografiile digitale - cele din albumele noastre, care s-au păstrat în casa părinților noștri, și care ne-au fost predate? Da, e-mailul și mesageria instante au transformat lumea într-un spațiu digital mare, fără frontiere. Dar, unde a dispărut bucuria sosirii plicului mult așteptat, cu scrisoarea dorită? Da, astăzi chiar și o carte poștală obișnuită este deja o raritate. Însă, ce amintire a vieții noastre actuale vom lăsa posterității? Sub forma arhivelor de e-mail, sute de mii de fotografii neformate? Când văd oameni care își fac singuri poză [autoportret, "selfie" / LO], mi se pare îngrozitor. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată! Ce se află în spate? Eu sunt în centrul lumii și nu există nimic în jurul meu? Mă fotografiez cu ajutorul acestei tije [dispozitiv metalic de susținere a aparatului foto în poziție "selfie"] și, în spate, se află, spre exemplu, Catedrala Sfântului Isaac. Catedrala Sfântul Isaac reprezintă un decor, eu sunt cel mai important!

Astfel, aceste sute de mii de fotografii modificabile și neformate, conturile de pe rețelele sociale înghețate odată cu plecarea noastră, constituie o înlocuire inteligentă și urâtă a albumelor din trecut. Nu mai există albume [jurnale / LO], există rețele de socializare. Copiii moderni nu prea înțeleg de ce să mai citească din cărți, odată ce există videoclipuri pe YouTube despre orice. O propunere de a scrie o scrisoare de mână, poate provoca o stupoare profundă. „Cum să faci asta?”, îl întreabă copilul pe tată, sau pe mamă. Principalul lucru care îngrijorează o persoană care pleacă de acasă, este dacă și-a uitat smartphone-ul, Doamne ferește!

Dau toate aceste exemple, cu un singur scop: să amintesc cât de mult s-a schimbat lumea în ultimele decenii. Intensitatea acestor modificări continuă să crească. Putem admite noi, sincer, că aceste schimbări nu ne alarmează și nu ne sperie? Multe schimbări rezultă din progresele tehnologice, dar ar trebui să le acceptăm cu toții, inocenți, și ar trebui să aplaudăm cu toții? Nu ar trebui să evaluăm critic unele dintre consecințele acestui progres?

Noi, oamenii credinței, nu putem fără voi, oamenii științei, să răspundem acestei întrebări vitale: de ce și cum se transformă tehnologiile, din servitor, în stăpân? De ce și cum încep tehnologiile să joace un rol care nu este al lor? Avem nevoie de o interacțiune informală, nonformală, dar profundă, între religie și știință. Nu în scopul eliminării contradicțiilor fictive, care a fost punctul central al secolului al XIX-lea și, mai ales, al XX-lea - care a fost relația dintre știință și religie etc.? Am vorbit despre asta, în aceste încăperi, la acea vreme, și cred că toate acestea sunt lucruri ale trecutului.

Astăzi, ne confruntăm cu o nouă sarcină: să ajutăm omul, prin eforturi comune, să-și păstreze umanitatea, într-o lume "tehnogenică" [de factură tehnologică / LO] în schimbare rapidă. Ca oameni aflați în fruntea științei, știți mai bine decât mine ce se va întâmpla cu tehnologia și, prin urmare, cu toate domeniile vieții noastre, în următoarele decenii. Pot presupune că acest orizont planificat nu este prea îndepărtat și că schimbările semnificative sunt înaintea noastră mult mai aproape. Să ne gândim împreună, fiecare de partea sa, la ceea ce ne ajută astăzi să păstrăm chipul uman, ne ajută să ne păstrăm sufletul, care se află cel mai intim în noi, ascuns, care niciodată nu s-a manifestat prin legile definite de lumea externă, ci prin anumite legi interioare, pe primul loc între acestea aflându-se conceptul sentimentului moral pe care știința nu îl poate explica.

Care este limita între necesitatea controlului statului asupra vieții cetățenilor și încălcarea drepturilor constituționale la libertate? Luând exemplul altor țări, avem deja o idee clară, și nu fantezistă, asupra vitezei cu care devine posibilă instituirea unui sistem de control totalitar pentru fiecare rezident, crearea unui profil digital și obținerea unui control practic nelimitat asupra vieții persoanei. Însă, acest lucru crește gradul de umanitate în societate sau, dimpotrivă, îl duce la un nivel extrem de scăzut? Toate acestea sunt întrebări foarte complexe, la care nu avem răspunsuri definitive, astăzi. Nu vreau să fiu alarmist, dar fără răspunsuri la aceste întrebări importante și complexe, poate cele mai importante azi, va fi extrem de dificil să avansăm cu adevărat în viitor.

În concluzie, permiteți-mi să împărtășesc câteva reflecții, în jurul cărora mi se pare că s-ar putea duce o discuție între știință și credința creștină. În primul rând, descoperirile moderne în neurofiziologie i-au determinat pe unii interpreți să afirme că o anumită parte a creierului ar conține ideile religioase. Suntem gata să admitem că tot ceea ce este mai înălțător, de inspirație, frumos, creat de om în toată istoria sa, este doar rezultatul unor procese electrochimice fortuite ale sistemului limbic și ale lobului temporal al scoarței cerebrale? Că nu există iubire, nici sacrificiu, nici trădare, nici onoare, nici necinste - toate acestea fiind o configurație în continuă schimbare a activității creierului? Unde este personalitatea? Să fie ea simpla reflectare externă a acestei configurații? Ce reprezintă cultura, arta, toate suferințele, bucuriile, experiențele noastre? Toate acestea sunt la nivelul chimiei, așa cum spunem acum? Mă descumpănesc în fața modului în care oamenii care se iubesc își spun: „O chimie se naște între noi". Nu dragostea, ci o 'chimie' apare...

Cu mai bine de o sută de ani în urmă, Piotr Evghenievici Astafiev, un cunoscut filozof slavofil (foarte faimos pentru noi, dar cu totul necunoscut societății) scria: „Cu cât omul contemporan are tot ce caută, tot ceea ce îl preocupă, tot ceea ce absoarbe toate interesele sufletului său - cu atât este mai nemulțumit. Cu cât acumulează mai mult, în mâinile sale, mijloacele pentru a atinge fericirea pe care o caută, cu atât este mai nefericit. Cu cât bogăția lui crește, cu atât mai mult simte greutatea sărăciei sale".

Care este motivul acestor contradicții? Implementarea insuficientă a setului de sarcini fixate pentru progres, sau formularea incorectă a sarcinilor în sine? Poate că a sosit timpul pentru o revizuire radicală a locului și a semnificației științelor umane dirijate asupra omului însuși, al religiei și artei, cu implicarea în interpretarea procesului în curs și a inevitabilului dezastru al dezumanizării. De la acea discuție tradițională - „știință-religie”, „compatibil-incompatibil”, „Dumnezeu există, sau nu”, „putem vorbi aceeași limbă, sau nu o putem face” - este timpul să trecem la interpretare, la înțelegerea comună a altor procese și a altor probleme. Până la urmă, catastrofa dezumanizării umane este inevitabilă?

Iată câmpul interacțiunii noastre de astăzi. Putem urmări evoluția istorică a imaginii pe care omul o are despre sine, de la apariția scrisului până în zilele noastre. Acest lucru, în sine, este interesant și instructiv. Dar, este mai important ca Creștinismul să le arate oamenilor ce crede despre adevărata umanitate Acela Care a creat omul, adică Dumnezeu, modul în care Dumnezeu, în general, îl consideră pe om. Nu este o idee frumoasă, sau o formulă bună - este un mesaj despre viața care a fost în Dumnezeu și care ni s-a manifestat, așa după cum vedem în Prima Epistolă a Sfântului Apostol Ioan Teologul. Hristos intră într-o lume încurcată în vicii, nu ca revoluționar, nici ca legiuitor, ci ca un Învingător asupra păcatului. Sfinții Părinți l-au numit Noul Adam, strămoșul unei umanități reînnoite. Timp de secole, umanitatea a fost apreciată după Chipul lui Hristos.

Astăzi, idealul societății este mai degrabă antipodul complet al lui Hristos - un fel de super-erou cu super-puteri, integrat în mediul electronic. Dar, să ne punem întrebarea: cum am putea să nu-L trădăm pe Hristos, odată ce suntem îndepărtați de ideea de a depăși ceea ce este omenesc? Va duce dezvoltarea interfeței neuronale la o prăbușire profundă a ideilor noastre, cele mai profunde, despre limitele umanului?

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6:12). Au apărut diverse dependențe, multe dintre ele care nu sunt chimice, ci sunt dintre cele mai importante subiecte în psihoterapia actuală. Dar, cel mai bun tratament este prevenirea lor. De ce nu am dezvolta, toți, oameni de știință și teologi, un fel de cod de securitate care, într-un mod simplu și accesibil, dar bine motivat, ar descrie un mod de viață sănătos, nedistructiv pentru omul modern? Nu este timpul să aplicăm întregul arsenal bogat al practicii ascetice creștine, în realitățile de astăzi? Vreți să ne arătați că puteți înlocui ceea ce este uman, cu natura sălbatică a spațiilor virtuale, cu jocurile de rețea, cu rețelele sociale și mesageria instantanee? Oare nu este timpul să trecem la o sarcină de rutină, dar foarte necesară, de interpretare și punere în ordine a tuturor roadelor pe care ni le-au adus tehnologiile în ultimele decenii?

Poate am pus prea multe întrebări. Scuzați-mă, nu ne întâlnim în fiecare an. Apreciez cu adevărat oportunitatea de a cunoaște comunitatea științifică din Sarov, de aceea am împărtășit tot ceea ce se acumulase; nu putem vorbi despre toate acestea în fața altor audiențe la fel de calm, ca aici. Dar, toate aceste întrebări au ieșit la suprafață și, dacă nu depunem eforturi, fiecare dintre noi riscăm să lăsăm o moștenire tristă urmașilor noștri. Rămâne de văzut dacă vor putea face față singuri. Această întrebare rămâne deschisă.

În concluzie, aș dori să aduc aproape gândirea celui mai mare teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al IV-lea, Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei. Cu mult înainte de descoperirea neurofiziologiei, el a comparat creierul uman cu o liră care, dacă nu este acordată, nu poate fi folosită de niciun muzician, fie el și cel mai măreț. Sfântul Atanasie, care descrie proprietățile sufletului uman, era convins că mintea omenească și sentimentele trupești nu sunt același lucru: „Aceasta poate fi comparată cu o liră bine acordată în mâinile unui muzician. Fiecare coardă produce propriul său sunet, dar a distinge acordul lor, pentru a le acorda, acest lucru nu-l poate face decât un expert. Același lucru se întâmplă și cu sentimentele acordate în trup, ca o liră, atunci când sunt dirijate de duhul spiritual". Dacă nu știm să reglăm coardele sufletului într-un mod corect, niciun spațiu virtual, nicio interfață neuronală sau cei mai moderni roboți nu vor juca rolul nostru uman pentru noi. Acest lucru nu revine niciunei mașini. Sper sincer că dialogul dintre Biserică și comunitatea științifică pe care o reprezentați astăzi și aici va continua în viitor, nu numai pentru binele patriei noastre, ci și, în general, pentru binele omului."
(Traducere, pentru Lăcașuri Ortodoxe, de: KSLCătălin - după un fragment al alocuțiunii Patriarhului Chiril al Moscovei, susținute cu prilejul întâlnirii sale cu oamenii de știință si politicienii, la Institutul Pan-Rusesc de Cercetări Științifice din Sarov, în data de 31 iulie 2019. Tema întâlnirii: „Construirea unei noi realități: tehnologii avansate și reînnoire spirituală" - o înregistrare video cu susținerea alocuțiunii poate fi văzută la [adresa])
13 August 2019

vezi știrile de azi