Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

11:50

Sfântul LUCIAN - Episcop de Beauvais și ucenic al Sfântului Apostol Petru, însoțitor al Sfântului Dionisie Areopagitul

LUCIAN a fost, pentru o vreme, ucenic al Sfântului Apostol Petru și botezat de acesta - având să ajungă ulterior Episcop (de Beauvais, în Franța) - și fiind trimis să predice Cuvântul lui Dumnezeu în Italia, apoi în Franța, alături de Sfântul Dionisie Areopagitul (care a rămas acolo; fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel), și mai apoi în Belgia, în timpul împăratului roman Dometian, care trimisese o misiune specială (condusă de trei oficiali) pentru prinderea misionarilor creștini. După decapitare, conform înregistrărilor rămase pe marginea evenimentului, prin minune dumnezeiască și puterea lui Dumnezeu, trupul lui LUCIAN ducând singur capul în mâini s-a deplasat până la locul în care a dorit să fie îngropat, traversând chiar și un râu, pe acel loc înălțându-se mai târziu o biserică. Minunea de acest fel nu este singulară, deși în urma ei s-au convertit 500 de martori. Despre o asemenea minune s-a mai auzit și în cazul Sfinților Dionisie și Iovan Vladimir. Mai mult decât atât, în momentul decapitării lui Lucian, o lumină cerească a strălucit peste trupul său și s-a auzit Vocea Mântuitorului chemându-i sufletul în Împărăția Cerească. Odată cu decapitarea lui Lucian, deși în alt loc, după ce îl prinseseră și pe Sfântul Dionisie (alături de care rămăseseră, în zonă, și Sfinții Marcelin și Saturninus), fuseră uciși și ucenicii Episcopului Lucian, prinși tot în Belgia: preotul Maxmian și diaconul Iulian (sfintele lor moaște au fost și ele duse, mai apoi, în aceeași biserică). Acum, LUCIAN este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, în mod special astăzi, 3 iunie. Sfântul Lucian era un ascet strict, toată ziua mâncând doar o bucățică de pâine și bând puțină apă. Era plin de bucurie, mereu vesel la față, conform mărturisirilor celor convertiți. (o reînfățișare de: KSLCătălin)

 

03 June 2019

vezi știrile de azi