Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

17:56

Întâistătătorul Bisericii din Polonia, despre noua Biserică din Ucraina

Într-un interviu acordat revistei poloneze Polityka, Preafericitul Părinte Mitropolit Sava de Varșovia și al Întregii Polonii a subliniat că din punct de vedere al dreptului canonic, „Mitropolitul Epifanie Doumenko“ (șeful noii structuri numită „Biserica Ortodoxă a Ucrainei) nu este un este un misionar religios, pentru că nu a fost hirotonit într-o Biserică Canonică.

 

"A făcut foarte mult rău prin numirea acestui tânăr lumesc drept mitropolit", a asigurat Preafericirea Sa. Episcopul Sava a declarat, de asemenea, că nu a transmis felicitări "Mitropolitului Epifanie" după alegerea lui.

 

Potrivit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Poloneze, cauza situației tragice a vieții ecleziale din Ucraina este mândria fostului Mitropolit al Kievului, Filaret Denisenko. "Toate acestea provin din mândrie, din mândria lui Filaret, care a fost folosită de primul Președinte al Ucrainei, Leonid Kravchuk", a spus el. Autoritățile ucrainene nu ar trebui să se ocupe de problemele Bisericii, ci să se îngrijească cu privire la unitatea țării, pentru a opri conflictul armat, a spus Preafericirea Sa. Pentru Mitropolitul Sava, este de datoria credincioșilor "să decidă de care Biserică vor să aparțină".

 

El a reamintit că, în conformitate cu Canoanele Bisericii, singura care poate primi o Biserică schismatică în comuniune este cea din care a plecat, doar în cazul în care s-a pocăit, și nu Patriarhul Constantinopolului.

 

Mitropolitul Sava a relatat că l-a sfătuit pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului să nu facă ceea ce a propus să facă în Ucraina, și să ridice problema la nivel pan-ortodox. El a reamintit că Biserica Ortodoxă a Antiohiei a făcut apel, de asemenea, „la convocarea în cel mai scurt timp a unui Sinod Pan-ortodox, pentru a discuta despre situația din Ucraina și a găsi o soluție canonică".

 

Preafericitul Părinte Mitropolit Sava a spus că Biserica Ortodoxă Poloneză nu a luat partea nimănui în chestiunea ucraineană, ci poziția sa a fost doar cea a dogmelor și canoanelor ortodoxe.

 

„Eu cred că Patriarhul Kirill este gata de dialog, ultima sa scrisoare către Patriarhul Bartolomeu depune mărturie... În primul rând, Moscova, Constantinopolul și Kievul sunt cei care trebuie să discute. Dacă găsesc o soluție, o vom accepta", a spus Preafericirea Sa.

 

Primatul Bisericii Ortodoxe Poloneze a arătat că încălcarea legii canonice a fost "un precedent rău". Se teme că acordarea "Tomosului de Autocefalie" structurii fondată de Constantinopol în Ucraina ar putea cauza haos și nu numai în această țară.

„Nu este exclus ca în Polonia, unde există mai mult de un milion de ucraineni, să apară un grup de credincioși pentru care Filaret să vrea să înființeze parohii în Polonia. Am auzit recent că Pravy Sektor studiase deja posibilitatea ca Epifanie să meargă în Polonia. În acest caz, haosul ne așteaptă", a declarat Preafericitul Mitropolit de Varșovia și toată Polonia, Sava".

 

Traducere după un articol publicat de Departamentul de Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Ruse

18 January 2019

vezi știrile de azi