Lăcașuri Ortodoxe

Din ce în ce mai aproape de adevăr...

De actualitate, în Ortodoxie

10:11

PS Visarion la 60 de ani de viata, in cel de-al 13-lea an de slujire a Episcopiei Tulcii

Luni, 21 octombrie 2019, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Mărturisitori ardeleni Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan de la Galeș și Moise Măcinic de la Sibiel, Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu Înaltpreasfințitul Teodosie arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian arhiepiscopul Dunării de Jos și un sobor de preoți, în biserica Buna Vestire din Tulcea, paraclis episcopal.Au fost prezente oficialități ale Prefecturii, Consiliului județean și Primăriei Tulcea.Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii și-a serbat de asemenea, împlinirea a 60 de ani de viață (19 octombrie) dar și ziua de nume, fiind felicitat de către reprezentanți ai clerului, ai instituțiilor statului și de către credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.Pr...
Continuă
Luni, 21 octombrie 2019, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Mărturisitori ardeleni Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan de la Galeș și Moise Măcinic de la Sibiel, Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu Înaltpreasfințitul Teodosie arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian arhiepiscopul Dunării de Jos și un sobor de preoți, în biserica Buna Vestire din Tulcea, paraclis episcopal.

Au fost prezente oficialități ale Prefecturii, Consiliului județean și Primăriei Tulcea.

Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii și-a serbat de asemenea, împlinirea a 60 de ani de viață (19 octombrie) dar și ziua de nume, fiind felicitat de către reprezentanți ai clerului, ai instituțiilor statului și de către credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.

Preasfințitul Părinte Visarion, păstorește de 12 ani episcopia Tulcii.

Text și foto - Valeriu Leonov - corespondent local
23 October 2019

09:56

Sfanta Liturghie pe Muntele Gutanu, la Gura Raiului (8 septembrie 2019)

Vara anului 2019 a fost dedicată unor slujiri liturgice aparte. Anul 2019 este un an cu reverberație existențială deoarece este primul an al mileniului trei.Calendarul scriptic față de calendarul cosmic are o diferență de câțiva ani. De aceea anul 2018 care încheie mileniul doi, anul Centenarului nostru, a fost un an cu totul aparte, fiind marcat de serbările unor evenimente foarte însemnate.Pentru neamul nostru, cel mai important eveniment liturgic petrecut în 2018, a fost inaugurarea Catedralei Naționale - Templul ridicat întru slava Dumnezeului Celui Preaînalt. În ziua de 1 Decembrie 2018 Sfânta Liturghie, în acest Templu, a fost săvârșită de Părintele Patriarh Daniel - Marele Arhiereu al neamului nostru - care din botez poartă numele Sfântului Prooroc Ilie și de Părintele Patriarh T...
Continuă
Vara anului 2019 a fost dedicată unor slujiri liturgice aparte. Anul 2019 este un an cu reverberație existențială deoarece este primul an al mileniului trei.

Calendarul scriptic față de calendarul cosmic are o diferență de câțiva ani. De aceea anul 2018 care încheie mileniul doi, anul Centenarului nostru, a fost un an cu totul aparte, fiind marcat de serbările unor evenimente foarte însemnate.

Pentru neamul nostru, cel mai important eveniment liturgic petrecut în 2018, a fost inaugurarea Catedralei Naționale - Templul ridicat întru slava Dumnezeului Celui Preaînalt. În ziua de 1 Decembrie 2018 Sfânta Liturghie, în acest Templu, a fost săvârșită de Părintele Patriarh Daniel - Marele Arhiereu al neamului nostru - care din botez poartă numele Sfântului Prooroc Ilie și de Părintele Patriarh Teofil al III-lea - Marele Arhiereu al lui Israel - care prin slujirea lor au marcat intrarea în mileniul trei.

În curbura Carpaților, în inima patriei noastre, la această cumpănă de timp, am săvârșit și noi câteva slujiri liturgice care, chiar smerite fiind, au marcat și ele, forfecarea timpului. Pentru prietenii mei și pentru cei care doresc să cunoască lucrarea Sfintei Biserici, în zilele trecute am postat pe Facebook [și în paginile Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe] câteva fotografii însoțite de explicațiile necesare, de la slujirea Sfintei Liturghii în Piatra Craiului, în locul numit La Table, în ziua de 6 august - ziua Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos.

Acum, revenim cu câteva fotografii de la Sfânta Liturghie pe care am săvârșit-o în 8 septembrie, în ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, în Bucegi, în Muntele Guțanu, în locul numit Gura Raiului. Această Sfântă Liturghie a fost dedicată cinstirii celei care L-a întrupat pe Hristos - Fiul lui Dumnezeu. În acest loc, sub abruptul Munților Bucegi, în 26 iulie 2010 a avut loc un accident de elicopter în care au murit șase ofițeri israelieni și un ofițer român. Persoane care s-au recomandat ca fiind martore la tragicul eveniment dar care au dorit să își păstreze anonimatul, au postat pe internet, referitor la acest eveniment tragic, o informație din care reiese că în elicopter s-ar fi aflat Chivotul Legii care, se înțelege că, s-a zdrobit și el, iar odată cu el s-au zdrobit și Tablele Legii - care erau în el. În amintirea acestei întâmplări cu reverberație existențială și în memoria celor care au murit în tragicul eveniment, am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în acest loc, pe un Altar de piatră, pe care l-am însemnat pentru a rămâne în amintirea generațiilor următoare.

La această Sfântă Liturghie, săvârșită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu - Mitropolitul Ardealului, am fost ajutat de Domnul Ciprian Vasile Olinici - Consilier al Părintelui Patriarh Daniel și Director General al Televiziunii Trinitas TV, de Domnul Cristian Marin - Cameraman la Trinitas TV, care a filmat slujirea liturgică și a cărui filmare va fi pusă într-o viitoare postare pe profilul de Facebook al protopopiatului Bran-Zărnești, de Domnul Laurențiu Gheorghe Drăgan și de Domnul Gheorghe Duicu care au asigurat infrastructura necesară acestei slujiri, prin osteneala lor. Piatra de Altar pe care s-a săvârșit această Dumnezeiască Liturghie și care se află lângă un izvor de munte cu apă rece și bună, va rămâne pentru totdeauna un loc sfânt închinat cinstirii Maicii Domnului. Acest loc, care este de o frumusețe rară și din care se vede tot ținutul Branului, este destul de greu accesibil dar poate să fie vizitat de păstorii care își pasc turmele în acest spațiu mirific, de iubitorii de drumeții montane și de cei care doresc să aprindă o lumânare și să se închine în singurătatea tainică a Munților Bucegi.

Aceasta este a treia și ultima Liturghie pe care am săvârșit-o în singurătatea munților, slăvindu-L pe Dumnezeu în Templul nefăcut de mâini omenești, mulțumindu-I pentru istoria adâncă a creației, pentru purtarea de grijă și pentru negrăitul dar de a exista.

Bucurie și binecuvântare
Părintele Gheorghe Colțea
23 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 23.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Mucenic și apostol Iacov, fratele Domnului
  • Sf. Cuvios Ignatie, Patriarhul Constantinopolului
  • Sf. Cuvios Macarie Romanul
  • Sf. Cuvios Nichifor, cel ce a așezat Mănăstirea cea din Harsian
  • Sf. Cuvios Petronie
  • Sf. doi tineri, cei care fiind siliți a alerga peste foc așternut pe pământ, s-au săvârșit
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
23 October 2019

14:57
telegraf In perioada 18-19 octombrie 2019, Fratia Ortodoxa Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta, a desfasurat o tabara de lucru, cu voluntari, la Cahul, in Basarabia: la Manastirea Cotihana si la sediul Episcopiei Basarabiei de Sud (unde au loc lucrari de construire, sub indrumarea si chiar participarea personala a PS Veniamin Goreanu).
22 October 2019

14:40
telegraf Miercuri, 23 octombrie 2019, la ziua de praznuire a Sfantului Apostol Iacov, ruda Domnului, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia, la Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Constanta, Slujba Sfintei Liturghii randuita de acest mare Apostol, de la ora 7:30.
22 October 2019

13:30
telegraf Vineri, 11 octombrie 2019, în ziua de sărbătoare a Sfântului Hariton Mărturisitorul, cel care a întemeiat monahismul palestinian, prima mănăstire pe care acesta a înființat-o a găzduit o slujbă în cinstea sa, în Fara.

La eveniment au participat călugărițe din Mănăstirea Înălțării Domnului, de pe Muntele Măslinilor și din Mânăstirea Sfânta Maria Magdalena, Întocmai cu Apostolii, din Ghetsimani.

A avut loc și o procesiune către mormântul Sfântului Hariton. Mai multe fotografii pot fi văzute la adresa.
22 October 2019

12:13
telegraf

DECIZIE EXTRAORDINARĂ a Consiliului European pentru Turism și Comerț: 2018/2019 – ANUL COMEMORĂRII SFINȚILOR EPICTET ȘI ASTION. Mai multe puteți citi la adresa.

15 February 2019

00:00
telegraf În ziua de 22.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Părintele nostru și întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, făcătorul de minuni
  • Sf. 7 Tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin
  • Sf. Mucenic Alexandru episcopul și Iraclie Mucenicul, Anna și Elisaveta, Teodota și Glicheria
  • Sf. Mucenic Zaharia
  • Sf. Mucenic Ruf
  • Sf. Cuvios Lot
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
22 October 2019

11:35
telegraf O copie a Icoanei Maicii Domnului din Hirbovat Ungheni-Nisporeni (Biserica Rusa) a fost pusa spre inchinare, pentru totdeauna, ieri 20 oct 2019, in Manastirea Adormirea Maicii Domnului, din Hirbovat, chiar in ziua praznuirii icoanei, fiind pictata timp de trei ani de un monah grec.
21 October 2019

11:25
telegraf In ziua de 20 octombrie 2008, a avut loc resfintirea Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva Braesti, Botosani, cu participarea IPS Teofan. (Pr. Gabriel Teodor Bita)
21 October 2019

11:01
telegraf In Parohia Balcani Marginea - Bacau, a fost construit un dig destinat dirijarii controlate a apei de ploaie, situat in partea din spate a casei parohiale, pentru reducerea infiltratiilor la nivelul temeliei, finantat de 2 familii de crestini.
21 October 2019

06:39
telegraf Potrivit informațiilor agenției Romfea, Consulul General al Statelor Unite în Salonic, Gregory W. Pfleger, a ajuns pe Muntele Athos pe 17 octombrie și a rămas acolo două zile, având o întâlnire cu organul monahal executiv al Muntelui Athos, la Karyes, înainte cu oduă zile de vizita în Sfântul Munte a Patriarhului Bartolomeu.
21 October 2019

06:35
telegraf Vicepreședintele Departamentului de Probleme Ecleziastice Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Protopopul Nicolae Balașov, a declarat că participarea la o slujbă comună a Arhiepiscopului Atenei și al întregii Grecii Ieronim, cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, sâmbătă, 19 octombrie 2019, nu reprezintă o recunoaștere a autocefaliei ucrainene de către Primatul Bisericii Greciei.
21 October 2019

06:31
telegraf
Mitropolitul Epifanie al Kievului, lider al noii Biserici Ortodoxe din Ucraina, a primit Premiul Athenagoras pentru drepturile omului 2019, din partea Arhonților Patriarhiei Ecumenice, pe data de 19 octombrie 2019, la Hilton Midtown, New York.
21 October 2019

06:25
telegraf În perioada 19 - 22 octombrie 2019 Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I s-a deplasat în Salonic și în Sfântul Munte Athos.
21 October 2019

06:22
telegraf Patriarhul Bartolomeu a anunțat viitoarea canonizare a patru mari sfinți din Sfântul Munte, din secolul XX: Ieronim din Simonos Petras (+1957), Daniel din Katounakia (+1929), Iosif Isihastul (+1959) și Efrem de Katounakia (+1998).
21 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 21.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • † Sf. Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, Sf. Mucenic Oprea
  • Sf. Sfințiți Mărturisitori Moise Măcinic și Ioan din Galeș
  • Sf. Cuvios Ilarion cel Mare
  • Sf. Mucenici Gaie, Dasie și Zotic
  • Sf. Mucenici: Andrei, Ștefan, Pavel și Petru
  • Sf. Muceniță Teodota și Socrate Prezbiterul
  • Sf. Mucenic Eucrat
  • Sf. Cuvios Filotei, cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului
  • Sf. Cuvios Zaharia
  • Sf. Cuvios Varuh
  • Sf. Mucenic Azis
  • Sf. Noul Mucenic Ioan cel de la Monemvasia
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
21 October 2019

12:51
telegraf

Urmărește acum Filmul "România: Gură de Rai" - O călătorie (ieșire) de 40 de minute, pe Tărâmul Făgăduinței, realizat de Lăcașuri Ortodoxe, la adresa.

15 February 2019

00:00
telegraf În ziua de 20.10.2019, în Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).

Acum, începând cu ora 07:30, transmitem în direct Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii. Transmisiunea poate fi urmărită dând click aici.
20 October 2019

20:01
telegraf O părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, prăznuit mâine, 20 octombrie, de Biserica Ortodoxă, se află pusă spre închinare în Sfânta Mănăstire Căldărușăni, din apropierea Bucureștiului.
19 October 2019

10:32

Întâistătătorul Bisericii Greciei riscă să nu mai fie pomenit la slujbele Bisericii Ortodoxe a Rusiei. Interzicerea pelerinajelor rusești în Mitropoliile grecești care recunosc autocefalia Bisericii din Ucraina

INTEGRAL: Declarația din 17 octombrie 2019 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, privind relațiile sale cu Biserica Ortodoxă GreacăPe 17 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a emis o declarație despre situația din Biserica Ortodoxă a Greciei, în urma organizării unei adunări episcopale extraordinare pe 12 octombrie 2019, cu privire la chestiunea autocefaliei Bisericii din Ucraina (Raport nr. 125). Vă oferim, mai jos, traducerea în limba română a acestei declarații:"Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit documentele publicate în mass-media în urma adunării extraordinare a ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Grecia, din 12 octombrie 2019, inclusiv comunicatul Adunării și Raportul Preafericitului Ieronim, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Gr...
Continuă
INTEGRAL: Declarația din 17 octombrie 2019 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, privind relațiile sale cu Biserica Ortodoxă Greacă


Pe 17 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a emis o declarație despre situația din Biserica Ortodoxă a Greciei, în urma organizării unei adunări episcopale extraordinare pe 12 octombrie 2019, cu privire la chestiunea autocefaliei Bisericii din Ucraina (Raport nr. 125). Vă oferim, mai jos, traducerea în limba română a acestei declarații:

"Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit documentele publicate în mass-media în urma adunării extraordinare a ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Grecia, din 12 octombrie 2019, inclusiv comunicatul Adunării și Raportul Preafericitului Ieronim, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii - „Autocefalia Bisericii Ucrainei” - care propune „recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente Ucraina".

Întrucât Biserica Ortodoxă Autonomă Ucraineană, condusă de Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, care numără 95 de ierarhi, peste 12 000 de parohii, mai mult de 250 de mănăstiri și zeci de milioane de credincioși, rămâne în unitate canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă și nu a formulat nicio cerere de autocefalie către nimeni, desigur, are loc acum recunoașterea comunităților schismatice din această țară. Patriarhul Bartolomeu a declarat anterior, de mai multe ori, că l-a recunoscut pe Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine drept singurul Primat canonic al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (ultima sa declarație în acest sens a fost făcută în ianuarie 2016, și a fost publicată în timpul sinaxei Primaților Bisericilor Ortodoxe locale). Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2018, Patriarhul Bartolomeu și-a trădat propriile declarații anterioare și, fără a avea puterile depline canonice necesare, „restabilește" la "demnitatea lor episcopală", fără a necesita penitență sau renunțare la schismă, persoanele readuse la statut secular, anatemizate, sau care chiar niciodată nu au fost hirotonite canonic și neînscriindu-se, chiar și de formă, în succesiunea apostolică. Șeful noii structuri este un individ „hirotonit” de fostul Mitropolit Filaret al Kievului, readus la statut laic și excomunicat. Acesta din urmă a fost, de asemenea, „restabilit” în „demnitatea sa episcopală” de către Patriarhul Constantinopolului, dar a părăsit curând noua „Biserică” și a declarat că reface vechea comunitate schismatică, căreia îi dă numele de „Patriarhia din Kiev”.

Biserica Ortodoxă Rusă a informat de mai multe ori ierarhia Bisericii Ortodoxe Grecești despre poziția dificilă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene de după legalizarea anti-canonică a schismei ucrainene de către Constantinopol, violența și persecuțiile împotriva acestor credincioși, orchestrate de autoritățile ucrainene. Pe 9 octombrie 2019, cu câteva zile înainte de menționata Adunare Extraordinară a Ierarhiei Bisericii Grecești, Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusii a trimis un mesaj frățesc către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Greciii, invitându-l să se abțină de la acte unilaterale și să nu ia decizii pripite înainte ca Duhul Sfânt să adune Primații tuturor Bisericilor sfinte ale lui Dumnezeu și să le dea înțelepciunea de a găsi, în numele întregii Biserici - "sfântă, sobornicească și apostolească" - o soluție care se va potrivi tuturor și va depăși actuala criză.

Este regretabil că Ahiepiscopul Ieronim justifică necesitatea recunoașterii în grabă și unilateral a unei comunități schismatice non-canonice prin mai multe argumente eronate sau înșelătoare, care au fost adesea respinse, nu numai de ierarhi, specialiști și teologi ai Bisericii Ortodoxe Rusești, ci și de mulți arhierei, păstori și teologi cunoscuți de Biserica Ortodoxă din Grecia.

Afirmația Arhiepiscopului Ieronim conform căreia „Biserica Ortodoxă Ucraineană a rămas întotdeauna sub jurisdicția Bisericii Mamă, Patriarhia Ecumenică”, nu este în concordanță cu realitatea. În 1686, Mitropolia Kievului a fost transferată jurisdicției Patriîn țările din jurisdicția teritorială a Bisericii noastrearhiei Moscovei, prin mai multe carte ale Patriarhului Denis al Constantinopolului și Sfântului Sinod al Bisericii Contantinopolitane. De mai bine de 300 de ani, întreaga lume ortodoxă a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Mitropoliei din Kiev, inclusiv Biserica Ortodoxă din Grecia. Mai mult, potrivit sfintelor canoane ale Bisericii, dezbaterile privind jurisdicția canonică au o perioadă de limitare de până la treizeci de ani (Al VI-lea Sinod Ecumenic, 25).

Toate aceste fapte au fost ignorate de cele două comisii ale Bisericii Ortodoxe din Grecia, însărcinate cu studierea chestiunii ucrainene. Aceste comisii, urmând Mitropolitului Serafim de Kythera, „neglijează” în concluziile lor „o tradiție vie de peste trei sute de ani de dependență a Mitropoliei Kievului și a întregii Ucraine față de Patriarhia Moscovei, despre care mărturisesc toate calendarele Bisericii din Grecia, inclusiv din anul curent. Poate că au pierdut din vedere și faptul că actualul Patriarh Ecumenic Bartolomeu a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Mitropoliei din Kiev prin scrisorile sale patriarhale din 1992 și 1997, respectând sancțiunile canonice impuse clericilor schismatici readuși la starea seculară, acum curățați și restaurați".

Afirmația Arhiepiscopului Ieronim, conform căreia „din cauza absenței Patriarhiei Moscovei” la Sinodul din Creta din 2016 "nu a fost posibilă discutarea acordării autocefaliei", nu este conformă realității. De fapt, tema autocefaliei a fost exclusă de pe ordinea de zi a Sinodului, cu mult timp înainte, la îndemnul Patriarhului Bartolomeu. Motivul este acum evident. În cadrul ședințelor Comisiei Pregătitoare Inter-Ortodoxe, în 1993 și 2009, reprezentanții tuturor Bisericilor Ortodoxe locale au convenit asupra modului de acordare a autocefaliei, ceea ce presupune:
a) acordul Sinodului local al Bisericii-Mamă chiriarhale, în obținerea autocefaliei uneia dintre părțile ei;
b) identificarea de către Patriarhul Ecumenic a consensului tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, exprimat în unanimitate de Sinoadele lor; c) proclamarea oficială a autocefaliei, pe baza acordului Bisericii Mamă și a consensului pan-ortodox, prin publicarea unui Tomos care „este semnat de Patriarhul Ecumenic și contrasemnat de Primații Sfintelor Biserici autocefale invitate în acest scop de către Patriarhul Ecumenic".

În ceea ce privește acest ultim punct, procedura de semnare a Tomosului nu a fost stabilită, însă această circumstanță nu anulează acordurile încheiate cu privire la celelalte puncte. La Sinaxele Primaților, din 2014 și 2016, delegația Patriarhiei Moscovei, împreună cu reprezentanții altor Biserici surori, au insistat să se introducă problema autocefaliei în agenda Sinodului. Biserica Rusă a aprobat definitiv retragerea acestei teme de pe ordinea de zi abia după ce Patriarhul Bartolomeu, în ianuarie 2016, în prezența altor Primați, a asigurat că Sfânta Biserică din Constantinopol nu are intenția de a lua vreo măsură legată de funcționarea Bisericii din Ucraina, nici în timpul Sfântului și Marelui Sinod, nici după Sinod.

Argumentele enumerate de Arhiepiscopul Ieronim și refuzate deja de multe ori, urmează exact poziția Patriarhiei Constantinopolului. Cu toate acestea, este îndoielnic că întreaga Biserică Ortodoxă Greacă o împărtășește. Mitropolitul Serafim de Kythera mărturisește lipsa de unanimitate între ierarhii Bisericii Greciei cu privire la această chestiune. Potrivit acestuia, vocile celor care dezaprobă recunoașterea schismei ucrainene au fost ignorate: „La început au vorbit Mitropolitul Serafim de Karystia și Gherman de Elida, foarte venerabili, care, cu multă înțelepciune și rațiune au vorbit despre această problemă urgentă a actualității. Ei au recunoscut că, de fapt, Patriarhul Ecumenic avea dreptul canonic de a acorda autocefalia în anumite condiții, dar că situația actuală era deosebit de critică și, prin urmare, necesită o precauție extraordinară și un studiu amănunțit al acestei probleme complexe, fără precipitare. Comunicările Mitropoliților Daniel de Kessariani, Nicolae de Mesogea, Serafim de Pireu și a meu au mers pe aceeași linie. Mitropoliții Andrei de Dryinoupolis și Cosma de Etolia nu au vorbit, ci s-au alăturat ierarhilor menționați mai sus. Mitropoliții Simeon de Noua Smirnă și Nectarie de Corfu, deși absenți, și-au exprimat părerea în scris, cu aceeași sensibilitate și din același punct de vedere asupra acestei chestiuni ucrainene deosebit de grave".

În scrisoarea sa către Adunarea ierarhiei și președintelui său, Mitropolitul Simeon de Nea Smyrni constată că acordarea autocefaliei Ucrainei în condițiile în care a fost proclamată „nu are nimic de-a face cu autocefaliile acordate anterior de Patriarhia Constantinopolului". El subliniază că „recunoașterea grăbită a schismaticilor și a celor care se numesc „autohirotoniți”, fără a se ține cont de Biserica locală canonică, sau chiar de Patriarhia Moscovei, care îi condamnau pe schismatici și Acordarea autocefaliei unei noi structuri ecleziale, a ridicat întrebări și a trezit rezistențe. El a mai afirmat că coexistența a „două Biserici paralele locale în Ucraina” este inacceptabilă, canonic vorbind, după cum se vede în noua schismă care a avut loc deja în cadrul „noii structuri ecleziale care a primit autocefalia”. El a menționat clar interesul puterilor geopolitice în acordarea rapidă a „autocefaliei” schismaticilor. Comparând situația actuală a Ortodoxiei cu evenimentele Marii Schisme din 1054, el cere ierarhiei „să nu se grăbească să ia poziție”. „Forțând și precipitând soluționarea chestiunii”, a spus Mitropolitul Simeon, „se poate ajunge ca poziția Bisericii noastre să fie vulnerabilă și să pusă în pericol. Ar fi o greșeală să crezi că o astfel de abordare ar fi un sprijin pentru Patriarhia Ecumenică".

Mitropolitul Nectarie de Corfu, împiedicat să fie prezent la Adunarea extraordinară a ierarhiei Bisericii sale, a trimis Adunării o scrisoare, prin care o invită să „amâne decizia”. El precizează că „nu este momentul luării unei decizii corecte cu privire la această problemă arzătoare, mai ales că condițiile geopolitice, într-un spațiu foarte larg, sunt ieșite din comun și, în final, orice decizie va fi luată va provoca dificultăți patriei noastre”. De asemenea, el solicită Bisericii elene „să-și asume rolul de mediator” pentru a începe un dialog între Patriarhia de Constantinopol și Moscova.

Mitropolitul Serafim de Pireu, un recunoscut expert în drept canonic, nu numai că a prezentat Adunării un studiu dezvoltat în care respinge argumentația expusă în raportul Primatului Bisericii Ortodoxe Grecești, dar a și criticat oral cu fermitate pretenția „consiliului de reunificare” a schismaticilor. El a subliniat că „acest așa-numit„ consiliu de reunificare” a fost lipsit de valoare, deoarece era compus din laici. Acordarea statutului autocefaliei acestei structuri "ecleziale" inexistente este, de asemenea, nevalidă. El a menționat, totodată, că toate încercările de a justifica „această nelegiuire canonică”, printr-o anomalie canonică, „fac referire la perioada jugului otoman asupra Bisericii” și la o perioadă dificilă, când multe Biserici locale depindeau direct de Patriarhia Constantinopolului", omițând procedura canonică a Bisericii a Sfintelor Sinoade Ecumenice.

„Am solicitat Sfântului Sinod al Bisericii Greciei”, a spus Mitropolitul Serafim, „convocarea unui Sinod Pan-Ortodox, pentru a rezolva această problemă extrem de complexă, care din păcate este strâns legată de geopolitică și chiar de geostrategie, influențându-i pe toți Primații Bisericilor Ortodoxe Autocefale. În același timp, am acuzat Comisia Sinodală pentru Relații Inter-Ortodoxe și Inter-Creștine că nu a prezentat Sfântului Sinod Permanent și ierarhiei Bisericii Grecești niciun raport privind opiniile altor Biserici Autocefale Ortodoxe, nici vreo evaluare a consecințelor posibile asupra unității Bisericii, în cazul ruperii comuniunii cu Biserica Rusă și recunoașterii de către vechii calendariști din Grecia. În același timp, i-am răspuns președintelui Comisiei Canonice că Mitropolitul Onufrie nu putea participa la așa-numitul „Consiliu de reunificare”, așa după cum Arhiepiscopul Atenei nu ar fi putut participa la un consiliu cu autoproclamatul „Arhiepiscop al Atenei” Partenie Vezireas, diacon al Bisericii Grecești readus la statutul de laic".

Comunicatul Adunării Extraordinare a ierarhiei a informat despre decizia luată după discuție, care a urmat acestui raport. Dar nu este clar cine a luat această decizie sau cum a fost luată. Câțiva ierarhi autoritari au atras atenția Consiliului asupra poziției critice a Ortodoxiei în ansamblul său, a nevoii de prudență extremă și a studierii aprofundate a problemei, fără precipitări sau presiuni externe. Mai mulți Mitropoliți, inclusiv Mitropoliții absenți la Consiliu, au solicitat amânarea luării deciziilor.

În Biserica Greacă, deciziile Adunării ierarhiei sunt supuse votului tuturor participanților. Cu toate acestea, nu a existat niciun vot al Episcopatului, nici asupra problemei recunoașterii comunităților non-canonice ucrainene, nici asupra problemei confirmării deciziilor Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe din Grecia asupra Ucrainei. Acest lucru a fost afirmat, printre altele, de Mitropolitul Serafim de Kythera: „După cum știm, în Biserica noastră, deciziile sunt supuse votului: fie prin ridicarea mâinilor, prin vot public, fie prin vot secret, sau prin intervievarea tuturor participanților la adunare. Poate că ar fi fost suficiente voci pentru autocefalie, dar erau destui dintre cei care susțineau un punct de vedere contrar sau dintre cei care s-ar fi alăturat ultimilor prin tăcerea lor".

Nu a fost publicat niciun document oficial semnat de arhipăstorii greci, care să poată fi considerat drept o dovadă a deciziei sinodale a Bisericii locale. Mai mult, știrea recunoașterii autocefaliei ucrainene de către Biserica Ortodoxă din Grecia s-a răspândit foarte rapid, chiar dacă nu corespunde textului comunicatului sau poziției multor participanți la Adunare. Există motive puternice de a crede că modul sinodal de luare a deciziilor, consacrat de aceste cuvinte ale Sfinților Apostoli „părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Faptele Sfinţilor Apostoli: 15,28) și prin istoria milenară a Sfintei Biserici, Sobornicească și Apostolească, nu s-a observat în cazul de față.

Dacă schisma ucraineană este recunoscută de fapt de către Biserica Ortodoxă Greacă sau de Primatul ei - prin concelebrare, comemorarea liturgică a conducătorilor schismei sau trimiterea de carte oficiale - aceasta va fi o mărturie a agravării diviziunii în familia Bisericilor Ortodoxe locale. În primul rând Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol și forțele politice externe, pentru al căror beneficiu a fost „legalizată” schisma ucraineană, vor purta responsabilitatea. În loc să recunoască greșeala făcută și să încerce să o remedieze printr-o consultație pan-ortodoxă, Patriarhul Bartolomeu a blocat toate inițiativele de negociere și, timp de un an, conform numeroaselor mărturii, a exercitat o presiune fără precedent asupra ierarhilor Bisericii grecești, cerând ca aceștia să-i recunoască pe schismatici. El a afirmat adesea că recunoașterea pseudo-ierarhilor non-canonici din Ucraina de către Biserica Ortodoxă a Greciei a fost decisă, ca și cum nu ar fi o decizie independentă care trebuie luată de o Biserică Ortodoxă autocefală. Poziția Bisericii Grecești, limitată considerabil în organizarea ei autocefală, este complicată de apartenența juridică dublă a unei mari părți a episcopatului ei, care depinde canonic de Constantinopol: acești ierarhi au primit, de exemplu, circulare de la Patriarhia din Constantinopol, cerând să recunoască imediat noua structură pseudo-eclesială. Cei care au avut curajul să denunțe public erorile Patriarhului din Constantinopol și să discute despre deciziile sale au fost amenințați și au fost solicitate măsuri disciplinare la adresa lor; au fost acuzați de trădare și lipsă de patriotism.

Este trist că meritele istorice ale poporului grec în extinderea Ortodoxiei sunt astfel oferite degeaba în schimbul avantajelor politice imediate și al sprijinului pentru interesele geopolitice fără legătură cu Biserica. Dar aceste speculații asupra sentimentelor naționale nu vor avea niciun efect. Nu poate fi subminată unitatea credinței noastre, plătită cu drag de sângele noilor martiri și mărturisitori ai Bisericilor noastre. Ei nu vor întrerupe unitatea tradiției noastre ascetice, bazată pe priceperea atâtor călugări și pustnici. Ei nu vor distruge prietenia seculară dintre popoarele grec și slave, al căror preț a fost sângele soldaților ruși, îmbibat în lupta pentru libertatea fraților noștri greci.

Noi prețuim comuniunea în rugăciune cu confrații noștri din Biserica Ortodoxă din Grecia și vom păstra cu ea legătura vie, canonică, în rugăciune și Euharistie, pentru toți arhipăstorii și păstorii care deja s-au pronunțat sau, se vor pronunța în viitor, împotriva recunoașterii schismei ucrainene, care nu s-au întinat prin concelebrare cu pseudo-ierarhii schismatici, ci au arătat un exemplu de curaj creștin și de poziție fermă față de adevărul lui Hristos. Domnul să-i întărească în împlinirea lor religioasă, prin rugăciunile sfinților ierarhi Marcu din Efes și Grigorie Palama, ale Sfântului Maxim Mărturisitorul și ale tuturor sfinților greci care au fost venerați și sunt venerati în Sfânta Rusie.

În același timp, reamintim că sfintele canoane ale Bisericii îi condamnă pe cei care intră în comuniune de rugăciune și concelebrează cu cei depuși și cu cei excomunicați (Canoanele Apostolice 10, 11, 12, Canonul I al Sinodului 5 Ecumenic, 2 din Antiohia și altele). Din acest motiv, încetăm comuniunea în rugăciune și euharistie cu acei ierarhi ai Bisericii Greciei care au intrat sau vor intra într-o asemenea comuniune cu reprezentanții grupărilor schismatice non-canonice ucrainene. Nici nu acordăm binecuvântarea noastră realizării de pelerinaje în eparhiile conduse de ierarhii amintiți. Informațiile corespunzătoare vor fi distribuite pe larg în rândul companiilor care organizează pelerinaje sau circuite turistice în țări, care răspund teritorial canonic de Biserica noastră. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse acordă deplină putere Patriarhului Moscovei și întregii Rusii pentru a înceta pomenirea în diptice a Arhiepiscopului Atenei și al întregii Grecii, dacă acesta va începe să-l comemoreze în timpul slujbelor pe șeful uneia dintre grupurile schismatice sau să întreprindă alte acțiuni care atestă recunoașterea de către el a schismei ucrainene".
19 October 2019

09:10

INTEGRAL: Raportul susținut de Primatul Ieronim al Greciei, în cadrul recentei ședințe sinodale pe tema autocefaliei Bisericii Ucrainei

Vă oferim mai jos traducerea textului complet al raportului prezentat la ședința specială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a avut loc sâmbătă 12 octombrie 2019:"Dragi frați întru Hristos,Sfântul Sinod Permanent s-a ocupat de mai multe ori de problema Autocefaliei Bisericii Ucrainene. Rezultatul tuturor acestor opinii, reflecții și discuții a constat în transmiterea acestei chestiuni către comisiile sinodale ale Bisericii noastre și, mai precis, către Comisia pentru Chestiuni Doctrinare și Canonice și Comitetul pentru Relații Inter-Ortodoxe și Inter-Creștine, astfel încât să formuleze în comun propuneri către Sfântul Sinod (vezi Comunicat de presă al Sinodului permanent din 7 martie 2019). În acest scop, toate scrisorile, precum și textele primite au fost transmise...
Continuă
Vă oferim mai jos traducerea textului complet al raportului prezentat la ședința specială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a avut loc sâmbătă 12 octombrie 2019:

"Dragi frați întru Hristos,
Sfântul Sinod Permanent s-a ocupat de mai multe ori de problema Autocefaliei Bisericii Ucrainene. Rezultatul tuturor acestor opinii, reflecții și discuții a constat în transmiterea acestei chestiuni către comisiile sinodale ale Bisericii noastre și, mai precis, către Comisia pentru Chestiuni Doctrinare și Canonice și Comitetul pentru Relații Inter-Ortodoxe și Inter-Creștine, astfel încât să formuleze în comun propuneri către Sfântul Sinod (vezi Comunicat de presă al Sinodului permanent din 7 martie 2019). În acest scop, toate scrisorile, precum și textele primite au fost transmise acestor două comisii, astfel încât acestea să poată fi luate în considerare la examinarea chestiunii. În cadrul altor sesiuni ale Sinodului Permanent s-au făcut referiri și la chestiunea Bisericii Ucrainei.

I. Pe 2 aprilie, cu ocazia vizitei delegației Patriarhiei Ecumenice în Arhiepiscopia Atenei și informării despre acest subiect, transmise membrilor Sfântului Sinod.
II. Pe 22 și 23 mai, cu ocazia scrisorii ÎPS Mitropolit Onufrie, prin care a invitat Biserica Greciei să participe la sărbătoarea sa onomastică;
III. 27 iunie și 27 august, odată cu citirea scrisorilor Mitropolitului Serafim de Cythera;

Între timp, pe 13 august, secretariatul a primit concluziile celor două Comisii Sinodale, precum și propunerile sub titlul „Chestiunea jurisdicției canonice a Sfintei Mitropolii de la Kiev", care au fost citite în timpul sesiunii Sinodului Permanent din 28 august, în prezența președinților celor două comisii, Mitropoliților Damaschin de Didimotico, Orestias și Soufli și Ignatie de Demetrias.

Discuția cu privire la problema Ucrainei, din în timpul sesiunii din 28 august, a durat aproximativ 3 ore, iar cei doi Mitropoliți și frați întru Hristos, Mitropoliții de Didimotico și Demetrias, au examinat în detaliu problema cu ceilalți membri ai comisiilor, care le-au fost aproape, au răspuns la toate întrebările adresate de membrii Sfântului Sinod, fiecare dintre ei exprimându-și poziția personală în timpul sesiunii.
Concluziile celor două comisii, care sunt disponibile pentru cei care doresc să le consulte, au stabilit următoarele poziții nomocanonice.

I. Patriarhia Ecumenică nu a acordat niciodată Patriarhiei Moscovei competența statutului de Mitropoliei Kievului. El a acordat, cu actul din 1686, Patriarhului Moscovei dreptul de  a exercita misiunea exarhală, conferindu-i, cu autorizarea și permisiunea Patriarhiei Ecumenice, dreptul de a hirotoni și de a întroniza persoana aleasă de adunarea clericilor și laicilor ca Mitropolit al Kievului, care urma să menționeze numele Patriarhului Ecumenic (canonul 120 din Cartagina).

II. Patriarhia Ecumenică are privilegiul de apelare (ekkléton), permis și prelaților din alte jurisdicții ecleziale, în cazul în care prelatul apelant ar dori să depună această cerere (can., 9, 17 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic).

III. Patriarhul Ecumenic a avut și are încă dreptul canonic și inviolabil de a îngriji și de a ajuta Bisericile Ortodoxe recunoscute și, de asemenea, datoria canonică de a lua inițiativele necesare pentru a preveni, anticipa sau chiar a face față tuturor amenințărilor sau proceselor periculoase la adresa corpului lor eclezial. Mai mult, istoria Patriarhiei Ecumenice de-a lungul vremurilor, reprezintă o dovadă a contribuției sale generoase și altruiste în cadrul tuturor Bisericilor recunoscute.

IV. Patriarhia Ecumenică are privilegiul unic canonic de a proclama autocefalia Bisericilor Ortodoxe locale (Georgia 1990, Cehia 1998, Polonia 1924, Grecia 1850, Serbia 1878, România 1885, Bulgaria 1945 etc).

Din păcate, Patriarhia Moscovei nu a participat la Sfântul și Marele Sinod din Creta, în 2016, și astfel nu a avut ocazia să discute problema proclamării autocefaliei, pierzând astfel posibilitatea de a discuta cu alte Biserici pe tema acordării autocefaliei.

V. Conform articolului 5 din Constituția în vigoare "Biserica Ortodoxă Greacă recunoaște că în  fruntea ei se află Iisus Hristos și este în mod indisolubil legată la nivel doctrinal de Marea Biserică din Constantinopol și de fiecare Biserică Ortodoxă locală a lui Hristos", respectând cu strictețe, asemenea acestora, sfintele canoane apostolice și sinodale, precum și sfânta tradiție. Este autocefală și administrată de Sfântul Sinod, compus din Mitropoliții actuali și de Sinodul Permanent care derivă din acesta și este compus, așa cum este prescris de Carta Constituțională a Bisericii, respectând ordinele Tomosului Patriarhal din 29 iunie 1850 și din Legea sinodală din 4 septembrie 1928".

Concluziile comune ale celor două comisii sunt formulate după cum urmează:
„Ținând cont de toate elementele menționate mai sus cu privire la problema autocefaliei Bisericii Ucrainei din punct de vedere canonic, dar și legal, propunem cu evlavie să nu existe obstacole în recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainene și, pentru asta, suntem de acord absolut și ca Biserica din Grecia să fie de acord cu deciziile Patriarhiei Ecumenice".

După toate acestea, după cum s-a menționat în comunicatul de presă din 28 august, în urma unei discuții, Sfântul Sinod Permanent i-a recunoscut „Patriarhiei Ecumenice dreptul canonic de a acorda autocefalia, precum și privilegiul Primatului din Biserica Greciei de a aborda problema recunoașterii Bisericii Ucrainene".

Dragi frați întru Hristos,
Cu toții știm foarte bine că organizarea administrativă a Bisericii, încă din timpurile apostolice, avea scopul de a proteja unitatea Bisericii la nivel local, periferic și ecumenic și de a descuraja sau preveni tendințele eretice sau schismatice care ar putea să amenințe unitatea corpului eclezial.

Cu toții știm foarte bine că organizarea administrativă a Bisericii a fost întotdeauna legată în mod indisolubil de instituția sinodală, pentru a asigura constant succesiunea apostolică a credinței și a hirotonirii. Mai mult, apostolii și succesorii lor, episcopii, sunt, prin excelență, purtătorii puterii transmise de Hristos întru garantarea validității Euharistiei Dumnezeiești în fiecare Biserică locală, precum și unitatea tuturor Bisericile locale în comuniunea de credință și legătura iubirii.

Cu toții știm foarte bine că răspândirea mesajului Evangheliei care privește mântuirea în Hristos a „tuturor neamurilor” (Sfânta Evanghelie după Matei: 28, 18-20) și „până la marginea pământului” (Faptele Sfinţilor Apostoli: 1, 7-8) a impus introducerea instituției canonice a autocefaliei de către Primul Sinod Ecumenic (325) în toate eparhiile romane ale lumii greco-romane, pentru controlul sinodal al alegerilor, hirotonirilor și judecării tuturor episcopilor fiecărei eparhii.

Cu toții știm foarte bine că anumite abuzuri flagrante comise de mitropoliți sau chiar de sinoadele provinciale au dus la ridicarea autocefaliei Mitropoliilor și la supunerea lor autorității excepționale a exarhilor eparhiilor romane sau a celor cinci Patriarhii, prin decizii Sinodale Ecumenice.

Cu toții știm foarte bine că toate popoarele care au fost convertite la Creștinism prin misiunea bizantină (georgieni, bulgari, sârbi etc.) au cerut ca Biserica Mamă a Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalie Bisericii lor, pentru a se întări identitatea lor națională.

Cu toții știm foarte bine că, după Reforma Secolului al XVI-lea, filosofii iluminiști au propus o ideologie secularizată, națională și de stat, care a influențat toate statele nou înființate ale popoarelor ortodoxe eliberate de sub ocupația otomană, exprimată prin nesocotirea autocefaliei lor ecleziale, eliminând astfel supunerea lor sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Cu toții știm foarte bine că Patriarhia Ecumenică a acordat întotdeauna de bună voie și cu generozitate autocefalie Bisericii fiecărei țări independente, cu condiția să îndeplinească condițiile prealabile canonice, pentru a răspunde nevoilor pastorale directe și imperative ale țărilor ortodoxe secularizate, guvernate de puterea autoritară a statului. Pe de altă parte, Patriarhia Ecumenică nu a acordat statut de autocefalie eclezială popoarelor ortodoxe care nu aveau independență de stat.

Cu toții știm foarte bine că Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost supusă timp de mai multe secole guvernării dinastice, succesiv, a regatelor Poloniei și Marii Rusii, dar întodeauna aflându-se sub jurisdicția eclesială canonică a Bisericii Mamă, Patriarhia Ecumenică, întrucât nu a fost posibil ca aceste state să pună sub semnul întrebării jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Cu toții știm foarte bine că Patriarhia Moscovei a dezaprobat cu tărie inițiativa Patriarhiei Ecumenice, revendicând autocefalia Bisericii Ucrainene, neconform canoanelor, ca și când ar aparține jurisdicției Patriarhiei Moscovei.

Cu toții știm foarte bine că Patriarhia Ecumenică, fiind Biserica-Mamă plină de iubire a Mitropoliei din Kiev și a Întregii Ucraine, de un mileniu, nu numai că nu are niciun interes să proclame autocefalia Bisericii din Ucraina, dar, în plus, arată că Patriarhia renunță la jurisdicția sa eclezială pentru ca această mare Biserică de 40 de milioane de credincioși ortodocși să se integreze în rândul Bisericilor Ortodoxe Autocefale și să vină în comuniune cu ele, dezvoltând în același timp, liber, diaconia pastorală a credincioșilor din Ucraina, fără nicio intervenție externă.

Cu toții știm foarte bine că proclamarea autocefaliei ecleziale a Bisericii Ucrainene a fost benefică pentru Biserica Ortodoxă și foarte utilă pentru întărirea legăturilor dintre cele două Biserici autocefale Ortodoxe, a Marii Rusii și Ucrainei.

În acest sens, propun ca Biserica noastră să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe a Republicii Independente Ucraina."
19 October 2019

08:26
telegraf Într-un interviu acordat agenției grecești Romfea, Protopopul Nicolae Savvopoulos, fost reprezentant al Bisericii Greciei în Uniunea Europeană, susține că nu a existat niciun vot în Adunarea Episcopilor Bisericii din Grecia pe tema recunoașterii autocefaliei Bisericii Ucrainene și că s-a descis pur și simplu recunoșterea acesteia fără vot.
19 October 2019

08:22

Interviu cu Mitropolitul Ilarion, în urma ședinței Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Greciei pe tema autocefaliei Bisericii din Ucraina

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: Ruperea cu Constantinopolul nu a făcut rău nici Bisericii Ruse, nici Bisericii din UcrainaMitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului Relațiilor Ecleziastice Externe al Patriarhiei Moscovei, a acordat un interviu agenției TASS. Vă oferim traducerea acestui interviu acordat în urma discutiilor care au avut loc recent în Sfqntul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei:   "Informatii dintre cele mai contradictorii ne parvin, în principal, din surse anonime, de la Sinodul Episcopilor Bisericii Greciei, de sâmbătă trecută. Ați putea explica ce decizii au fost luate și ce crede Biserica Rusă?Pentru moment, am aflat din presă deciziile luate de Biserica Greacă. A fost publicat un comunicat, precum și un discurs al Arhiepiscopul...
Continuă
Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: Ruperea cu Constantinopolul nu a făcut rău nici Bisericii Ruse, nici Bisericii din Ucraina

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului Relațiilor Ecleziastice Externe al Patriarhiei Moscovei, a acordat un interviu agenției TASS. Vă oferim traducerea acestui interviu acordat în urma discutiilor care au avut loc recent în Sfqntul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei:


   "Informatii dintre cele mai contradictorii ne parvin, în principal, din surse anonime, de la Sinodul Episcopilor Bisericii Greciei, de sâmbătă trecută. Ați putea explica ce decizii au fost luate și ce crede Biserica Rusă?

Pentru moment, am aflat din presă deciziile luate de Biserica Greacă. A fost publicat un comunicat, precum și un discurs al Arhiepiscopului Ieronim. Înainte de a trage concluzii, va fi necesară o analiză serioasă. Va exista o reacție, va fi formulată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, care se va întruni foarte curând pentru a lua în considerare această chestiune și altele.

   În ultimii 10 ani în care ați condus Departamentul de Relații Ecleziastice Externe, s-au schimbat multe în relațiile dintre Biserica Rusă și creștinii heterodocși, între Bisericile Ortodoxe, între Biserică și statele străine. Care au fost obiectivele „diplomației ecleziastice” în urmă cu zece ani și care sunt ele astăzi? Mai general: cum diferă dialogul Bisericii cu lumea, față de diplomația seculară?

Obiectivele DREE sunt întotdeauna aceleași. Dar lumea se schimbă, circumstanțele se schimbă, evenimente la care nu se poate să nu reacționezi au loc, astfel încât activitatea Departamentului este afectată, accentul nepunându-se pe aceleași lucruri. De exemplu, am acordat o mare parte din timp și atenție pregătirii Sinodului Pan-Ortodox. Trebuia să fi fost un Sinod cu adevărat Pan-Ortodox, unde s-ar fi rezolvat probleme importante pentru Ortodoxie, însă, mai multe Biserici au refuzat să participe, și a trebuit să ne abținem și noi. După aceea, evenimentele s-au grăbit într-o direcție greșită. La sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an, ne-am confruntat cu evenimente care au provocat o schismă în familia Bisericilor Ortodoxe.

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Atena nu face decât să adâncească schisma. Cât de departe va ajunge, este greu de spus. Când delegații Papei au venit la Constantinopol, în 1054, pentru a-și clarifica relațiile cu Patriarhul Constantinopolului, aceste explicații provocând doar o rupere a comuniunii euharistice dintre Biserica Romei și Biserica Constantinopolitană, nimeni ar fi putut prevede că această ruptură va dura o mie de ani și nici care ar fi consecințele teribile.

Cred că trebuie să ne străduim să privim înainte. Printre cei care joacă șah, există oameni care sunt capabili să-și calculeze doar o singură lovitură în avans și există cei care pot calcula mai multe mișcări. Trebuie să ne gândim ce să facem și care sunt riscurile. În orice caz, nu trebuie să acționăm sub influența emoției, sub influența indignării și a nedumeririlor, ci trebuie să cântărim și să luăm în rugăciune o decizie a cârei responsabilităti va trebui să ne-o asumăm.

    Ruperea comuniunii cu Patriarhia de Constantinopol a fost o decizie dificilă pentru Biserică. Ce consecințe au urmat pentru ortodocșii Ucrainei? Putem spera că Biserica divizată se va întâlni, și care este principalul obstacol în calea acestei întâlniri?
   
Trebuie să spun că ruperea cu Constantinopolul nu a avut nicio consecință asupra vieții cotidiene a Bisericii Ortodoxe Ruse și nici a celei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care face parte din ea. Continuăm să trăim ca înainte, să sărbătorim ca înainte, sărbătorim Paștele și alte sărbători frumoase așa cum am făcut întotdeauna. Nu am simțit nicio deteriorare care să fi fost cauzată de această ruptură.

Patriarhia din Constantinopol a făcut o mare greșeală și continuă să persiste în această eroare, cerând ca alte Biserici locale să recunoască așa-numita Biserică Ortodoxă din Ucraina. Este, însă, evident că noua Biserică din Ucraina nu este în fapt o Biserică. A constat inițial din două grupări schismatice, dar deja în cele câteva luni de când există acesta s-a divizat deja în două tabere și nu a fost urmată de oameni. Patriarhul Bartolomeu a crezut că Episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice [de sub Patriarhia Moscovei / LO] se vor alătura ei imediat ce va primi autocefalia. Ea a primit un Tomos, dar Episcopii au ramas grupați în jurul Mitropolitului Onufrie, ierarhii Bisericii Ucrainene exprimându-și dorința de a rămâne uniți cu Biserica Ortodoxă Rusă, spunând că sunt complet satisfăcuți de starea actuală a Bisericii lor. Este destul de evident că schisma nu a fost depășită, dimpotrivă, schisma nu a făcut decât să se adâncească.

    Unitatea cu Constantinopolul a devenit imposibilă pentru Biserica Rusă, nu numai din cauza dezbaterii pe tema competenței asupra Ucrainei, dar și din cauza opiniilor diferite asupra puterilor depline ale Patriarhului din Constantinopol. Retragerea Tomosului de Autocefalie acordat Bisericii Ortodoxe din Ucraina va fi necesară pentru restaurarea unității? Dacă nu, ce se întâmplă? Unitatea poate fi restaurată?
   
Constantinopolul nu trebuie să-și retragă Tomosul pe care l-a acordat. Patriarhul Constantinopolului a anulat o decizie a unuia dintre predecesorii săi, care datează de trei sute de ani, deci nu luăm în serios aceste rezoluții și considerăm că nu au nicio valoare din acest punct de vedere canonic. Cred că este prematur să vorbim despre orice îmbunătățire a situației și de vindecarea rănilor. Evident, va fi nevoie de ceva timp până când Bisericile Ortodoxe vor găsi o soluție împreună.

    Ar trebui să existe o consultație panortodoxă, așa cum s-a făcut deja, sau un Sinod? În ce formă se poate găsi o soluție?

Îmi este greu să vorbesc despre formă, din moment ce nu văd cum Constantinopolul ar fi pregătit pentru dialog. Noi nu vedem acum decât pași făcuți în sensul recunoașterii de către celelalte Biserici Ortodoxe a deciziilor luate în grabă. Dar acest lucru nu poate duce decât la un impas, deoarece o mare parte a Bisericilor nu le va accepta oricum și aceste recunoașteri nu vor face decât să agraveze schisma care a avut loc deja.

    Recent, Arhiepiscopul Ioan (Renneteau) a fost primit în comuniunea Bisericii, precum și clerul și laicii Arhiepiscopiei Parohiilor de Tradiție Rusească din Europa de Vest. În ce formă va exista fosta Arhiepiscopie a Patriarhiei Constantinopolului sub Biserica Rusă, care va fi poziția sa în ceea ce privește exarhatul patriarhal în Europa de Vest? Care sunt particularitățile liturgice și parohiale care au existat deja în zecile de ani de existență ale Arhiepiscopia, care să poată fi păstrate?

Parohiile care serbează după noul stil vor continua să serbeze după noul stil. Parohiile unde oamenii serbează în franceză, germană sau alte limbi vor continua să serbeze în limba pe care oamenii sunt obișnuiți. Arhiepiscopia va exista ca o structură separată, condusă de un Arhiepiscop, în timp ce face parte din Biserica Ortodoxă Rusă. Nu va fi integrată în Exarhatul Europei de Vest, nici în Biserica Rusă din Afara Granițelor, ci va avea propria structură, cea care există deja, cu tradițiile sale.
   
   Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a spus că această reunificare a pus capăt divizării Bisericii Ruse și a diasporei ruse din străinătate. Acest lucru înseamnă că obiectivele de catehizare și misiune pe care Biserica Ortodoxă Rusă le avea în străinătate trebuie revizuite? De exemplu, vor exista slujbe în alte limbi decât slavona Bisericii?
   
Ne continuăm activitatea misionară în diferite țări, iar slujbele sunt oficiate în diferite limbi. De exemplu, am fost șase ani în fruntea Eparhiei Ungariei a Bisericii noastre. În majoritatea parohiilor, slujba este oficiată în maghiară. În Biserica Ortodoxă Japoneză, slujba dumnezeiască se oficiază în limba japoneză; în Moldova, este sărbătorită în limba moldavă. În parohiile îndepărtate, practicile diferă: acolo unde majoritatea enoriașilor sunt ruși, folosesc slavona Bisericii, predica se pronunță în rusă. În cazul în care majoritatea enoriașilor aparține populației locale, slujba și omilia sunt făcute în limba locală. Această practică există deja.

Strategia noastră misionară în străinătate se bazează pe două principii. Primul este să avem grijă de credincioșii noștri, adică de oamenii care aparțin deja Bisericii noastre. Al doilea principiu presupne să fim deschiși reprezentanților altor tradiții, care doresc să ne descopere Biserica, indiferent de naționalitatea și limba lor; îi întâmpinăm cu dragoste. În același timp, nu facem prozelitism, nu mergem la Bisericile de alte confesiuni și nu le spunem că credința noastră este autentică și a lor nu. Dar, dacă oamenii vin să ne vadă, le deschidem ușa și nu ascundem că prețuim credința noastră autentică, și nu o alta.

    Cum se dezvoltă exarhatele patriarhale în Europa de Vest și Asia de Sud-Est, create anul trecut?
   
Exarhatul Patriarhal din Asia de Sud-Est a fost creat pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor credincioșilor noștri și se dezvoltă foarte dinamic. M-am deplasat în Filipine nu demult, am participat la o slujbă unde era o mulțime de enoriași și preoți filipinezi. În eparhiile Bisericii noastre sunt rânduiți nu numai ruși, nu numai vorbitori de rusă, avem mulți clerici care vorbesc doar limba lor maternă și oficiază în limba lor maternă.

Exarhatul patriarhal din Europa de Vest se dezvoltă dinamic, sunt deschise noi parohii, practic la fiecare întâlnire a Sinodului creăm noi parohii. Interesul pentru Biserică, într-adevăr, departe de a slăbi, nu face decât să crească, și îl observăm atât în ​​țara noastră, cât și în străinătate.

   În Filipine, situația este deosebit de interesantă. Președintele Rodrigo Duterte, care a invitat misionari ortodocși în țara sa în timpul forului Valdai, la Sochi, se declară ateu în unele dintre discursurile sale, și chiar au existat conflicte între autorități și Biserica Catolică. Aceasta i-a afectat și pe ortodocșii locali?

Activitatea noastră misionară se dezvoltă intens, Biserica Ortodoxă Rusă are deja peste 30 de parohii în Filipine. Dificultățile întâmpinate de Biserica Catolică în relațiile sale cu autoritățile nu afectează activitatea noastră misionară. Mai ales că Biserica Catolică este foarte amabilă cu prezența noastră în Filipine, și m-am putut convinge de aceasta când m-am întâlnit cu Arhiepiscopul Manilei, Cardinalul Tagle, care este în fruntea Bisericii Catolice din Filipine.
   
   Mai există reprezentanți ai primului val de emigrare în Filipine, cei care au fugit de acolo din China în anii 40?
   
Cei care astăzi frecventează parohiile din Filipine sunt fie emigranți din ultimul val, fie locali, care sunt interesați de Ortodoxie și devin ortodocși. Nu a mai rămas nimic din emigrarea de dinainte de război în Filipine, deoarece acei emigranți erau în tranzit. La un moment dat, a existat într-adevăr un grup mare de ruși, Sfântul Ioan de Shanghai chiar a trăit acolo ceva timp, dar apoi și-au continuat drumul lor și cei mai mulți s-au stabilit în Australia, unii în America.
   
   Există conflicte cu Patriarhia Constantinopolului, care consideră că țările din care sunt alcătuite aceste exarhate intră sub jurisdicția ei?
   
Începând cu anii 1920, Patriarhia Constantinopolului a afirmat că numai Patriarhia Constantinopolului poate fi prezentă în diaspora și că nu poate exista o prezență a celorlalte Biserici Ortodoxe în paralel. Dar Bisericile locale dezaprobă această teorie, au eparhii și parohii în diaspora, atât Biserica Antiohiei și Biserica Rusă, cât și cele din Georgia, Serbia, România, Bulgaria; toate au parohii în ceea ce se numește diaspora.

Însăși noțiunea de „diaspora” este destul de discutabilă, nu este interpretată peste tot în același mod în lumea ortodoxă. Din punct de vedere istoric, au fost create parohii și eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse acolo unde au fost ruși sau membri ai Bisericii noastre Ortodoxe de alte naționalități. În total, Biserica noastră are 800 de parohii în ceea ce se numește diaspora, iar numărul acestora crește. Nu avem de ce să credem că toate aceste parohii și toți acei credincioși trebuie să se întoarcă la Patriarhul Constantinopolului, mai ales când vedem ce grijă există față de credincioșii noștri.

În Turcia, de exemplu, până de curând, Biserica Rusă nu a fost deloc prezentă, pentru că noi considerăm că Turcia face parte din teritoriul canonic al Patriarhiei Constantinopolului, dar nicio lucrare nu a avut loc cu credincioșii noștri . Au existat, ocazional, unele slujbe, dar oamenii s-au simțit abandonați. Ni se adresau, dar nu puteam răspunde cererilor, pentru că ne-am gândit că Patriarhia Constantinopolului trebuie să aibă grijă de ele. Am propus, de mai multe ori, Patriarhiei din Constantinopol, să trimită acolo preoți ruși, care să fi fost sub jurisdicția sa, dar a refuzat categoric. Având în vedere situația actuală, credincioșii noștri nu mai pot primi Sfânta Împărtășanie în parohiile Patriarhiei din Constantinopol, motiv pentru care sunt preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse care acum oficiază și au grijă de îngrijirea pastorală a credincioșilor noștri care locuiesc în Turcia.

    Au trecut câțiva ani de la întâlnirea Patriarhului Moscovei cu Papa de la Roma, în Havana. Cum se desfășoară dialogul cu Biserica Romano-Catolică, sunt necesare întâlniri similare în Rusia, de exemplu, deoarece Papa Francisc a vorbit de multe ori despre dorința sa de a veni în Rusia, sau la Vatican?

Întâlnirea Papei Francisc cu Patriarhul Chiril a avut o dimensiune istorică, a deschis un spațiu larg de cooperare în toate domeniile. Lucrăm pentru a întruchipa acordurile Papei cu Patriarhul. Deocamdată nu am auzit de noi întâlniri.

Lucrăm împreună pentru a ajuta creștinii din Orientul Mijlociu. Acest ajutor este exprimat în diferite forme, în primul rând la nivel politic, dar există și ajutor umanitar, acțiuni pentru îmbunătățirea situației creștinilor care rămân în Siria și în alte țări din Orientul Mijlociu, și care au nevoie de ajutor. Biserica Catolică are o lungă istorie a activității de caritate în Orientul Mijlociu, dar în ultimul timp am început să ne coordonăm eforturile și deja vedem roadele acestei coordonări. Cred că vom intensifica interacțiunea în acest domeniu, precum și în alte domenii în care este important.

Avem un grup de lucru pentru colaborare între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică, eu sunt președinte, cu Cardinalul Koch, și discutăm despre diferite proiecte culturale, caritabile și sociale.

În ceea ce privește ajutorul care vine de la Biserica Ortodoxă Rusă în cooperare cu reprezentanții altor culte religioase din Rusia, am trimis deja mai multe tranșe de ajutoare umanitare, ridicându-se la 77 de tone. Aceste ajutoare sunt distribuite populației siriene, indiferent de apartenența religioasă.

   De ceva timp, teologia face parte dintre disciplinele științifice în Rusia. Există deja o comunitate academică rusă de teologi? Această disciplină atrage studenții din instituțiile de învățământ superior seculare, care să gândească să devină mai târziu misionari religioși?
  
Comunitatea științifică se află în etapa de pregătire. Din momentul în care teologia a fost legalizată ca disciplină științifică, până la formarea unei comunități de teologi în spațiul universitar secular va dura ceva timp. Este suficient să spunem că, atunci când am creat primul consiliu de susținere aprobat de stat, acesta era compus din mai mult de 20 de medici, dar niciunul dintre ei nu era doctor în teologie, din simplul motiv că teologia nu era recunoscută ca știință. De atunci, au existat mai multe susțineri ale tezelor de doctorat și putem crede că, peste câțiva ani, vom avea suficienți absolvenți de teologi pentru a constitui singuri noi consilii de susținere.

Dezvoltarea teologiei ca știință în spațiul universitar secular este o necesitate a timpului nostru. Observ un mare interes pentru această disciplină, printre rectorii marilor unități superioare, și sper că teologia se va dezvolta nu numai în școlile confesionale, ci și în spațiul academic laic."
19 October 2019

07:25

Ce s-a discutat la recentul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, pe tema autocefaliei Bisericii din Ucraina

Un articol intitulat "Dezbateri animate în cadrul Bisericii Greciei, privind problema autocefaliei ucrainene", apărut pe saitul web franțuzesc Orthodoxie.com, citând Orthodoxtimes.com (fost Romfea.news) aminteste pozițiile mai multor ierarhi greci care au criticat Biserica Rusă și au mărturisit susținerea lor pentru Patriarhia din Constantinopol. Articolul în cauză amintește:Planul liderilor Bisericii Ortodoxe Ruse care au exercitat presiuni asupra ierarhilor Bisericii Greciei, pare să se întoarcă împotriva lor, așa cum a arătat decizia de sâmbăta trecută, din ședința extraordinară a Sfântului Sinod. În cadrul acestei întâlniri, peste 35 de mitropoliți au luat cuvântul și au declarat că au fost presați de conducătorii Bisericii Ortodoxe Ruse și nu s-au supus acesteia.    <&...
Continuă
Un articol intitulat "Dezbateri animate în cadrul Bisericii Greciei, privind problema autocefaliei ucrainene", apărut pe saitul web franțuzesc Orthodoxie.com, citând Orthodoxtimes.com (fost Romfea.news) aminteste pozițiile mai multor ierarhi greci care au criticat Biserica Rusă și au mărturisit susținerea lor pentru Patriarhia din Constantinopol. Articolul în cauză amintește:
Planul liderilor Bisericii Ortodoxe Ruse care au exercitat presiuni asupra ierarhilor Bisericii Greciei, pare să se întoarcă împotriva lor, așa cum a arătat decizia de sâmbăta trecută, din ședința extraordinară a Sfântului Sinod. În cadrul acestei întâlniri, peste 35 de mitropoliți au luat cuvântul și au declarat că au fost presați de conducătorii Bisericii Ortodoxe Ruse și nu s-au supus acesteia.
   <<Acest tip de atitudine din partea rușilor confirmă faptul că mișcarea politică a Pan-Slavismului, lansată cândva de Stalin, este încă activă astăzi, dar folosind acum alte mijloace", a spus Mitropolitul de Langadas, Liti și Rentina.

Mitropolitul Hrisostom de Peristeri a spus că motivele Bisericii Ortodoxe Ruse sunt într-adevăr foarte opace.

Mitropolitul Hrisostom de Patras, membru al precedentului Sinod Permanent, a vorbit despre intimidarea din partea Patriarhiei Moscovei și a vorbit despre o conversație cu un protopop rus care l-a vizitat acuzându-l pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu că ar fi vrut să dea dovadă de autoritarism:
   <<Dacă ați fi participat la Sinodul din Creta, nimic nu s-ar fi întâmplat”, i-a răspuns Mitropolitul de Patras delegatului rus, care părea să înțeleagă, chiar dacă era sceptic la începutul discuției. referitor la Patriarhul Ecumenic.

   <<Astăzi avem posibilitatea de a elibera mâinile altor Patriarhii”, a spus Mitropolitul de Patras. El i-a mai spus, totodată, Arhiepiscopului Ieronim:

   <<Nu ne-am fi aflat în această situație dacă l-ați fi recunoscut imediat pe Mitropolitul Epifanie al Kievului”.

Mitropolitul Denis de Corinth s-a arătat întristat când a menționat propria sa experiență pe această temă. În timpul vizitei sale la Ierusalim, a fost martor la presiunea exercitată de Biserica Ortodoxă Rusă asupra Patriarhiei Ierusalimului. Mitropolitul Corintului s-a întrebat: „Cine se crede Patriarhul Moscovei? Se crede Patriarh Ecumenic? În plus, el s-a referit la planurile de extindere ale Bisericii Ortodoxe Ruse: <<Nu pot vorbi de canonicitate, când ei înșiși nu respectă nicio regulă și cumpără pământ în întreaga lume pentru a construi biserici>>.

Mitropolitul Damaschin al Maroneiei a făcut apel la ierarhi să nu se teamă: <<Nu avem de ce ne teme. Cu toții suntem suficient de curajoși și nu ar trebui să ne fie frică de nimeni>>, a spus el.

Mitropolitul Pantelimon de Veroia a lămurit faptul că Mitropoliții din nordul Greciei au susținut această decizie, în măsura în care a fost sprijinită si de Patriarhul Ecumenic: <<Noi, Mitropoliții din nordul Greciei, ne identificăm cu Patriarhia Ecumenică>>. a spus Mitropolitul de Veroia.

<<Mitropolile Țărilor Noi au recunoscut de facto Biserica Ucrainei", a spus Mitropolitul Dramei, care s-a opus ca problema să fie supusă votului, întrucât marea majoritate a ierarhilor a făcut-o: „Nu putem vota o decizie luată de Primatul nostru>>, a spus Mitropolitul Pavel, care a cerut episcopilor să respecte Patriarhia Ecumenică.

Mitropolitul a adăugat: <<Vom respinge cea mai sacră instituție din națiune?>>

Mitropolitul Messiniei le-a arătat ierarhilor că nu trebuie contestat dreptul Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia. El a spus că, atât timp cât Biserica Greciei nu recunoaște Biserica Ortodoxă Ucraineană, diviziunea în Ucraina se va intensifica.

Mitropolitul de Hydra a reamintit adunării că dacă nu se ia o decizie corectă în favoarea noii Biserici, „vom comite cea mai mare crimă”.

<<Nu trebuie să cedăm șantajului Mitropolitului de Volokolamsk”, le-a spus Mitropolitul Ioanninei episcopilor, citând peste 200 de jurisdicții rusești din lume, despre care nimeni nu vorbește.

Mitropolitul de Ierissos și-a exprimat îngrijorarea față de modul în care a fost tratată Patriarhia Ecumenică: „Nu putem tolera ca Patriarhia Ecumenică să fie numită pur și simplu 'Patriarhie'. Trebuie să luăm lucrurile în serios", a spus Mitropolitul Teoclit.

Ierarhii Bisericii Greciei păreau destul de tulburați de argumentele prezentate de partea rusă, potrivit căreia Patriarhul Ecumenic ar fi fost corupt pentru a acorda autocefalie Ucrainei. Decizia Patriarhiei Moscovei de a rupe comuniunea cu Patriarhia Ecumenică a provocat o mare îngrijorare în rândul ierarhilor.

Mitropolitul de Goumenissa a subliniat că ruperea comuniunii cu Patriarhia Ecumenică a fost o „crimă de neiertat”. Mitropolitul Serresului a declarat că Sfânta Împărtășanie nu poate fi în niciun caz un mijloc de negociere sau de presiune.

Trebuie reamintit că Sinodul Bisericii Greciei a refuzat să supună chestiunea votului, în ciuda intervenției energice a Mitropolitului de Kaisariani care a solicitat votul în apel nominal. Mitropolitul Ieroteu de Nafpaktos a spus că partea rusă și Patriarhia Moscovei au subminat Patriarhia Ecumenică de ceva timp, fapt pe care Biserica Greciei nu îl poate ignora.

   <<Sistemul sinodal a fost răsturnat. Există o dorință de autoritate”, pare să fi zis Mitropolitul Ieroteu.

Potrivit acelorași surse, Mitropolitul a subliniat că episcopii nu au dreptul să judece deciziile unei alte Biserici, respectiv decizia Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie Ucrainei. Mitropolitul s-a opus unui vot nominal. Mitropolitul Serafim de Kastoria a criticat puternic acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse și amenințările acesteia:
   <<Se spune că Biserica Ucraineană acordă Sfânta Împărtășanie Uniaților. Nu fac rușii același lucru?", a spus el.

Membrii Sinodului care au luat cuvântul și au cerut să se opună luării deciziilor, au fost Mitropoliții de Karystia, Pireu, Kythira, Ilia, Mesogaia. Deși nu au luat cuvântul,

Mitropoliții din Aitolia și Akarnania și Dryinoupolis au solicitat formularea obiecției lor. Într-o declarație scrisă, Mitropolitul de Corfu a spus că Biserica Greciei nu ar trebui să ia o decizie cu privire la această problemă, pentru a evita implicarea într-un conflict. Mitropolitul a lansat o declarație scrisă, pentru că era în străinătate.

Mitropolitul Nicolae de Mesoghia s-a opus cu fermitate deciziei ierarhilor în această problemă. Mitropolitul a afirmat că „riscul este mare”, subliniind că Tomosul de autocefalie nu a realizat încă unitatea Bisericii Ucrainei. <<Putem reveni asupra chestiuni, când va veni timpul”, a spus Mitropolitul Nicolae, care a insistat că, dacă Biserica Greciei recunoaște noua Biserică Ucraineană, va exista o anumită confuzie.

În cele din urmă, Mitropolitul de Kaisariani și-a exprimat temerile că o nouă criză cu cei care respectă vechiul calendar va reapărea în Biserica Greciei, spunând: „Mă tem că suntem la originea unei noi divizări“.

19 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 19.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Prooroc Ioil
  • Sf. Mucenic Uar și cei ce erau cu el împreună
  • Sf. 6 Cuvioși Mucenici din Pustie, care dimpreună cu Sf. Uar s-au nevoit
  • Sf. Mucenic Sadot și cei dimpreună cu dânsul 120 de mucenici
  • Sf. Leontie filozoful
  • Sf. Felix preotul și Eusebie diaconul
  • Sf. Cuvios Ioan de la Rila făcătorul de minuni, care la muntele Rila s-a nevoit, ocrotitorul Bulgariei
  • Sf. Cleopatra
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
19 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 18.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Apostol și Evanghelist Luca
  • Sf. Mucenic Marin cel Bătrân
  • Sf. Cuvios Iulian Sava, cel de lângă râul Eufratului
  • Sf. 40 de tineri, care de sabie s-au săvârșit
  • Sf. Mnason episcopul Tamasului (Tamassos), în Cipru
  • Cuvioșii Simeon și Teodor și sfânta Eufrosina, întemeietorii mănăstirii Marea-Peșteră din Peloponez (sec. IX)
  • Sfinții din nou arătați Mucenici Gavriil și Chirmidol (†1522 Egipt)
  • Sf. Dionisie, arhiepiscop de Rostov (†1425)
  • Sf. Petru de Cetinje, mitropolit al Muntenegrului (†1830)
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
18 October 2019

11:59
telegraf Program slujbe Parohia Sfantul Ioan Gura de Aur, Carrara - Biserica Chiesa Madonna del Sufraggio, Via del Plebiscito 1, 54033: 17 oct. 15:00 - Paraclisul Sfantului Nectarie si Imn de Lauda in cinstea Maicii Domnului si povete ale Sfantului Dionisie de la Colciu; 18 oct. 4:30 dimineata Sfanta Liturghie; 19 oct. 13:30 Vecernie; 20 oct. 9:00 Utrenie si Sfanta Liturghie; 21 oct. 9:00 Acatistul Sfintilor Mucenici Marturisitori din Transilvania si Sfanta Liturghie.
17 October 2019

11:46
telegraf Hram istoric la Manastirea Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, din Cosoteni, Teleorman, Rosiorii de Vede - program: 25 oct, 16:00 - Vecernie cu Litie si Utrenie; 18:00 Procesiune cu un fragment din Sfintele Moaste. 26 octombrie, 8:30 -Agheasma Mica, 9:00 Acatist, 9:45 Sfanta Liturghie, 11:30 Parastas.
17 October 2019

11:38
telegraf Elevii Liceului Tehnologic din Fierbinti-Targ au cinstit-o pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, participand la slujba oficiata in biserica lor parohiala, in Episcopia Sloboziei si Calarasilor.
17 October 2019

11:35
telegraf Elevii Liceului Tehnologic de Industrie Alimentara din Fetesti au cinstit-o pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, participand la slujba oficiata in Biserica locala Sfantul Ilie, din Episcopia Sloboziei si Calarasilor.
17 October 2019

11:31
telegraf Parohiile din Sibiu vor fi informate despre modul in care pot adopta sau lua copii in plasament.
17 October 2019

11:29
telegraf Parohia Berchiesu a efectuat un pelerinaj la manastirile din Mures si Harghita, pe 5 octombrie 2019.
17 October 2019

07:03

Muzeul ASTRA din Sibiu, premiat în cadrul Galei Restaurării Românești „Salonul Național de Restaurare”, ediția a XV-a

   Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășurându-se în parteneriat media Lăcașuri Ortodoxe, a fost prezent și premiat în cadrul Galei Restaurării Românești „Salonul Național de Restaurare”, ediția a XV-a. Evenimentul a fost organizat la Craiova de către Muzeul Olteniei Craiova, prin Laboratorul de Restaurare-Conservare, iar în paralel a avut loc aici și Conferinţa Internaţională MATCONS 2019 ,,Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural”, ediția a VII-a.    Marius Vasile Iuga, expert restaurator ceramică-metal în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA din Sibiu a fost distins în cadrul Secțiunii Ceramică - Marmură cu Premiul de excelență – Restaurare ceramică pe...
Continuă
   Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășurându-se în parteneriat media Lăcașuri Ortodoxe, a fost prezent și premiat în cadrul Galei Restaurării Românești „Salonul Național de Restaurare”, ediția a XV-a. Evenimentul a fost organizat la Craiova de către Muzeul Olteniei Craiova, prin Laboratorul de Restaurare-Conservare, iar în paralel a avut loc aici și Conferinţa Internaţională MATCONS 2019 ,,Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural”, ediția a VII-a.

   Marius Vasile Iuga, expert restaurator ceramică-metal în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA din Sibiu a fost distins în cadrul Secțiunii Ceramică - Marmură cu Premiul de excelență – Restaurare ceramică pentru piesa „Cană”, datată 1781, piesă din colecția Muzeului ASTRA. Valentin Dumitrache a fost distins în cadrul Secțiunii Lemn – Lemn policrom cu Premiul de excelență – Restaurare lemn policrom pentru piesa „Laviță săsească”, datată 1884, piesă din colecția Muzeului ASTRA. Piesa a fost restaurată sub coordonarea domnului Valeriu Olaru, Cercetător științific și expert restaurator lemn – lemn policrom în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA, Sibiu.

   Anul acesta, Muzeul ASTRA a mai expus în cadrul Salonului Național de Restaurare următoarele piese: „Cojocel”, secol XIX (restaurator Camelia Ioana Clej), „Față de pernă”, început de secol XX (restaurator Ioana Raluca Mirițoiu), „Curea de fecior”, a doua jumătate a secolului XX (expert restaurator Ana-Maria Nicolae), „Ghiozdan”, 1925-1945 (restaurator Șerban – Constantin Lazăr), „Ripidă” – obiect de cult, a doua jumătate a secolului XIX (restaurator Emanuela Timișescu), „Patru scene cu sfinți” – icoană pe lemn, sfârșit de secol XVIII-început de secol XIX (expert restaurator Anamaria Rotaru), „Maica Domnului alăptând” – icoană pe sticlă, a doua jumătate a secolului XIX (restaurator Florin-Marian Păun).

   La Salonul Național de Restaurare au participat 30 de muzee, universități și firme de restaurare. Activitatea de investigare și cercetare a tuturor pieselor expuse pe fiecare tip de suport, complexitatea întregului proces de restaurare, toate acestea au contat în decizia luată privind premierea pieselor în cadrul Galei Restaurării Românești – Salonul Național de Restaurare, Craiova 2019.

Conf. univ. dr. Geanina Ionescu,
Director Centrul ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA, Sibiu

17 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 17.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Prooroc Osie
  • Sf. Preacuvios Andrei din Crisis, mucenic pentru sfintele icoane (sec. VIII)
  • Aducerea cinstitelor moaște ale Sf. Lazăr la Constantinopol
  • Sf. Mucenici și buni frați, fără de arginți, Cosma și Damian, Antim și Euprepie
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
17 October 2019

09:56
telegraf Cea mai veche procesiune la seceta, pentru ploaie, cu sfintele moaste ale Sfantului Grigorie Decapolitul (de la Manastirea Bistrita), cunoscuta in Tara Romaneasca, a avut loc in vara anului 1765. Recoltele au fost salvate, iar poporul izbavit de la moarte. Astfel de procesiuni se mai faceau si in Oltenia.
16 October 2019

09:44
telegraf Procesiunea cu sfintele moaste ale Sfintei Filoftea, in trecut, se facea astfel: se pregatea o trasura cu cai albi, pentru racla Sfintei. Credinciosii, in costume nationale, o intampinau cu flori, busuioc si lumanari aprinse. In fruntea procesiunii mergeau batranii purtand cruci, prapuri, felinare si steagul tricolor. Dupa o slujba in biserica, la seceta, se faceau rugaciuni pe camp, toti stand in genunchi...
16 October 2019

06:53
telegraf
Mitropolitul Epifanie, al nou-înființatei Biserici Ortodoxe din Ucraina, a transmis o scrisoare de mulțumire Bisericii Greciei, pentru decizia luată în cadrul întrunirii recente a Sfântului Sinod, privind recunoașterea autocefaliei acordate noii Biserici de către Patriarhia de Constantinopol.
16 October 2019

06:46
telegraf Congres ACER-MJO privind Apocalipsa, pe  22-24 noiembrie 2019...
Conferința ortodoxă (ACER-MJO) pe tema Apocalipsei - "Mâine, Apocalipsa? - alegere pentru speranță" - va avea loc în perioada 22-24 noiembrie la Orsay, în Franța.
16 October 2019

06:39
telegraf

   La Librăria Sophia, marți, 15 octombrie, ora 18:00, a avut loc o nouă lansare de carte:
PREOTUL ORTODOX ÎN VEACUL XXI -  schițe pentru un portret.
   Au participat: Monica Șerbănescu, Teodor Baconschi, Răzvan Bucuroiu, Marius Vasileanu.
16 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 16.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Mucenic Longhin sutașul
  • Sf. Doi Mucenici cei tăiați împreună cu Sfântul Longhin
  • Sf. Mucenici Leontie, Dometie, Terentie și Domnin
  • Sf. Preacuvios Mal
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
16 October 2019

14:10
telegraf Cum arata o procesiune la Sfantul Dimitrie, in trecut: in frunte, un tanar purta Sfanta Cruce, apoi 2 tineri un drapel lat cat soseaua. Ii urmau batranii, cu prapuri, cruci si steaguri. Dupa ei, apareau Sfintele Moaste, urmate de credinciosii cu lumanari aprinse, busuioc si flori. Pentru ploaie, la timp de seceta, se savarsea Sfantul Maslu pe camp, unde, mai apoi, si mancau cu totii, asezati pe iarba...
15 October 2019

13:58
telegraf La racla Sfintei Cuvioase Parascheva, de hram, in 14 oct. 1952, Parintele care facea de garda s-a trezit rugat de 2 femei in varsta, sa le permita sa se inchine inaintea celor aflati la rand, aducand cu ele si o perna lucrata special pentru a o strecura acum sub capul Sfintei. Li s-a permis, iar toti cei de fata au vazut cum Sfanta si-a ridicat singura capul, pentru ca mai apoi sa si-l aseze, tot singura, pe noua perna! Parintele de garda era Arhim. Cleopa Ilie...
15 October 2019

07:03
telegraf Biserica Sfântul Nicolae, care datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea (1292), de pe mica insulă Lipno (Lipna), nu departe de Novgorod, în Rusia, s-a redeschis după doi ani de lucrări de restaurare.
15 October 2019

06:59
telegraf Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea al Ciprului a mărturisit că a recomandat Bisericii Ortodoxe a Greciei, înainte de reuniunea recentă pe tema recunoașterii autoceafliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, păstrarea poziției de neutralitate.
15 October 2019

06:56
telegraf Mitropolitul Emmanuel al Franței (Patriarhia Ecumenică), din calitatea de Exarh al Patriarhului Ecumenic, a prezidat duminică, 13 octombrie 2019, Slujba de Sfințire a bisericii Mănăstirii din Solan (La Bastide d'Engras, Gard).
15 October 2019

06:50
telegraf Sâmbătă, 12 octombrie 2019, adunarea ierarhilor Bisericii Greciei, prezidată de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, s-a întrunit într-o ședință extraordinară pe tema autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, după oficierea unei Sfinte Liturghii în Mănăstirea Petrakis.

Într-o prezentare susținută de întâistătătorul Bisericii Greciei, acesta a menționat că Biserica Ucraineană a rămas întotdeauna sub jurisdicția ecleziastică a Patriarhiei Ecumenice, în cele din urmă recunoscând proclamarea autocefaliei Bisericii Ucrainei ca deosebit de benefică pentru Biserica Ortodoxă și în consolidarea relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe din Rusia și Ucraina, și propunând, de asemenea, recunoașterea ei de către Biserica Greacă.
15 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 15.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Sf. Mucenic Lucian (Luchian), preotul Antiohiei celei mari
  • Sf. Preacuvios Savin (Sabin) Episcopul
  • Sf. Preacuvios și Mărturisitor Vars episcopul Edesei
  • Pomenirea nevoinței oarecărui monah și mucenic
  • Cuviosul Eftimie cel Nou (sec. IX)
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
15 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 14.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • † Sf. Cuvioasa Maica noastră Parascheva cea Nouă, de la Iași
  • Sf. Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie și Chelsie
  • Sf. Mucenic Silvan
  • Sf. Mucenic Petru Avselamul
  • Sf. Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru sfintele icoane
  • Sf. 40 de Mucenici cei din Egipt și Palestina
  • Sf. Calist, episcopul Romei
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
14 October 2019

00:00
telegraf În ziua de 13.10.2019, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la prăznuirea:
  • Aducerea Moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași
  • Sf. Mucenici Carp și Papil, Agathodor și Agathonica
  • Sf. Mucenic Florentie
  • Sf. Mucenic Dioscor
  • Sf. Nichita Patriciu Mărturisitorul
  • Sf. Mucenic Veniamin Diaconul
  • Sf. Mucenic Antigon
  • Sf. Nouă Muceniță Hrisi
Mai multe despre această zi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinții ai Bisericii peste veacuri, aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).

Acum, începând cu orele 08:00, transmitem în direct Slujba Sfintei Liturghii, care poate fi văzută dând click aici.


13 October 2019

08:24

800 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sârbatoarea centrală, la Zica

Sărbătoarea principală a celui de-al optulea centenar al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbe a avut loc pe 6 octombrie 2019 în Mănăstirea istorică din Žiča. Sfânta Liturghie Dumnezeiască a fost prezidată de Patriarhul Irineu al Serbiei, alaturi de alți aproape 40 de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cu această ocazie, Patriarhul Irineu a declarat: „Aici suntem în cel mai mare lăcaș sfânt al nostru. Oamenii s-au adunat aici, s-au rugat aici, și-au sporit și și-au întărit credința. Aici, acum opt secole, a început istoria autocefaliei noastre. Sfinții Ștefan Nemanja și Sava au stabilit proiectele. Știau că oamenii aveau nevoie de o Biserică și de un stat organizat și independent. Acestea au fost fondate de oameni sfinți, de marea Dinastie Nemanija. Bazele noastre sunt sfi...
Continuă
Sărbătoarea principală a celui de-al optulea centenar al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbe a avut loc pe 6 octombrie 2019 în Mănăstirea istorică din Žiča.

Sfânta Liturghie Dumnezeiască a fost prezidată de Patriarhul Irineu al Serbiei, alaturi de alți aproape 40 de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cu această ocazie, Patriarhul Irineu a declarat: „Aici suntem în cel mai mare lăcaș sfânt al nostru. Oamenii s-au adunat aici, s-au rugat aici, și-au sporit și și-au întărit credința.

Aici, acum opt secole, a început istoria autocefaliei noastre. Sfinții Ștefan Nemanja și Sava au stabilit proiectele. Știau că oamenii aveau nevoie de o Biserică și de un stat organizat și independent. Acestea au fost fondate de oameni sfinți, de marea Dinastie Nemanija. Bazele noastre sunt sfinte.

Este taina prin care Biserica noastră a supraviețuit după multe suferințe... Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că am putut serba această mare zi. Este important să știm că unitatea a fost podoaba poporului nostru, iar astăzi trebuie să prețuim unitatea în Biserică, credința și iubirea. Diviziunile și certurile, interesele individuale nu sunt calea corectă. Acest lucru nu ne duce către un viitor bun.

Dragostea trebuie să domnească între noi. Deci, dacă putem să-i respectăm pe ceilalți, și ei ne vor respecta... Avem exemple în trecut, conform cărora este mai bine ca Biserica să aibă grijă de treburile ei, iar Statul de ale sale." Mai multe fotografii pot fi văzute la (adresa).
12 October 2019

08:08
telegraf Biroul Consiliului Bisericilor Creștine din Franța (CECEF), prezidat de Mitropolitul Emmanuel al Franței, s-a întrunit pe 24 septembrie 2019, într-o ședință ordinară, la sediul Mitropoliei Ortodoxe Grecești a Franței. S-a discutat despre problemele bioetice, protecția mediului și organizarea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină.
12 October 2019