Transmisiune în direct:

Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a IV-a după Paști

Tribunalul Administrativ din Kiev a suspendat schimbarea forțată a numelui Bisericii Ortodoxe Ucrainene

08 mai 2019
11:27

Potrivit unui proiect de lege care trecuse de Rada Supremă a Ucrainei și fusese promulgat de fostul Președinte Petro Poroșenko, Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică de sub Patriarhia Rusă avusese ca termen ziua de 26 aprilie 2019, Vinerea Mare, pentru a se redenumi și a se reînregistra sub forma „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina“.

 

Biserica Ortodoxă Ucraineană a întreprins, însă, acțiuni în justiție împotriva Ministerului Culturii în această privință. Astfel, pe 5 aprilie 2019, Curtea Administrativă a Districtului Kiev a declarat ilegale acțiunile președintelui Radei Supreme, Andrei Paruby, privind adoptarea proiectului de lege.

 

Aceeași instanță a suspendat și procesul de schimbare forțată a numelui Bisericii, conform unui comunicat al serviciul de presă al Curții, citat deopotrivă de revista franțuzească Orthodoxie. Potrivit judecătorilor, orice schimbare a numelui Bisericii Ortodoxe Ucrainene înainte de o decizie a instanței ar putea conduce la intervenția nejustificată a statului în afacerile bisericești ca entitate juridică. Trebuie remarcat faptul că 265 de organizații religioase au fost implicate în proces ca terțe părți.

vezi știrile de azi