94 de ani de la asasinatul sângeros din Catedrala Mitropolitană Sfânta Duminică

19 aprilie 2019
14:07

Pe 16 aprilie 2019 s-a împlinit trecerea a 94 de ani de la asasinatul sângeros din Catedrala Mitropolitană "Sfânta Duminică" (Sfânta Nedelia) din Sofia, Bulgaria.

 

Cu această ocazie, cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhul bulgar Neofit, în biserică a fost oficiată o Slujbă de Pomenire, condusă de PS Episcop Policarp de Belogradchik, Vicar al Mitropoliei din Sofia.

După slujbă, Episcopul Policarp a ținut un cuvânt în care a amintit despre evenimentul nefericit și i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru veșnica pomenire a celor uciși.

 

Biserica a fost afectată de un celebru atentat cu bombă, din 16 aprilie 1925, când o grupare din Partidul Comunist Bulgar (după interzicerea sa de către Curtea Supremă, Guvernul arestând numeroși activiști) a aruncat în aer acoperișul bisericii aflate în centrul capitalei Bulgariei, în timpul slujbei de înmormântare a Generalului Constantin Gheorghiev, ucis într-un alt atentat comunist din 14 aprilie.

 

150 de oameni, în principal membri ai elitei politice și militare a țării, au murit și circa 500 de persoane au fost rănite în atac. În decembrie 1924, organizația îl recrutase pe Petru Zadgorski, paracliser la Biserica "Sfânta Duminică", propunând să fie asasinat directorul Poliției, Vladimir Nacev, iar în timpul înmormântării lui, să fie declanșat un atentat amplu în care să fie eliminat un număr mare de figuri-cheie din ierarhia poliției și să se reducă, astfel, presiunea exercitată de autorități asupra partidului.

 

În total 25 kg de explozibil au fost duse treptat în podul Bisericii Sfânta Duminică, urmând ca un pachet cu acesta să fie amplasat deasupra uneia dintre coloanele turlei principale, care să fie detonat cu un fitil de 15m lungime, pentru ca atacatorii sa poată scăpa.

 

Din cauza întăririi gărzilor la înmormântarea lui Vladimir Nacev, s-a ales altă ocazie: funeraliile Generalului Constantin Gheorghiev, deputat al Partidului Acordul Democratic, asasinat și el în fața unei biserici din Sofia, când se ducea la Sfânta Liturghie împreună cu nepoata sa, în Joia Patimilor. Pentru a mări numărul celor prezenți, complotiștii au trimis invitații false în numele Asociației Ofițerilor în Rezervă. În seara de după atac, s-a declarat legea marțială.

vezi știrile de azi