Regulament și condiții de participare faza județeană ONMAT 2019 - Olimpiada Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ediția XXIV

06 februarie 2019
06:40

Olimpiada „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, ediţia a XXIV-a, faza judeţeană
Regulament&condiții de participare

 

Organizatori: Muzeul ASTRA, sub auspiciile Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul
Şcolar Judeţean Sibiu, sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naționale
Data/ ora: 26 – 28 martie 2019, între orele 09:30 – 15:00

* Asociația Lăcașuri Ortodoxe® este partener media oficial al evenimentelor ASTRA Sibiu *

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu,
organizează în perioada 26-28 martie 2019 faza județeană a Olimpiadei Meșteșuguri Artistice
Tradiționale, ediția a XXIV-a. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar
Județean Sibiu, iar ediția din acest an va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

În cadrul Olimpiadei de anul trecut au participat 108 elevi din 119 înscrişi, din 33 unităţi şcolare,
ateliere particulare, cluburi ale elevilor, reprezentând 12 localităţi din tot județul Sibiu.

Toți cei care vor să se înscrie trebuie să îndeplinească următoarele condiții de participare:
-
vârsta între 6-18 ani
-
dexteritate tehnică şi simț artistic propriu pentru stilul autentic
-
proveniență din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau
cluburile elevilor din mediul rural sau urban.


,,Participanții vor fi selectați în prealabil la faza pe fiecare unitate de învățământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare unitate şcolară şi/sau conexă poate fi reprezentată de un număr de trei elevi selecționați, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiționale. De asemenea, este de reținut faptul că un elev poate participa în cadrul concursului la o singură secțiune. Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul competiției.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.


La secțiunile pictat icoane pe sticlă şi pictat icoane pe lemn concurenții se vor prezenta în concurs cu
următoarele teme iconografice:
la alegere: Cina cea de Taină sau Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil – secțiunea pictat icoane
pe sticlă;
la alegere: Înălțarea Domnului sau Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – secțiunea pictat icoane
pe lemn.
-
suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm
(format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie
prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului
-
elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştințe temeinice legate de practicarea
meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecționarea, modelarea şi decorarea
artistică a produselor, conform tradiției
-
materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori
-
prezența în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular
specific satului şi zonei de rezidență pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea
materialelor neconvenționale (nylon etc.) în confecționarea pieselor de port popular
-
lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiția locală a genului, lăsând loc
exprimării talentului şi forței de creație proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru
spiritul original al tradiției populare


Înscrieri se pot face până în data de 14 MARTIE 2019 la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str.
Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com în atenţia
doamnei inspector Daniela Muntean, sau la Muzeul ASTRA, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel.
0756/085780, fax 0269/202411, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.com, în atenţia doamnei
muzeograf Elena Găvan.

Program/ secțiuni/ LOCAȚIE:
Ziua I/ 26 martie 2019 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă,
încondeiat ouă
Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe
Ziua 2/ 27 martie 2019 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat
păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA
Ziua 3/ 28 martie 2018 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

 

Info text: Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu

vezi știrile de azi