Hristos S-a Înălțat!

Pe calea Sfinților Mucenici Epictet și Astion. Drumul de hotar de la Halmyris și secretele limes-urilor romane dunărene

03 ianuarie 2019
10:53

Dat fiind faptul că Anul 2018-2019 a fost decretat la nivel internațional Anul Sfinților Mucenici Epictet și Astion (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe - https://lacasuriortodoxe.ro/d/lonews/2vz8/decizie-extraordinara-a-consiliului-european-pentru-turism-si-comert-2018-2019-anul-comemorarii-sfintilor-epictet-si-astion/ ) - ale căror sfinte moaște, cele mai timpurii de la noi din țară, au fost descoperite la Halmyris, în Murighiol, Tulcea, loc în care se ridică în prezent cea mai mare catedrală ortodoxă din Dobrogea, în cadrul Mânăstirii Halmyris - revenim asupra unor descoperiri importante legate de viețile celor doi mari sfinți și în special de cadrul istoric în care aceștia au participat la încreștinarea românilor din aceste ținuturi.

 

Astfel, atragem atenția asupra apariției recente a unei lucrări științifice importante în acest sens, intitulată: "Spațiu și identitate în Moesia Romană: Regândirea sferelor militare și civile într-o provincie de frontieră", a cărei autoare este Lina Diers (Universitatea din Viena, Institutul de Arheologie Clasică). Atrași de lucrarea pusă la dispoziție de autoare prin intermediul Institutului pentru Arheologie Europeană și Mediteraneeană, am pornit imediat, cu ajutorul lui Dumnezeu, la traducerea celor mai importante părți din conținutul acesteia, pe care ne-am propus să le punem la dispoziția cititorilor Lăcașuri Ortodoxe familiarizați de peste zece ani cu activitatea arheologică și de ctitorire desfășurată pe acest important (la nivel internațional) sit dobrogean.

 

Emblema Armatei Romane

Conform unor cuvinte ale autoarei, destinate prezentării lucrării pe care o avem în vedere, definirea sferelor militare și civile din Provincia Romană Moesia nu este o sarcină prea ușoară. "Deși numeroasele structuri militare ale provinciei de-a lungul Limes-ului Dunării (frontieră fortificată, dar de trecere) și în interiorul ei sunt bine-cunoscute, apare o confuzie certă când vine vorba despre încorporarea acestor structuri în cadrul așezărilor de bază ale Moesiei și, în special, a factorului lor civil".

 

Precizăm aici că "Limesul", în originalul latinesc "limes romanus", este numele frontierei fortificate a Imperiului Roman, care traversa, cu unele întreruperi, aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră, până la limes-ul lui Hadrian (valul lui Hadrian) din Scoția de astăzi, având deci o lungime totală de mii de kilometri.

Pe această linie de graniță legiunile (armatele) romane aveau construite diverse fortificații dedicate păzirii teritoriului imperiului și alarmării imediate în cazul în care oștirile străine s-ar fi apropiat de graniță, dar mai ales dedicate supravegherii circulației de graniță, pentru care ele încasau taxe vamale. Frontiera era de obicei compusă din:

  • un drum de hotar;
  • un "val de pământ" de-a lungul drumului de hotar, reprezentând o ridicătură înaltă de circa 3m, cu o lățime de circa 10–12m, întărit pe porțiuni cu palisade (gard sau zid de lemn. Fiind din lemn, acestea s-au pierdut aproape total) sau, în unele locuri, cu ziduri de piatră;
  • un șanț de apărare;
  • din loc în loc, turnuri de pază și chiar garnizoane militare complete, bine organizate, numite "castre" ("castrum romanum"). Se bănuiește că, la nevoie, din turnurile de pază se transmiteau mesaje prin semnale cu foc, codificate, către cele imediat învecinate, acestea ajungând din turn în turn până la castrul cel mai apropiat. Astfel, o alarmă de pericol se putea propaga rapid din orice punct de pe limes, pentru a chema în ajutor militarii din castre.

Resturi de fortificații ale limes-urilor (val de pământ, șanț, fundații de turnuri etc.) se mai disting pe teren în unele locuri până și în ziua de azi. Pe teritoriul României - al fostei Provincii Romane Dacia - se găsesc: Limes Alutanus (în partea de răsărit a Oltului), Limes Transalutanus (la marginea vestică a vastelor păduri ale Teleormanului) și Brazda lui Novac (limes început în anul 333, care pornea de la gura Topolniței, din județul Mehedinți, traversa Oltenia și Muntenia, pe sub dealuri, până la Mizil).

Provinciile romane de-a lungul Dunării:
Illyricum, Macedonia, Dacia, Moesia, Pannonia și Thracia. Vechea hartă istorică din Atlasul istoric Droysens, 1886

În ce privește Limes-ul Dunărean, la care Lina Diers face referire, amintit mai sus, acesta reprezenta frontiera militară romană care se întindea de-a lungul Fluviului Dunărea, prin actualul stat german Bavaria, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și România.

 

Dunărea nu a fost folosită întotdeauna, sau peste tot, de romani, ca frontieră militară, ea fiind mutată spre nord sau spre sud în unele locații, în funcție de cuceririle militare, dar a fost menținută în multe locuri ca o structură defensivă destul de permanentă, pentru perioade lungi de timp.

 

Limes-urile erau întărite cu numeroase turnuri de veghe, tabere de legiuni (castre) și forturi (castella). Taberele au fost construite la mijlocul secolului I. Mai târziu, sub Traian, taberele, care inițial erau înconjurate de diguri de pământ, au fost înconjurate cu ziduri de piatră.

 

Drumul roman numit Calea Dunării (în latină "Via Istrum") era situat de-a lungul Limes-ului legând așezările, taberele și forturile până în Delta Dunării. Limes-ul Dunărean este adesea împărțit în următoarele subdiviziuni:

  • Limes-ul Rhaetian (între Rin și Dunăre);
  • Limes-ul Noric (în Austria de astăzi);
  • Limes-ul Pannonian (în Panonia superioară și inferioară; astăzi Ungaria);
  • Limess-ul Moesian (în prezent Bulgaria și România).

Insistând asupra Limes-ului Moesian, care ne interesează în mod special pentru cunoașterea mai bună a cadrului în care cei doi mari sfinți Epictet și Astion au trăit, trebuie să amintim că acesta se află mai exact între actuala Bulgarie și actuala Românie, Drumul Dunării de Jos fiind realizat sub împăratul Tiberius, în secolul I după Hristos, în special pe partea bulgarească a râului. Însă, pe ambele maluri ale Dunării au fost construite tabere romane, garnizoane mai mici și turnuri de supraveghere. S-au construit, astfel, așezări civile, preponderent pentru veterani și foștii membrii ai legiunilor romane (o legiune era o unitate de bază, permanentă a armatei romane, recrutată dintre cetățeni romani, cu un efectiv care varia în timp, repartizați în cohorte, manipule, centurii) Următoarele garnizoane romane au fost primele care au fost înființate în secolul I pe Dunărea de Jos:

  • Augustae (lângă satul Hurleț)
  • Valeriana (lângă satul Dolni Vadin)
  • Variana (lângă satul Lescoveț)
  • Almus (lângă orașul Lom)
  • Regianum (lângă orașul Coslodui)
  • Sexaginta Prista (lângă orașul Ruse)
  • Dorostorum (lângă orașul Silistra)
  • Ratiaria (lângă orașul Arțșar)
  • Novae (lângă orașul Sviștov)
  • Viminatium (Costolac, în Serbia)
  • Singidunum (Belgrad)
  • Oescus (Pleven, Bulgaria)

Limesul Roman este cel mai mare monument al patrimoniului cultural din Europa, aprobat de Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO, în 2005, ca multinațional, sub forma "Sit-ul de Patrimoniu Mondial Frontiere ale Imperiului Roman".

Harta limeselor din Serbia, România și Bulgaria (Limes-ul Dunărean / sistem de fortificații care reprezintă granița controlului roman)

Limesul Dunării formează un peisaj arheologic impresionant, cu sute de dispozitive militare - fortărețe, forturi, turnuri de veghe și așezări civile adiacente. Aceste monumente vorbesc despre istoria vibrantă a evoluției, de-a lungul secolelor, a frontierelor romane și a culturii. Rămășițele frontierei fortificate sunt adesea într-o stare remarcabil de bună. Astfel, Danube Limes Brand - un proiect actual care vizează extinderea patrimoniului mondial UNESCO în Dunărea de Jos - își asumă acum protejarea patrimoniului nostru Limes de la distrugere, justificând desfășurarea propriului program prin faptul că, după ce au supraviețuit antichității, aceste rămășițe arheologice sunt mai amenințate decât oricând, din cauza dezvoltării urbane și rurale rapide.

 

"Extinderea sit-ului transnațional de patrimoniu mondial UNESCO 'Frontierele Imperiului Roman' în țările dunărene, inițiat de Ungaria și Slovacia prin proiectul 'Limes-ul Dunărean - Patrimoniul Mondial UNESCO' (2008-2011), ne duc, cu rezultatele și lecțiile învățate, către un nivel următor în stabilirea colaborării cu partenerii legați de protecția patrimoniului cultural și marketing în țările din regiunea Dunării de Jos", susțin participanții la proiect.

 

Hartă a Balcanilor de Nord în secolul al VI-lea d.Hr., cu provincii romane, așezări majore și drumuri
Hartă geofizică preluată de la DEMIS Mapserver

Studiile arheologice arată că a existat o politică statală a Imperiului, care a încurajat dezvoltarea alături de un castru legionar a două așezări: un vicus civil și canabe legionare. Conform autoarei Lina Diers, pe de o parte, dovezile epigrafice atestă fenomenul așezărilor comune de frontieră, marcate de așa-numitul dualism al canabe-lor (structuri/așezări formate din familiile soldaților și unități de aprovizionare în preajma taberelor de legiune și fortificații auxiliare) și vicus-urilor (așezări locale/civile variind între caracterul urban și rural) în toate locațiile majore ale taberelor legionare din Moesia. "Pe de altă parte, însă, cercetarea arheologică din Moesia nu a permis (sau încă nu a permis) o localizare distinctă sau o separare spațială a canabe-lor și vicus-urilor în majoritatea așezărilor. În schimb, sit-urile prezintă mai degrabă grade surprinzătoare de amestecare a administrației militare și civile și sfere de viețuire contrazicând conceptul acestui dualism".

 

Aducându-ne câteva exemple legate de această situație, lucrarea autoarei amintite mai sus, la care facem referire, ia în discuție utilitatea diferențierii spațiului militar și civil în arheologia romană în vederea clarificării realității și a modului de viață (din viața de zi cu zi) din Moesia Romană.

Parte a Limes-ului Dunărean este şi sit-ul arheologic de la Halmyris (Murighiol, Tulcea), loc în care, printr-o minune dumnezeiască - după cum a recunoscut echipa româno-americană de arheologi condusă de Prof. Mihail Zahariade - au fost descoperite, sub Altarul fostei Basilici Episcopale ridicate în cadrul fostei cetăţi, cele mai timpurii sfinte moaşte de la noi din ţară: Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. În prezent, sub stăreţia Pr. Protosinghel Iov, se înalţă în imediata apropiere Catedrala din Halmyris, care adăposteşte sfintele moaşte ÎNTREGI ale celor doi mari sfinţi.

 

REAMINTIM: Astfel, Catedrala din Halmyris - Murighiol, dedicată Sfinților Mucenici Epictet și Astion, aflată sub juridicția canonică a Episcopiei Tulcii, devine Centrul de Pelerinaj Cultural European al Anului 2018/2019, sfântul lăcaș aflându-se însă încă în fază de construcție și așteptând participarea tuturor credincioșilor (poți ajuta și tu, prin depunere în CONT bancar Mânăstirea ortodoxă Halmyris: RO21RNCB0256127859640001 / CIF: 14797706 / Murighiol, Tulcea).

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe - ianuarie 2019

Autor, pentru Lăcașuri Ortodoxe® 2019: Ing. Cătălin Ion

 

Bibliografie:

Sursa foto: Wikipedia

Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, Editura Enciclopedică, București 1996
Dr. Vojislav Vujovic, Marlies Vujovic Der Limes,Limes - Von der Nordsee bis zum Schwarzen Meer, Wieser Verlag, 2008 Klagenfurt, ISBN 978-3-85129-582-5

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limes
https://en.wikipedia.org/wiki/Danubian_Limes
Ralph F. Hoddinott: Bulgaria in Antiquity. An archeological introduction. Ernest Benn Ltd., London, 1975, ISBN 0-510-03281-8, pp. 111–142.
Kurt Genser: Der Donaulimes in Österreich (= Schriften des Limesmuseums Aalen. Vol. 44). Württembergisches Landesmuseum, Stuttgart, 1990.
Gerda von Bülow et al. (eds.): Der Limes an der unteren Donau von Diokletian bis Heraklios. Vorträge der Internationalen Konferenz Svištov, Bulgarien (1–5 September 1998). Verlag NOUS, Sofia, 1999, ISBN 954-90387-2-6.
Susanne Biegert (ed.): Von Augustus bis Attila. Leben am ungarischen Donaulimes (= Schriften des Limesmuseums Aalen. Vol. 53). Theiss, Stuttgart, 2000, ISBN 3-8062-1541-3.
Herwig Friesinger et al. (eds.): Der römische Limes in Österreich. Führer zu den archäologischen Denkmälern. 2nd, revised edition. Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Vienna, 2002, ISBN 3-7001-2618-2.
Sonja Jilek: Grenzen des Römischen Reiches: Der Donaulimes, eine römische Flussgrenze. Uniwersytet Warszawski, Warsaw, 2009, ISBN 978-83-928330-7-9.

http://www.chronikajournal.com/

http://danubelimesbrand.org/halmyris-romania/

vezi știrile de azi