Indracirea cea din manie este in acest chip: cu cat mai mult, adica, s-ar certa cineva, cu atat mai multa indreptatire ii trebuie. Caci asa si focul, cand se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci sa nu adaugi lemne de foc, cand vrei ca mai repede sa se stinga. Că nu are putere de la sine, mânia, daca n-ar fi altul care sa intarate.
Asa fac si corabierii cand se ridica furtună pe mare; atunci nu mai socotesc marfurile pe care le aruncă. Iar dupa ce se linisteste furtuna, isi aduc aminte de cele ce

le-au aruncat si au multa jale din aceasta. Asemenea, se află si cei ce se mânie: că furtună cumplită este, când mintea lui se tulbura si ramane afara de sine si nu simte ce face, chiar daca ar grai si cuvinte rele. Iar dupa ce ii trece lui mânia, atunci se gandeste la cuvintele cele rele pe care le-a grait, si isi cunoaste paguba, rusinea si pierzarea.
Că precum stomacul stricat varsă mâncarea, asa si gura mâniosului aruncă cuvintele rele. Iar multi fac si in alt fel: la mânie si la vrajba sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevosi. Vei zice: acela care este incepatorul certei, aceluia i se cade intai a se smeri. Dar tu, apucand

inainte, sa te supui lui, ca sa-ti fie ţie plată de la Dumnezeu. Că, macar ca nu ai facut tu inceputul răului aceluia, fă tu, acum, inceputul binelui, caci intr-acest chip uneori fac si doctorii, care umblă pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea si tu sa faci fratelui cuprins de boala mâniei: sa-i vindeci lui rana mâniei acesteia, prin supunerea ta. Ascultă pe Domnul, Cel Ce a zis: "Cui te loveste peste obrazul stâng, întoarce-i si pe celalalt" (Matei 5, 39).

Erau doi frati calugari, care, de multa vreme, vietuiau cu dragoste impreuna, amandoi la un loc. Iar vrajmasul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut sa-i desparta pe ei, unul de altul. Deci, a facut intre ei o pricină ca aceasta: fratele cel mic a aprins lumanarea si a pus-o pe ea la locul ei, iar diavolul, facand pacoste, a pravalit lumanarea jos si s-a stins.
Ci fratele cel mai mare, mâniindu-se foarte din aceasta, a lovit cu patimă pe fratele său cu palma peste obraz, iar aceasta, cu

smerenie, s-a inchinat lui pana la pamant, zicand: Iarta-ma frate, ca te-am suparat, ci asteapta putintel si iar o voi aprinde".
Dar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol pana ce s-a facut ziua. Iar daca s-a facut ziua, a mers acel diavol in capistea idoleasca si se jeluia mai marelui sau, spunandu-i lui toata intamplarea ce a vrut sa faca si ce a facut acelor calugari si cum s-a smerit calugarul cel mai mic, celui mai mare si cum, pentru smerenia aceluia, puterea lui Dumnezeu l-a pedepsit pe el, pana la ziua.
Acestea spunandu-le, diavolul se jeluia stapanului sau in capistea idoleasca, iar slujitorul cel idolesc,

intamplandu-se atunci acolo in capiste, a auzit cele ce se jeluia acel drac si se mira de neputinta lor. Deci, smerindu-se in inima lui, s-a dus la o manastire si s-a facut calugar iscusit si smerit si spunea fratilor, zicand: "Smerenia risipeste puterea vrajmasului, că eu am auzit dracii graind si vorbind intre dansii si zicand: De vom face tulburare si vrajba intre calugari si de se va intoarce unul dintr-insii si, smerindu-se, se va inchina fretelui sau, atunci acela toata puterea noastra risipeste".
Acestea auzind noi, fratilor, să ne silim sa castigam smerenia, care risipeste puterea diavolului, si asa, Dumnezeul pacii va fi cu noi si ne

va feri pe noi de tot laţul vrajmasului. Dumnezeului nostru, slava in veci! Amin.