Toate
Stiri
Video Noutati
TV & Live
 Nou
Informari
Locale
 Nou
HEY!
Serviciul
LONews
Ipocrizia – înfăţişarea şi purtarea noastră cea de toate zilele?!...


Ipocrizia – înfăţişarea şi purtarea noastră cea de toate zilele?!...

De cele mai multe ori încercăm, într-un mod scolastic, să clasificăm păcatele şi patimile noastre omeneşti, gândindu-ne că unele sunt mai mai mari sau mai grave decât altele, uitând de concluzia Sfântului Vasile cel Mare „că nu există păcate mari sau mici ci numai păcate!...” Şi chiar ne resemnăm şi ne consolăm cu gândul că nu avem păcate chiar atât de mari ori atât de multe, nădăjduind cu toţii în marea bunătate, dragoste şi milostivire a lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor noastre, uitând faptul că El este atotbun şi atotmilostiv dar şi atotştiutor şi, mai cu seamă, atotdrept!...

 În dezbaterea şi evaluarea noastră valorică şi axiologică, ce este de cele mai multe ori pur subiectivă şi, mai mult decât atât, răsturnată, ignorăm adevărul şi realitatea că unul din păcatele şi patimile cele mai mari pe care-l săvârşim cu toată îndrăsneala, justificarea, aroganţa şi ignoranţa este păcatul şi patima ipocriziei, a făţărniciei sau a vicleniei, conform căruia: una gândim, alta zicem şi cu totul alta facem ori săvârşim!...

 Suntem foarte puternic afectaţi, înşelaţi sau amăgiţi de această cursă şi capcană a duplicităţii, a dedublării care, din păcate, mai devreme sau mai târziu ne va duce la o amarnică dezamăgire, la necazuri şi suferinţe atât pentru noi înşine cât şi pentru ceilalţi fraţi ai noştri!... Constatăm faptul că acest păcat a cuprins pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual şi că se bazează pe fundamentul machiavelian care susţine că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de îndemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa faţă de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov – ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creştinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta, de la diavolul este!...”

 Cu foarte multă „abilitate” găsim argumentări şi justificări cum că aşa este diplomatic sau aceasta este politica, uitând de faptul că este bine să avem permanent tărie de caracter şi coloană vertebrală dreaptă, şi la propriu şi la figurat!... Iar consecinţele acestor cauze amăgitoare şi înşelătoare vedem cu toţii care sunt, şi anume: multe dezamăgiri, multă tulburare şi sminteală atotcuprinzătoare!... Suntem, foarte mulţi dintre noi, oameni care vorbim mult dar facem puţin sau acoperim faptele mici cu vorbe mari!...

Tendinţele acestea ce duc la desacralizare, la secularizarea noastră interioară, la relativizare spirituală şi duhovnicească, sunt foarte nocive şi mult dăunătoare!... De ce? Fiindcă lipseşte tot mai mult încrederea şi sinceritatea, onestitatea şi consecvenţa faţă de semenii noştri, lucruri, fapte şi virtuţi care abundă şi predomină în vieţile Sfinţilor şi Preacuvioşilor Părinţi ai Bisericii, de-a lungul timpului!...

În aceste condiţii, pentru că ne este sau ar trebui să ne fie teamă de avertismentul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, potrivit căruia „Vai de cel prin care vine sminteala!...”, trebuie să conştientizăm faptul că suntem, de foarte multe ori, exemple pur şi simplu negative pentru cei mai tineri, care oricum sunt într-o acută criză axiologică, lipsă de modele şi exemple demne de urmat, la această dezorientare contribuind, din nefericire, fiecare dintre noi, într-o mai mare sau mai mică măsură, aducând prin aceste atitudini suficientă întristare, necazuri şi suferinţe!...

Prin urmare, viaţa noastră cotidiană se desfăşoară într-un registru spiritual foarte larg: - din adâncurile păcatului şi din „ceaţa patimilor” sau confuzia făţărniciei spre culmile virtuţii şi lumina dumnezeiască. În funcţie de eforturile noastre ascetice este şi starea noastră pe treptele ei atât de numeroase. „De pe dealurile bucuriilor – afirmă Părintele Dumitru Stăniloae – în văile necazurilor, aşa decurge viaţa omului duhovnicesc; dar ea înscrie un real progres în aceste alternanţe. Bucuriile, pentru răbdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulţumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm răbdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranţa necazurilor ce vor veni, iar necazurile, răbdate cu un amestec de seninătate, de râs interior, cum ar zice Sfântul Ioan Scărarul, prin siguranţa bucuriilor ce vor veni la rând. Deci, fie oricât de shimbătoare împrejurările externe în care se desfăşoară viaţa omului duhovnicesc, lăuntric ea a ajuns la un fel de nivelare, care îi dă o statornică linişte. Este tăria spiritului în faţa valurilor lumii”. Oscilând între aceste două limite, viaţa trece inevitabil prin proba încercărilor duhovniceşti, în vederea înaintării ei pe o treaptă superioară de desăvârşire. De aceea, necazurile (fie ele şi pricinuite de alţii, datorită ipocriziei şi nesincerităţii lor), dacă nu sunt acceptate şi asumate, ele ne dublează greutatea suferinţei, cele abordate şi înţelese din punct de vedere duhovnicesc însă, ne înjumătăţesc necazul şi urmările acestuia, în virtutea pedagogiei divine atotştiuoare şi înţelepte. Dacă vrem ca viaţa noastră să fie o înaintare din treaptă în treaptă spre piscul sfinţeniei creştine, proba pătimirilor fără de voie trebuie trecută cu răbdare, nădejde, pocăinţă şi smerenie, toate acestea în rugăciune curată către Tatăl nostru Cel ceresc, de la care ne vine nouă tot ajutorul.

Acesta este drumul vieţuirii duhovniceşti creştine: - împreuna pătimire cu Iisus Hristos – Care şi El a suferit atât de mult din cauza făţărniciei cărturarilor şi a fariseilor (fără a avea aici pretenţia vreunei comparaţii între personae şi situaţii) - cu nădejdea învierii şi a răsplatei, pe măsura eforturilor noastre ascetice. Este calea pe care au străbătut-o toţi cei iubitori de frumuseţe spirituală, dar care au suferit şi ei cât se poate de mult, urmând pilda Mântuitorului, adică: - Sfinţii apostoli, mucenicii, mărturisitorii, cuvioşii, monahii şi nu în ultimul rând creştinii obişnuiţi. La aceasta ne îndeamnă Iisus Hristos, cerându-ne să purtăm jugul sau crucea desăvârşirii, a încercărilor şi necazurilor din această viaţă şi lume trecătoare, atât de înşelată şi de înşelătoare, asigurându-ne totodată că biruinţa Lui este şi biruinţa noastră.

Viaţa este, aşadar, o alternanţă între bucurii şi necazuri, între succese şi eşecuri, între împliniri şi înfrângeri. Nu există muritor care să fi avut parte, în această viaţă, numai de bucurii, după cum nu există om care să fi cunoscut numai înfrângerea. Bucuriile nu pot fi perfect detaşate de necazuri, nici acceptate doar de ele, în defavoarea încercărilor, a necazurilor şi a smintelilor de tot felul, important fiind modul în care ştim şi reuşim să le depăşim!...

Cel ce nu şi-a zidit viaţa pe temelia credinţei şi a sincerităţii autentice, ar putea înclina să creadă că această lume este, mai degrabă, o „vale a plângerii”, odată ce venim aici plângând şi plecăm din ea suspinând, fie după ea, fie de durere. Povestea vieţii fiecăruia dintre noi, privită dintr-o perspectivă pur firească, naturală, are aspectul unei drame cu un sfârşit tragic sau un fiasco. Privită însă, din punctul de vedere al credinţei, ea este o victorie asupra suferinţei şi a lumii, o biruinţă şi o depăşire a lor, în Hristos, indiferent de activităţile şi acţiunile pervertite şi pervertitoare ale unora dintre semenii noştri!...

Aşa stând lucrurile, trebuie să realizăm faptul că ispitele şi necazurile noastre pot face rugăciunea noastră tot mai curată şi mai simţită, spălând-o cu lacrimi. Iar atunci când ne rugăm cu stăruinţă, nu se poate ca Iisus Hristos să ne lase uitaţi şi întristaţi, să ne priveze de mângâierea şi uşurarea Sa cea blândă. El „Cel ce şterge lacrima de pe obrazul tuturor”, Cel ce şterge suferinţele lumii, nu va întârzia la infinit să ne caute. S-ar putea să întârzie, pentru că are de şters lacrimile de pe feţele triste ale multora, pentru că vrea să răspundă rugăciunilor celor ce l-au invocat cu credinţă şi stăruinţă. Nu-şi va opri la infinit izvorul revărsării darurilor Sale faţă de noi, iar atunci când vom fi vizitaţi de El, de Însuşi Mântuitorul sufletelor noastre, vom simţi o fericire şi o pace mai presus de durere şi de suferinţă, de lacrimă şi nevoinţă, ori de vreo sminteală oarecare. Vom conchide, împreună cu Sfântul Apostol Pavel ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu – Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi, cu toţi. Amin.”

Aşadar, constatăm şi de aici faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi în fondul ei intrinsec) extrem de rafinată, de nobilă, de autentică şi de neipocrită, pe care puţini o mai ştim astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre cele fariseice şi acoperite de umbra păcatului şi a morţii!...

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/


Colectia Hey!
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Câteva cuvinte despre Lavra “Athosului Românesc” – Sfânta Mănăstire Frăsinei şi despre Venerabilul ei Stareţ, trecut, în urmă c...
Pro Memoria: Material comemorativ - omagial, dedicat Părintelui Conf. Univ. Dr. Dorel Man, cu prilejul împlinirii unui an de la naşterea sa în viaţa cea cerească şi veşnică… În iureşul timpului şi în vârtejul zilei mai apucăm să ne (mai) g...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Despre concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Gavriil Stoica cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia î...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea unui an de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Irineu Iuraşcu de la M...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Zece ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Univ. Dr. Teodor Savu (1916 – 2007) ...
Câteva cugetări, indicii şi referinţe despre Maica Domnului - Împărăteasa Cerului între Sfinţi - “Rugul ce arde şi nu se mistuieşte” – într-un dialog duhovnicesc cu Părintele Arhimandrit Clement Haralam – Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale...
Data lansarii colectiei   08.05.2017

Colectia include    149 semnale HEY!
Statistica semnal

Promovat in fata a 229524 persoane

      (in reteaua de abonati Lacasuri Ortodoxe)