Toate
Stiri
Video Noutati
TV & Live
Informari
Locale
 Nou
HEY!
Serviciul
LONews
Despre problema desei sau rarei împărtăşanii în concepţia Sfântului Nicodim Aghioritul - P. a II a…

Despre problema desei sau rarei împărtăşanii în concepţia Sfântului Nicodim Aghioritul…

Observaţia a şasea

Referindu-se la dumnezeiasca Împărtăşanie, unii pun înainte cuvântul spus în Proverbe (25,16) şi spun: "Când găseşti miere, mănâncă îndeajuns, ca nu cumva mâncând peste măsură să vomiţi". La aceste sofisme ne ruşinăm să facem întâmpinare. Fiindcă, potrivit lui Grigorie Sinaitul şi altor părinţi, mâncarea mierii nu se înţelege cu referire la dumnezeieştile Taine, ci despre contemplaţia mentală şi desăvarşire. Iar dacă ei o iau cu referire la dumnezeieştile Daruri, eu îl ascult p!e acelaşi grăitor în proverbe care-mi spune: "Mănâncă miere, fiule, căci bună este ceara; ca sa-ţi îndulceşti gâtul. Aşa vei simţi înţelepciunea în suflet; căci dacă o gasetti, bun va fi sfârşitul tău şi nădejdea nu te va părăsi" (Poor. 24,13-l4). "S-ar fi cuvenit să ne spună însă cum anume înţeleg pe acel "îndeajuns"; fiindcă nu avem altă măsură pentru împărtăşire decât sfintele canoane ale Apostolilor şi ale întregii Biserici a lui Hristos: şi anume să ne cuminecăm (dacă este cu putinţă şi în fiecare zi, iar dacă nu) fie de patru ori pe săptămână, cum spun Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, fie cel puţin în fiecare sâmbătă şi duminică şi în celelalte zile de sărbătoare; aşa cum Apostolul porunceşte soţilor să se abţină unii de la alţii în zilele în care se cumineca cu dumnezeieştile Taine zicând: "Nu vă lipsiţi unii de alţii, decât, de comun acord pentru o vreme, ca să petreceţi în post şi rugăciune" (1 Cor. 7,5). Iar Sfântul Dionisie al Alexandriei spune: "Sâmbăta şi duminica soţii să se abţină de la comuniunea fizică unii cu alţii, pentru că în acestea se aduce lui Dumnezeu jertfa duhovniceasca" (canonul 4). Dar şi Sfântul Grigorie Palama - Arhiepiscopul Tesalonicului vorbeşte despre sărbători zicând aşa: "Ziua întâi a săptămânii - care se numeşte duminica pentru că este închinată Domnului Care a înviat în ea din morţi şi ne-a arătat dinainte şi ne-a încredinţat învierea cea de obşte, în care orice lucru pământesc va înceta - sa o sfinteşti şi sş nu faci în ea nici un lucru din cele ale vieţii, afară de cele neaparat necesare, iar celor aflaţi sub ascultarea ta sau împreună cu tine să le dai toată uşurarea, ca să slaviţi împreună pe Cel ce ne-a câştigat prin moartea Sa şi a înviat împreună cu El firea noastră; să-ţi aduci aminte de veacul viitor şi să meditezi la toate poruncile şi îndreptările Domnului. Şi să te cercetezi dacă n-ai călcat sau omis vreo porunca şi să te îndreptezi în toate, şi să insişti în această zi în biserica lui Dumnezeu, să iei parte la adunările ce se fac în ea şi să te împărtăşesti cu credinţă sinceră şi conştiinţa neosândită cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Iisus Hristos şi să pui început al unei vieţi mai riguroase, să te înnoieşti şi să te pregăteşti pentru primirea bunătăţilor veşnice viitoare. Aşa să sfinţeşti ziua sâmbetei (odihnei), odihnindu-te prin nelucrarea celor rele; iar cu duminica să uneşti şi marile sărbători legiuite, făcând şi în ele aceleaşi lucruri şi abţinându-te de la aceleaşi".

A şaptea observaţie

Unii, puşi în mişcare de o frică lipsită de Dumnezeu, numesc erezie împărtăşirea continuă zicând că aşa cum cei botezaţi în afara predaniei Bisericii sunt eretici, aşa sunt eretici şi câţi se împărtăşesc încontinuu. Noi însă ne mirăm într-adevar ce sa la nişte cuvinte atat de îndrăzneţe? Spunem doar că potrivit acestei opinii urmează că sunt eretici toti sfinţii, nu numai câţi îi îndeamnă pe credincioşi la dumnezeiasca împărtăşire, ci şi câţi primesc cuvintele lor; precum şi toţi preoţii câţi liturghisesc şi se împărtăşesc în fiecare zi - vai ce blasfemie! - şi mai ales sfantul Apollo care era renumit în sfinţenie şi avea cinci mii de ucenici sub ascultarea lui; despre acesta Sfântul Ieronim scrie că s-a dus şi 1-a găsit că "după ce am făcut rugăciune, spălandu-ne picioarele şi punând masa, ne-a sărutat sufleteşte şi trupeşte, adică ne-am cuminecat împreună cu ei cu dumnezeieştile Taine, cum facem în fiecare zi; iar după masă noi ne-am odihnit, iar ei mergând în pustie, s-au rugat în genunchi până a doua zi când a venit vremea adunării (slujbei). Şi după ceasul al noualea şi vecernie s-au împărtăşit; iar după cuminecare, unii au şezut şi au mâncat, alţii mai înflăcăraţi s-au dus în liniştire (isihie), trăind numai cu puterea împărtăşirii. Şi pururea pomenitul ne-a spus multe povestiri folositoare de suflet, mai cu seamă ca să ne cuminecam în fiecare zi cu dumnezeieştile Taine şi să-i primim pe străini ca pe nişte îngeri ai lui Dumnezeu, ca Avraam, Lot şi alţii asemenea lor, fiindcă de aceste două porunci atârnă toată Legea şi Prorocii".

Aşadar, dat fiind că întreg corul dumnezeieştilor Părinţi este alcătuit din sfinţi şi robi adevaraţi ai lui Hristos, de aici urmează, dimpotrivă, ca aceştia, care pun înainte unele ca acestea, sunt de fapt potrivnici atât Apostolilor, cât şi Sinoadelor ecumenice şi locale şi sfinţilor în parte; şi nu numai acestora, ci şi însuşi Domnului Care spune: "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică (Ioan 6,54) şi iarăşi: "Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" (Mat. 22,19), adică în fiecare zi şi întotdeauna, cum explică dumnezeiescul Ioan Hrisostom, aşa cum am văzut mai înainte. Sfântul Timotei al Alexandriei îi primeşte la împărtăşire în fiecare duminică chiar şi pe demonizaţi, dacă nu hulesc/blasfemiază dumnezeieştile Daruri, zicând: "Şi credinciosul demonizat, dacă nu defaimă sau huleşte/blasfemiază Taina, să se cuminece; nu însă în fiecare zi, îi este de ajuns numai in fiecare duminică" (canonul 3). Dumnezeieştii Părinţi îi primesc încontinuu la împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine nu numai pe cei sănătoşi, dar chiar şi pe cei demonizaţi, iar binecuvantaţii aceştia nu-i primesc nici pe cei ce au mintea întreagă, ci caută să se arate mai legali decât legea.

Observaţia a opta

Unii precizează spunând: "Oare ei, ca nişte oameni, nu sunt chinuiţi de patimi, de lăcomia pântecelui, slava deşartă, râs, vorbire deşartă şi alte asemenea? Şi cum vor să se cuminece frecvent?" Acestora le răspunde Sfântul Anastasie al Antiohiei şi spune: "Sunt mulţi care, deşi se împărtăşesc o dată pe an se predau păcatului, şi alţii care se împărtăşesc mai des, se feresc de multe ori de la multe rele, temându-se de osânda împărtăşirii. Deci dacă greşim cu unele lucruri mici şi omeneşti şi uşor de iertat, furaţi de limbă, de auz, de ochi, de slava deşartă, atunci făcându-ne reproşuri noua înşine şi mărturisindu-ne lui Dumnezeu, să ne împărtăşim aşa cu Sfintele Taine crezând că împărtaşirea dumnezeieştilor Taine se face spre curaţirea de asemenea păcate; dacă însă facem lucruri grele, rele, trupeşti şi necurate şi avem ranchiuna pe aproapele, să nu ne atingem nicidecum de dumnezeieştile Taine. Dar întrucat suntem oameni trupeşti şi neputincioşi, târâţi de multe păcate, Dumnezeu ne-a dat felurite jertfe spre iertarea păcatelor, pe care dacă I le aducem, ne curăţă spre apropierea de Sfintele Taine; căci milostenia este o jertfă curăţitoare de păcate; căci zice prorocul David: "Jertfa lui Dumnezeu: duh zdrobit, inima umilită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalm. 50,18). Dacă-I aducem lui Dumnezeu aceste jertfe, chiar dacă avem unele scăderi omeneşti, putem să ne apropiem de Sfintele Taine cu frică şi cu cutremur, cu străpungere şi mărturisire, ca femeia care avea scurgere de sânge care s-a apropiat de Iisus Hristos plângând şi tremurând (cf. Mat. 9,20); căci este păcat spre moarte şi este păcat spre pocăinţă; iar pocăinţa adevarată poate vindeca toate; căci altă iertare are cel ce se apropie de Sfintele Taine cu frică şi cu cutremur, cu mărturisire şi străpungere, şi altă pedeapsă are cel ce se apropie de dumnezeieştile Taine fără frică şi cu dispreţ: căci celor ce se apropie cu dispreţ şi nevrednicie nu numai că nu li se da iertarea păcatelor, dar, mai mult, intră în ei diavolul; dar cei ce se apropie cu frică şi cutremur de dumnezeieştile Taine nu doar că se sfinţesc şi primesc iertarea păcatelor, dar îl alungă din ei înşişi şi pe diavolul".

Dar cu toate aceste mărturii potrivnice ale sfinţilor dascăli ai Bisericii, unii nu încetează, ci avansează încă o altă obiecţie pe care o vom enunţa în cele ce urmează:

A noua observaţie

Pentru că în vremea aceea se împărtăşeau cei mai mulţi şi foarte puţini nu se împărtăşeau, de aceea dumnezeieştii Părinţi îi canonisesc pe cei foarte puţini ca să nu se scandalizeze cei mai mulţi. Acum însă, fiindcă cei mai mulţi nu se împărtăşesc, ci numai câţiva puţini, trebuie să nu se împărtăşească şi aceştia puţini, ca să nu se facă neoranduială în Biserică şi să-i scandalizeze pe cei mulţi. Cei ce spun acestea s-ar cădea să ştie ce înseamnă scandal şi neoranduială, şi abia atunci să avanseze aceşti termeni; fiindcă scandal este şi se spune ceea ce depărtează pe om de Dumnezeu şi-l apropie de diavol, cum spune Sfântul Vasile cel Mare Marele: "Lucrarea păcatului înstrăinează de Domnul şi apropie de diavol"; şi iaraşi: "Tot ce se opune voii Domnului este scandal". Sau ca să vorbesc mai limpede: scandal este orice obstacol pus în drum ca să se împiedice de el trecătorul, precum îl roagă prorocul pe Dumnezeu să-l izbăvească de unele ca acestea zicând: "Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului, scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei; ascunsu-mi-au cei mândri cursa şi au întins cu funii picioarelor mele; pe cărare pietre de poticneală mi-au pus mie" (Psalm. 139,4-5). Deci, dat fiind că odinioară cei mai puţini îi scandalizau în acest chip pe cei mai mulţi fiindcă-i trăgeau spre nepăsare şi călcarea poruncii lui Dumnezeu, aşa cum acum cei mulţi îi scandalizează pe cei puţini trăgându-i spre nesocotirea poruncii, ce anume se cade să facem? Aşa cum atunci cei puţini îşi tăiau voia şi urmau celor mulţi făcând voia lui Dumnezeu, aşa şi acum cei mulţi se cade să-şi taie voia lor şi să-i urmeze pe cei puţini făcând voia lui Dumnezeu, iar nu aceia să lase porunca lui Dumnezeu pentru că sunt puţini şi să urmeze călcării poruncii din cauza celor mulţi. Căci dacă aşa s-ar face lucrurile, atunci s-ar fi căzut ca şi prorocul Ilie şi Apostolii şi atâţia alţi Părinţi câţi s-au luptat pentru adevăr, să acopere adevărul şi să urmeze celor mulţi, fiindcă aceştia erau puţini. De aceea Sfântul Vasile cel Mare zice: "în ceea ce priveşte voia Domnului trebuie să arătăm o îndrăzneală fermă, chiar dacă unii se scandalizează".

Iar dacă unii spun că se scandalizează neputând să-i vadă împărtaşindu-se, să înteleagă singuri că acest lucru este un rezultat fie al invidiei, fie al urii de fraţi. Deci nu se cade să dispreţuim poruncile lui Dumnezeu ca să nu se scandalizeze oamenii, cum spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom: "Până într-atât să ne îngrijim să nu-i scandalizăm pe oameni, cât să nu le dăm şi oferim noi înşine prilej; dar dacă, fără sa le dăm noi prilej, ei vor să ne învinuiască pur şi simplu, atunci să râdem şi să plângem (pentru nebunia lor). Tu poartă de grijă să te porţi bine înaintea Domnului şi a oamenilor; daca însă te ingrijeşti să te porţi bine, iar acela te batjocoreşte, să nu-ţi faci griji deloc. Căci aşa zicea Iisus Hristos celor ce se scandalizau de El: "Lasă-i!, căci sunt călăuze oarbe orbilor" {Mat. 15,14). Pentru că atunci când scandalizarea vine de la noi, vai nouă! Dar când nu vine de la noi, nu avem păcat. Şi iarăşi: "Vai vouă!, pentru că din pricina voastră este blafemiat Numele lui Dumnezeu" {Rom. 2,24). Ce deci? Dacă eu fac ceva din cele ce trebuie făcute, iar altul huleşte? Atunci nu tu ai păcat, ci acela; căci prin acela este blasfemiat. Căci atunci când ceva din cele plăcute lui Dumnezeu este oprit din cauza scandalizarii altuia, trebuie să nu băgăm de seamă; trebuie să ne facem însă griji atunci când din pricina aceluia suntem siliţi să-L supărăm pe Dumnezeu. Căci, spune-mi!, dacă vorbind noi şi luându-i în râs pe beţivi, cineva se scandalizează, voi înceta oare să vorbesc? Nu. Căci în toate este bine să se cunoască măsura. Mulţi au blasfemiat! pentru că o fată frumoasă a rămas fecioară şi-i defăimau pe cei ce o catehizau. Ce deci? Trebuia oare ca aceia să înceteze din această pricină? Nicidecum. Căci n-au făcut nimic potrivnic, ci mai degrabă un lucru care-i place lui Dumnezeu. întotdeauna se cade să urmăm legilor lui Dumnezeu şi să ne sârguim să nu oferim nici un prilej de scandal, pentru ca noi să fim nevinovaţi, şi să ne învrednicim de iubire de oameni de la Dumnezeu". Acestea deci despre scandal; iar neoranduiala este atunci când un lucru se face afară de randuiala lui. Iar întrucât rânduiala şi legea Bisericii este ca toţi creştinii, ce se găsesc de faţă la dumnezeiasca Liturghie şi nu sunt sub canon, să se împărtăşească, este evident că fac neoranduială călcând legile Bisericii câţi nu se cuminecă. De aceea zice şi proorocul Avacum: "Soarele s-a ridicat şi luna a stat în randuiala ei" (Oda 4); adică: Soarele dreptăţii, Iisus Hristos Dumnezeul nostru, S-a înălţat pe cruce şi luna, adică Biserica, a stat în rânduiala ei, adică în voinţa şi porunca lui Dumnezeu, din care a căzut. Aşadar, câţi fac ceva în afara poruncii lui Dumnezeu aceştia fac scandalurile şi neoranduielile, iar nu se luptă după putere să păzească poruncile Stăpânului.

Observaţia a zecea

Alţii pun înainte Tomosul Unirii şi spun că este un canon scris în Ceaslov care hotărăşte că creştinii trebuie să se împărtăşească de trei ori pe an. Acest canon pe care-l pun înainte binecuvântaţii aceştia, dacă este falsificat, dar şi dacă ar fi autentic, vă rog să-mi spuneţi: este oare cuvenit şi drept ca el să aibă mai multă putere decât atâtea şi atâtea trâmbiţe ale Duhului Sfânt pe care le-am menţionat? Căci scriu legile imperiale că orice lege de la aceştia, adică imperială, s-ar găsi potrivnică sfintelor canoane ale dumnezeieştilor Părinţi, să fie nevalidă. Iar dumnezeiescul Ioan Hrisostom spune că obiceiul potrivnic dumnezeieştilor canoane să se întrerupă; şi, iaraşi, zice: "Greu este obiceiul, cumplit şi cu anevoie de păzit; prin urmare, pe cât ştii puterea obiceiului, pe atât sârguieşte-te să te eliberezi de obiceiul rău si să te muţi spre un altul, mai folositor"; Deci cum caută aceştia să recomande acest obicei vătămător de suflet? Dar fiindcă aceştia caută să acopere adevărul cu canonul acesta, noi vom arăta pe scurt sensul exact al acestui canon, ca să se arate adevarul curat şi nimeni să nu se amăgească. Acest canon s-a făcut din aceasta pricină: Pentru ca împăratul Leon cel înţelept (886-912) a venit la a patra căsătorie, a fost îndepărtat/afurisit de patriarhul Nicolae (901-907); iar împăratul l-a silit pe Nicolae să iasă din scaun fiindcă nu voia să-i îngăduie căsătoria a patra, şi a pus în locul lui pe Eftimie (907-912) care a desfiinţat îndepărtarea/afurisenia împăratului. Cu acel prilej arhiereii şi împăratul s-au împărţit în doua: unii erau cu patriarhul Nicolae, alţii cu Eftimie. După ce împăratul Leon a murit, a venit împărat în locul său fratele lui, Alexandru (912-913), care 1-a silit pe Eftimie să iasă din scaun şi 1-a pus iarăşi patriarh pe Nicolae (912-925). Murind şi Alexandru, a venit împărat nepotul său, adică fiul lui Leon, Constantin Porfiroghenetul (913-959); iar socrul acestuia, Roman (920-944), avea demnitatea de părinte al împăratului. Aceştia au adunat un sinod în anul 920 d. Hr. şi au împiedicat nu doar căsătoria a patra, dar au făcut un canon şi împotriva căsătoriei a treia, care spune: "Dacă cineva a ajuns la vârsta de patruzeci de ani şi, fără să se ruşineze de fire şi fără să se îngrijească de viaţa creştină cuviincioasă datorată, ci numai de pofta pătimaşă, se grabeşte spre căsătoria a treia, cu toată rigoarea şi paza hotărâm ca acesta să rămână neîmpărtăşit până la cinci ani şi nicidecum să nu i se scurteze acest timp, dar chiar şi după ce se va fi învrednicit din nou de preacurata împărtăşanie, să nu-i fie îngăduit să vină la împărtăşanie în altă vreme decât numai la mântuitoarea înviere a lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru, din cauza curăţirii din nou, dupa putinţă, prin înfrânarea anterioară a postului; Iar dacă cineva, fiind în vârsta de treizeci de ani şi având copii din căsătoriile anterioare, se leagă cu o a treia femeie, şi acesta să rămână neîmpărtăşit de cu Preasfintele Taine până în al patrulea an fără iertare; după care se învredniceşte iaraşi de împărtăşirea Tainelor, dar să se bucure de ele numai de trei ori pe an: o dată de mântuitoarea înviere a lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru; a doua oară de Adormirea Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea; iar a treia oară de Naşterea lui Hristos Dumnezeul nostru, pentru că acestora le premerge post şi folosul care vine de la acesta".

Actul acestui sinod s-a numit Tomosul Unirii, fiindcă arhiereii şi poporul, care mai înainte erau împărţiţi din cauza căsătoriei a patra lui Leon, s-au unit din nou. Nu ştiu însă cine a binecuvantat, fie din lipsa de învăţătură, fie vrând să-i împiedice pe creştini de la viaţa veşnică a prescurtat canonul acesta şi aşa l-a introdus în Ceaslov. Iar binecuvantaţii noştri duhovnici găsindu-l aici l-au răspândit în întreaga lume, împovărându-i cu epitimia şi canonul celor căsătoriţi a treia oara pe toţi creştinii feciorelnici căsătoriţi o singură dată, sau de doua ori, de orice vârstă. Dar eu nu mă mir atât de duhovnici, cât mă mir că bunii arhierei şi păstori n-au trâmbiţat numaidecât cu trâmbiţele insuflate de Dumnezeu ale adevărului, ca să înfiereze pe semănătorul unei asemenea neghine şi să smulgă această plantă putredă din Biserică, pentru că ei au de la harul Duhului Sfânt puterea de a menţine cele bune şi a îndrepta cele ce au nevoie de îndreptare. Dar poate că arhiereii vor pretexta că, întrucât se găsesc sub jugul otomanilor şi sunt loviţi de multe griji, unele ca acestea sunt încredinţate dascălilor şi predicatorilor. Iar aceştia, unul vrând să nu-şi piardă liniştea iar altul justificând alte pretexte, toţi refuză şi aruncă povara de la unul la altul, acoperind ca într-un mormânt cuvântul lui Dumnezeu şi adevărul, şi tăcând arată că sunt de acord să se facă unele ca acestea; precum spune dumnezeiescul Meletie Mărturisitorul "Iar dacă cineva, care are cunoaşterea şi stie bine cele ale adevărului, îl ascunde în unele moduri, nu-l proclamă deschis şi nu-l spune cu îndrăzneală, nici nu se ţine de dumnezeieştile şi veneratele canoane şi nu pune înainte legile Părinţilor, pe drept cuvânt se supune unei pedepse nu mai mici (decât a celor care le încalcă). Cel ce trece sub tăcere adevărul îl ascunde pe Domnul Hristos în mormânt, precum a zis mai înainte un Părinte, şi altul spune iarăşi: a trece sub tăcere buna cinstire a lui Dumnezeu este primejdie mare cu adevărat, osândă veşnică şi prăpastie a pierzaniei. Nu este drept, nu este îngăduit, nu este cuvenit ca binecinstitorii să tacă atunci când cei ce se străduiesc să recomande amăgirea şi rătăcirea, nesocotesc legile. Iar atunci când spune cineva dintre cei mari, primejdia şi vătămările îl privesc pe Dumnezeu şi vreuna este atribuită Lui, care binecinstitor va tăcea? Care va sta liniştit? Căci tăcerea înseamnă consimţământ. Acest lucru îl arată limpede înaintemergatorul Domnului şi Macabeii care pentru acea mică prescripţie a Legii s-au primejduit până la moarte şi n-au cedat nimic din ale Legii. De multe ori războiul se cunoaşte a fi lăudabil, iar lupta se arată mai bună decât o pace vătamătoare de suflet. Căci este mai bine a rezista celor ce nu cugetă bine decât a le urî în chip rău într-un gând cu ei separându-ne de Dumnezeu şi unindu-ne cu ei". Iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Dacă însă atunci când este nedreptăţit un bărbat, nu este lucru sigur a te preface, de ce pedeapsă nu va fi vrednic cel ce tace şi trece cu vederea atunci când sunt insultate legile?".

A unsprezecea observaţie

Mulţi potrivnici spun că faptul de a se împărtăşi cineva nu este o dogmă de credinţă care să fie păzită şi indispensabilă. Chiar dacă împărtaşirea frecventă nu este o dogmă de credinţă, ea este însă o poruncă a Stăpânului care se cuprinde şi în alte cuvinte ale Domnului, dar mai ales în aceea pe care a spus-o zicând: "Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" {Mat. 22,19), adică încontinuu şi în fiecare zi cât ţine veacul acesta. De aceea, fiindcă este o poruncă a Stăpânului, ea se cade să fie cu necesitate păzită şi, cum am spus mai sus. Iar câţi spun unele ca acestea arată prin aceasta că vor să dezbrace dogmele şi să le lase lipsite de orice reglementare şi legiuire bisericească. Dar să-i întrebăm: pe ce anume trebuie să stea aceste dogme? Dumnezeiescul Ioan Hrisostom ne-a spus că vieţuirea are nevoie de dogme corecte, iar dogmele au nevoie de vieţuire curată, iar vieţuirea curată se naşte şi se realizează prin dumnezeieştile porunci, prin legile sfinte ale Bisericii şi veneratele predanii şi reglementări ale dumnezeieştilor Părinţi. Deci dacă vom nesocoti sfintele canoane, poruncile Stăpânului şi celelalte, atunci va dispare şi vieţuirea curată. Dar dacă dispare vieţuirea curată, atunci pierdem şi dogmele drepte şi vom rămâne pustii şi întunecaţi. Timpul nu-mi va ajunge să enumăr zecile de mii de exemple ale atâtor sfinţi care au suferit cele rele şi au murit pentru aşezămintele şi canoanele bisericeşti. Şi totuşi se găsesc unii atât de îndrăzneţi, încât nu doar că nu suferă cele rele pentru adevăr, dar i se opun şi desfiinţează poruncile Stăpânului, împiedicându-i de la dumnezeiasca Împărtăşanie pe câţi se apropie să se cuminece fără nici o altă greşeală sau prilej; ceea ce este un lucru foarte curajos, întrucât însuşi Domnul nu l-a exclus de la împărtăşanie nici măcar pe Iuda, deşi îl ştia ca pe un vas întinat al răutăţii. Domnul îi primeşte în fiecare zi pe toţi cei ce se împărtăşesc, şi pe cei vrednici îi curăţă, îi luminează şi sfinţeşte, iar pe cei nevrednici mai întâi îi predă muşcăturii conştiinţei, după care, dacă se îndreaptă, îi primeşte cu indurare. Dacă însă rămân neîndreptaţi, îi preda felurite neputinţe, precum zice Apostolul, că întrucât mulţi s-au împărtăşit cu nevrednicie, din această cauză destui creştini au ajuns bolnavi şi au murit (1 Cor. 30). Dar aceştia, fără să ştie starea celor ce se împărtăşesc, numai ca să menţină răul obicei care stăpâneşte cu vătămare sufletească, îi împiedică pe ortodocşi de la Cuminecarea dumnezeiască. Să-l întrebăm însă pe Marele Vasile să ne spună adevărul: "Este oare necesar sau lipsit de primejdie să refuzăm ceva din cele poruncite de Dumnezeu ori să-l împiedicăm pe cel ce i s-a poruncit să le facă, sau să ţinem partea celui care-l împiedică, mai cu seamă dacă acela care-l împiedică este un om autentic sau un gând binecuvântat se opune poruncii?" La care Sfântul răspunde: "întrucât Domnul zice: "învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima" (Mat. 11, 29), este evident ca şi toate celelalte sunt învăţate de El în chip sigur. Să ne aducem aminte că, atunci când Sfântul Ioan Botezătorul i-a spus: "Eu am nevoie sa fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?", însusi Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al Dumnezeului Celui Viu, i-a răspuns: "Lasă acum, că aşa trebuie să plinim toată dreptatea" (Mat. 3,15); şi cum, atunci când Petru voia sa-l abată de la încercările prorocite de însuşi Domnul că aveau să i se întâmple la Ierusalim, i-a spus cu iritare: "înapoia Mea, Satano! Că piatră de poticneală îmi eşti, fiindcă nu gândeşti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" (Mat. 16, 23); şi iarăşi cum, atunci când acelaşi Petru a refuzat sub pretextul cinstirii date Stăpânului slujirea Acestuia, Domnul i-a zis: "Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte de Mine" (Ioan 13, 8). Iar dacă este să ajutăm mai mult sufletul cu exemple luate dintre cei de un neam cu noi, să ne amintim şi de Apostolul care spune: "Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâsiaţi inima? Căci eu gata sunt nu numai să fiu legat, ci şi să mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Iisus" (Fap.Ap. 21, 13). Şi cine este mai slăvit decât Ioan? sau mai autentic decât Petru? Sau ce gânduri s-ar putea arăta mai evlavioase decât cele care le-au venit acelora? Se ştie însă că nici Moise cel sfânt, nici Iona prorocul, care s-au folosit de unele gânduri spre nesocotirea ascultării, n-au rămas nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Toţi aceştia ne învaţă, aşadar, că nu trebuie nici să-i contrazicem, nici să-i împiedicăm pe alţii şi nici să luăm partea celor care-i împiedica. Iar dacă toate acestea şi unele ca acestea ne învaţă să nu luăm partea unora ca aceştia, cu atât mai mult este necesar să-i imităm în toate celelalte pe sfinţi, care uneori spuneau: "Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni" (Fap.Ap. 5, 29), iar alteori au zis: "Judecaţi dacă este mai bine să ascultăm de voi decât de Dumnezeu! Căci nu putem să nu spunem cele ce am vazut şi auzit" (Fap.Ap. 4,19)". Şi iaraşi: "Nu trebuie să împiedicăm pe cel ce face voia lui Dumnezeu fie din porunca lui Dumnezeu, fie dintr-un cuvânt care urmează poruncii Lui, nici nu trebuie ca acela ce face porunca să ţină partea celor care-l împiedică, chiar dacă sunt oameni autentici, ci să stăruie în judecata sa". "Pe cel ce face porunca lui Dumnezeu nu dintr-o dispoziţie sănătoasă, dar salvează în aparenţă exactitatea cuvântului Domnului, nu trebuie să-l împiedicăm, în măsura în care nimeni nu este vătămat de acel lucru, ba chiar câteodată unii se şi folosesc de acesta, ci trebuie îndemnat să aibă gândul demn de realizarea lui". "Nu trebuie să urmăm predanii-lor oamenilor spre desfiinţarea poruncii lui Dumnezeu". "Nu trebuie să preferăm voia noastră proprie voii lui Dumnezeu, ci în orice lucru să căutăm şi să facem voia lui Dumnezeu".

Iar dumnezeiescul Ioan Hrisostom spune că "Trebuie să stăm cu vitejie împotriva tuturor lucrurilor care ne retează pornirea noastră bună. Ascultă ce spune Domnul Hristos: "Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mat. 10, 37). Căci atunci când facem ceva din cele plăcute lui Dumnezeu, oricine ne împiedică să le facem trebuie să ne fie vrăjmaş şi duşman, chiar de ar fi tată ori mamă, sau oricine ar fi". Purtătorul de Dumnezeu - Sfântul Ignatie zice: "Oricine vorbeşte pe lângă cele orânduite, chiar de-ar fi demn de crezare, chiar de-ar posti, chiar de-ar fi feciorelnic, chiar de-ar face semne sau ar prooroci, să vă pară lup în piele de oaie care lucrează stricăciunea". Iar dumnezeiescul Meletie Mărturisitorul spune: "Nu ascultaţi de monahi, nici de preoţi în cele ce vi le spun fără lege şi vi le explică cu răutate. Dar ce spun de monahi şi de preoţi? Nu ascultaţi nici de episcopi dacă vă îndeamnă cu vicleşug să faceţi, să spuneţi şi să gândiţi cele nefolositoare!"

Observaţia a douăsprezecea

Unii se scandalizează fiindcă nu ascultăm de cele ce ne spun, mai ales în ce priveşte oprirea de la Cuminecarea continuă, şi pun înainte în apărarea lor acestea trei: 1. că atât canoanele, cât şi poruncile sunt sub puterea arhiereilor; 2. că nu se cade să-i cercetăm pe arhierei, pe învăţători şi duhovnici pentru cele ce ne spun, ci doar să ascultăm de toţi cu simplitate; şi 3. pun înainte cuvântul apostolic: "Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor" (Evr 13,17). La aceste trei părţi ale obiecţiei n-avem nimic propriu de spus, ca să nu creăm confuzie şi tulburare unora; dar a tăcea cu totul faţă de ele socotim că este un lucru vătămător este suflet; de aceea, să vedem ce spun sfinţii, ca să nu se ostenească fiecare degeaba. La prima parte a obiecţiei răspunde Sfântul Vasile cel Mare şi spune: "Căci dacă însuşi Domnul, întru Care a binevoit Tatăl (Mat. 3,17), întru Care sunt toate comorile ascunse ale înţelepciunii (Col. 2,3), Care a primit de la Tatăl toată puterea şi judecata (Mat. 28,18; Ioan 5, 22), spune: "Poruncă Mi-a dat Tatăl ce să spun şi ce să grăiesc" (Ioan 12,49); şi iarăşi: "Cele ce le grăiesc, cum Mi-a grăit Tatăl, aşa grăiesc" (Ioan 12,50), iar Duhul Sfânt nu grăieşte de la Sine, ci câte aude de la El acestea le grăieşte (Ioan 16,13), cu cât mai mult este cucernic şi sigur pentru noi a cugeta şi a face acest lucru". Iar Sfântul Ioan Hrisostom arată pornind de la însăşi hirotonia arhiereilor că aceştia sunt supuşi dumnezeieştilor canoane şi porunci zicând aşa: "Fiindcă arhiereul Legii vechi era conducător al poporului, trebuia ca acela care devenea capul tuturor să aibă puterea sa pe cap (căci ca putere absolută este insuportabilă, dar având pusă pe ea semnul stăpânirii este sub lege); deci porunceşte ca creştetul lui să nu fie gol, ci acoperit; pentru ca să înveţe capul poporului că şi el are un cap. De aceea şi în Biserică la hirotoniile arhiereilor li se pune pe cap Evanghelia lui Iisus Hristos, ca să înveţe cel hirotonit adevărata a Evangheliei, şi ca să înveţe că deşi este capul tuturor, acţionează sub legile ei: stăpânind peste toţi, dar fiind stăpânit de legi; legiuind toate, dar fiind legiuit de lege". De aceea un viteaz din cei din vechime pe numele lui Ignatie, care s-a distins prin arhierie şi martiriu, scriind unui alt arhiereu, spunea: "Nimic să nu se facă fară socotinţa ta, nici tu să nu faci nimic fără socotinţa lui Dumnezeu, căci faptul că arhiereul are Evanghelia (pusă peste cap) este un semn că este sub o putere".

Cât despre partea a doua (a obiecţiei), unde spun să nu-i cercetăm noi pe arhierei, învăţători şi duhovnici, ci să-i ascultăm pe toţi, la ea răspunde Sfântul Vasile, spunând că "întâistătătorul trebuie să facă şi să spună fiecare cuvânt cu multă reflecţie şi punere la încercare, cu scopul de a bineplăcea lui Dumnezeu ca unul ce trebuie să fie pus la încercare şi să aibă mărturie şi de la cei încredinţaţi lui"?1. Şi iarăşi: "Se cade ca cei mai învaţaţi în Scripturi dintre ascultători să pună la încercare cele spuse de învăţători, iar pe cele ce concorda cu Scripturile să le primească, iar pe cele străine să le respingă şi să întoarcă cu energie spatele celor ce persistă în asemenea învăţături". Şi iaraşi: "Cei ce n-au multă cunoaştere a Scripturilor se cade să recunoască sensul distinctiv al sfinţilor în roadele Duhului; iar pe cei ce sunt aşa să-i primească, iar celor ce sunt altfel să le întoarcă spatele". Şi iaraşi: "Nu trebuie să fim răpiţi pur şi simplu şi fără o cercetare de către cei ce răstălmăcesc adevărul, ci să-i recunoaştem după senmnul distinctiv dat nouă de Scriptură". Şi iarăşi: "Orice cuvânt sau lucru trebuie să fie încredinţat de mărturia de Dumnezeu insuflatei Scripturi spre certitudinea celor buni şi ruşinea celor răi". Iar la partea a treia a obiecţiei răspunde dumnezeiescul Ioan Gură de Aur care zice: "Rău lucru este peste tot anarhia, prilejul multor nenorociri şi obârşia dezordinii şi confuziei; dar un rău nu mai mic este şi neascultarea celor conduşi. Dar Cineva ne spune poate că este şi un al treilea rău; atunci când stăpânitorul este rău. Ştiu şi eu: acesta nu este un rău mic, ci mult mai rău decât anarhia; căci este mai bine să nu fim stăpâniţi de nimeni decât să fim conduşi de cineva rău, pentru că în primul caz de multe ori scăpăm şi de multe ori ne primejduim, dar în al doilea caz ne vom primejdui cu totul mânaţi fiind în prăpastie. Deci cum anume spune atunci Sfântul Apostol Pavel: "Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneti-vă lor" (Evr. 13,17) Pentru că mai sus a spus: "Văzându-le sfârşitul vieţii să le urmaţi credinţa" (Evr. 13, 7), de aceea a zis acum: "Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor". Dar atunci, ce? Când acesta este rău, să nu-l ascultăm? Dar cum zici că este rău? Dacă este rău din cauza credinţei, fugi şi refuză-l, chiar şi dacă n-ar fi doar om, ci şi un înger din cer (cf. Gal. 1, 8). Dar dacă este rău din pricina vieţii lui, nu fi curios. Iar acest îndemn nu ţi-l spun de la mine, ci plecând de la dumnezeiasca Scriptură. Ascultă-l pe Domnul Iisus Hristos Care spune că "Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii". După ce a spus multe lucruri cumplite despre ei, a spus apoi: "Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi" (Mat. 23, 2-3), căci au demnitatea, dar viaţa lor este necurată; voi însă fiţi atenţi, nu la viaţa, ci la cuvintele lor. Căci din năravurile lor nu se vatămă nimeni. De ce? Pentru că sunt vădite tuturor şi, chiar dacă ar fi de mii de ori rău, nu va învăţa lucruri rele niciodată. Dar dacă este rău din pricina credinţei, acest lucru nu este evident tuturor şi cel rău nu va refuza să înveţe răul. Fiindcă şi acel: "Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!" (Mat. 7,1), s-a spus cu referire la viaţă, nu la credinţă. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel mai întâi i-a recomandat (a dat mărturie despre păstori că sunt drepţi întru toate) şi abia atunci a zis: "Ascultaţi de conducătorii voştri"". Şi altundeva zice iarăşi: "Dar, spui, cutare om blând, cutare preot, cutare om foarte înţelept face aşa. Dar să nu-mi spui acest om blând, preot, înţelept. Chiar dacă ai presupune că acesta este un Petru sau un Pavel sau un înger care s-a coborât din cer, nu m-aş întoarce atât spre demnitatea persoanelor. Căci nu citesc o lege de rob, ci una împărătească, iar când se citesc scrisorile unui împărat, orice demnitate a robilor trebuie să înceteze. Ce-mi aduci în mijloc pe cutare şi cutare? Căci Dumnezeu îţi va da verdictul nu plecând de la indolenţa celor robi împreună cu tine, ci plecând de la porunca legilor Lui. "Am poruncit", vă spune, "trebuia să asculţi, iar nu să-l pui înainte pe cutare, nici să cercetezi cu curiozitate relele altora, întrucât marele David a căzut într-un păcat greu, nu te temi că păcătuirea nu este lipsită de primejdie nici pentru noi? Spune-mi!

De aceea trebuie să ne asigurăm şi să avem zel numai faţă de realizarile sfinţilor, iar de indolenţa şi de călcarea legii să fugim cu multă sârguinţă, căci vom da cuvânt de socoteală nu celor ce sunt robi împreună cu noi, ci Domnului, iar Lui îi vom da răspuns pentru toate cele făcute şi trăite în viaţă"". Aşa spun sfinţii, noi însă, fraţilor, pentru că Domnul ne-a chemat la pace, se cade să ne supunem şi arhiereilor şi duhovnicilor şi învăţătorilor din pricina demnităţii pe care o au de la Dumnezeu. Dar dacă vreunul din ei face ceva absurd sau ne împiedică să facem vreun lucru plăcut lui Dumnezeu, noi să nu încetăm rugându-i până ce îi vom convinge să facă voia lui Dumnezeu, ca între noi să împărăţească pacea, să domnească înţelegerea şi acordul, să fie iubire între păstori şi oi, între arhierei şi creştini, între preoţi şi laici, între întâistătători şi stăpâniţi; ca să rămână departe de noi scandalurile, tulburările, schismele, dezbinările, fiindcă acestea distrug sufletele, casele şi bisericile noastre, toată comunitatea şi neamul. Pe scurt, ca să fim toţi un trup şi un duh, toţi cu o singură nădejde, aşa cum am fost şi chemati (cf. Efes. 4,4), ca Dumnezeul păcii să fie cu noi (cf. 2 Cor. 13,11).

 A treisprezecea observaţie

Unii spun: "Iată că facem porunca Domnului şi ne împărtăşim de două sau trei ori pe an, şi aceasta ne este de ajuns pentru apărarea noastră". Unora ca acestora le răspundem că şi acest lucru este bun şi folositor, dar a se împărtăşi cineva mai frecvent este un lucru şi mai bun; căci pe cât se apropie cineva de lumină, pe atât se luminează; pe cât se apropie de foc, pe atât se încălzeşte; pe cât se apropie de sfinţenie, pe atât se sfinţeşte. Tot aşa, pe cât se apropie cineva mai frecvent de Dumnezeu prin cuminecare, pe atât mai mult se luminează, încălzeşte şi sfinţeşte. Frate, dacă eşti vrednic să te împărtăşeşti de două sau trei ori pe an, atunci eşti vrednic să te împărtăşeşti şi mai frecvent, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, păzindu-ţi pregătirea şi vrednicia. Căci ce ne împiedică să ne împărtăşim? Nepăsarea şi indolenţa, de care biruiţi fiind nu ne pregătim cât ne stă în putinţă ca să ne cuminecăm. Iar în alt fel răspundem că unii ca aceştia nu actioneaza, cum cred, după porunca lui Dumnezeu. Căci unde anume a poruncit Dumnezeu sau altul din sfinţi să ne împărtăşim de două sau de trei ori pe an? Nicăieri nu se găseşte aşa ceva. Se cade, aşadar, să ştim că atunci când facem o poruncă, se cuvine să fim cu luare aminte să o şi păzim. Şi anume, se cade să păzim şi locul şi timpul şi scopul şi modul şi toate împrejurările în care se cuvine să se facă; ca astfel acel bine pe care vrem să-l facem să fie desăvârşit întru toate şi bineplăcut lui Dumnezeu. Acelasi lucru se observă şi la dumnezeiasca împărtăşanie, şi atunci a se împărtăşi cineva încontinuu este şi necesar şi folositor sufletului, şi după porunca lui Dumnezeu, şi este un bine desăvârşit şi bineplăcut; iar a se împărtăşi doar de trei ori pe an, acest lucru nu este nici potrivit poruncii, nici un bine desăvârşit, fiindcă nu este bine ceea ce nu se şi face bine, cu alte cuvinte binele nefăcut bine nu este bine.

De aceea, aşa cum toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu cer fiecare timpul ei cuvenit, precum spune Ecleziastul: "Este o vreme prielnica pentru orice lucru" (Eccl. 3,1), tot aşa şi poruncii dumnezeieştii împărtăşanii se cade să-i dăm timpul prielnic cuvenit. Iar timp potrivit este momentul în care preotul striga acel: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!" Oare aceasta se aude doar de trei ori pe an? Vai, vai! Şi dacă, pentru că acest trup material să fie viu, este nevoie să mâncăm de două sau trei ori pe zi, oare pentru că nenorocitul suflet să aibă viaţa duhovnicească, trebuie să mănânce hrana făcătoare de viaţă numai de trei ori sau o dată pe an? Nu este acest lucru o mare absurditate? Iar dacă se face aşa, mă tem că nu vom avea folos din lucrarea poruncilor, fiindcă le deformăm şi stricăm, şi atunci nu suntem făcători, ci adversari ai legii. Iar dacă postind de multe ori credem că plinim porunca lui Dumnezeu, păcătuim, cum spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom: "Să nu-mi spui că aceştia postesc, ci arată-mi dacă ei fac aceasta după socotinţa lui Dumnezeu; căci dacă nu este aceasta, atunci postul este mai fărădelege decât orice beţie, căci trebuie să observăm nu numai ceea ce se face de ei, ci trebuie cercetată şi cauza celor făcute de ei, întrucât dacă ceea ce se face este dupa socotinţa lui Dumnezeu, chiar dacă tuturor li se pare că este ceva rău, este de fapt un lucru foarte bun; iar ceea ce este potrivnic socotinţei Lui şi nu-I este pe plac, chiar dacă se crede că este un lucru foarte bun, este mai rău şi mai fărădelege decât toate. Căci nu firile lucrurilor, ci verdictele lui Dumnezeu le fac pe acestea să fie bune şi rele".

În încheiere, aşa ca o concluzie, vom afirma că adevărul depsre Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie ajunge la noi ca rezultat al unei transmiteri istorice, dar istoria în înţelesul vieţii euharistice este condiţionată de caracterul de anamnează (amintire) şi epicleză (invocare) al Euharistiei. În cadrul ei istoria înceteză de a mai fi o succesiune de evenimente care vin din tecut în prezent în direcţie liniară. Adevărul nu vine la noi numai pe calea delegării: Hristos – Apostoli E piscopi în desfăşurare liniară, ci el vine ca eveniment al Cincizecimii, adică ca o coborâre a Duhului Sfânt, ce asumă istoria liniară într-un prezent harismatic. Toate Sfintele Taine sunt evenimente harismatice şi realităţi ale Cincizecimii.

 De aici exigenţa şi responsabilitatea Bisericii în istorie faţă de ereziile care sau rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt în primul rând afirmaţii ce priveşte mântuirea omului, obiceiul lor este să elibereze chipul original al lui Hristos, adevărul, de distorsiuniile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii să păstreze învăţătura corectă despre Hristos şi prin urmare viaţa ca prezenţă a Domnului Iisus Hristos în Biserică.

Texte culese, selectate şi prelucrate de Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/


Colectia Hey!
Programul activităţilor, manifestărilor sau acţiunilor la care voi participa în perioada imediat următoare ... 26 Septembrie 2017, la invitaţia Părintelui Paroh Vasile Irimia de la Biserica « Învierea Domnului » din municipiul Suceava, judeţ...
In memoriam - Părintele Nicanor Lemne – 102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de preoţie ori slujire sacerdotală (1915 – 2017)… Cunoscutul, vrednicul şi longevivul Părinte Nicanor Lemne, fost Preot Paroh la Parohia Siliştea Snagovului, din...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române – la ceas omagial şi aniversar – împlinirea a zece ani de patriarhat, rodnic, vrednic, dinamic şi binecuvântat (2007 – 2017)… La acest mărit praznic şi deosebit ceas anivers...
Din seria "Apologetica" Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca... Subiectul - "Familia crestina, romaneasca, contemporana, incotro? Realitati si perspective..." Invitat - Domnul Iulian Capsali Locul desf...
Din seria "Apologetica" Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca... Subiectul - "Familia crestina, romaneasca, contemporana, incotro? Realitati si perspective..." Invitat - Domnul Iulian Capsali Locul desf...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea a şase ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Adrian Făgeţeanu – Duhovnicul misionar,...
Data lansarii colectiei   08.05.2017

Colectia include    165 semnale HEY!
Statistica semnal

Promovat in fata a 229600 persoane

      (in reteaua de abonati Lacasuri Ortodoxe)