Toate
Stiri
Video Noutati
TV & Live
Informari
Locale
 Nou
HEY!
Serviciul
LONews
Ultimele semnale
HEY! Raportul meu de activitate – acţiunile umanitar – bisericeşti şi caritativ - filantropice - 2017...
Raportul meu de activitate – acţiunile umanitar – bisericeşti şi activităţile caritativ - filantropice, precum şi serile cultural - spirituale şi duhovniceşti, organizate de către, în cadrul şi la nivelul parohiei noastre „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan – Bucureşti, pe parcursul anilor 2014, 2015, 2016 şi 2017, până la 20.09.2017… 2014 17 Februarie – seară duhovnicească, intitulată "Importanţa şi valoarea Părintelui Duhovnicesc în viaţa creştinului", susţinută de către Părintele Da... [Vezi tot semnalul]
HEY! Sfântul Domnitor Neagoe Basarab al Ţării Româneşti şi folosul, participarea sau impactul creştinilor
Sfântul Domnitor Neagoe Basarab al Ţării Româneşti şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană... Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri, sufletele de pacea ce izvorăşte din frumoasa proclamare a canonizării şi din smerita slujire şi pomenire (de acum) a Sfântului Domnitor Neagoe Basarab – Domn al Culturii, Spiritualităţii şi Prinţ al Păcii - ctitor de cultură, spiritualitate şi viaţă duhovnicească în aceste locuri binecuvântat... [Vezi tot semnalul]
HEY! Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică...
Din seria: “Memoria în dezbatere…” Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi… Introducere – câteva date istorice şi referinţe biografice Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri, frământate, amestecate şi vitrege, sufletele de pacea, care izvorăşte din smerita slujire şi pomenire a Sfântului Antim Ivireanul – Ierarhul, ... [Vezi tot semnalul]
HEY! Programul activităţilor, manifestărilor sau acţiunilor la care voi participa în perioada următoare
Programul activităţilor, manifestărilor sau acţiunilor la care voi participa în perioada imediat următoare ... 26 Septembrie 2017, la invitaţia Părintelui Paroh Vasile Irimia de la Biserica « Învierea Domnului » din municipiul Suceava, judeţul Suceava, voi vorbi despre « Mărturisitorii români ai lui Dumnezeu din perioada comunistă. Părinții de la Rugul Aprins și lumina lor duhovnicească…” 27 Septembrie 2017, voi participa la la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare din... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Părintele Nicanor Lemne – 102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de preoţie...
In memoriam - Părintele Nicanor Lemne – 102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de preoţie ori slujire sacerdotală (1915 – 2017)… Cunoscutul, vrednicul şi longevivul Părinte Nicanor Lemne, fost Preot Paroh la Parohia Siliştea Snagovului, din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, a trecut la Veşnicele şi Cereştile Lăcaşuri în dimineaţa zilei de vineri, 15 septembrie 2017, la vârsta de 102 ani. „Părintele Nicanor Lemne a avut o îndelungată activitate pastoral - misionară, fiind un om foarte iubit. ... [Vezi tot semnalul]
HEY! Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române – la ceas omagial şi aniversar...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române – la ceas omagial şi aniversar – împlinirea a zece ani de patriarhat, rodnic, vrednic, dinamic şi binecuvântat (2007 – 2017)… La acest mărit praznic şi deosebit ceas aniversar – al împlinirii a zece ani de patriarhat vrednic, rodnic, îmbelşugat, dinamic şi binecuvântat de Dumnezeu, doresc să vă felicit, în mod deosebit şi să vă urez, Preafericirea Voastră, să aveţi parte, în continuare, de multă sănătate, de susţinută pute... [Vezi tot semnalul]
HEY! Din seria "Apologetica" - Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca...
Din seria "Apologetica" Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca... Subiectul - "Familia crestina, romaneasca, contemporana, incotro? Realitati si perspective..." Invitat - Domnul Iulian Capsali Locul desfasurarii - Biserica "Sf. Ier. Nicolae si Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Valcii" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti Ziua, data si ora desfasurarii - Luni - 18.09.2017, orele 19,00 Organizator, gazd... [Vezi tot semnalul]
HEY! Din seria "Apologetica" - Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca...
Din seria "Apologetica" Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca... Subiectul - "Familia crestina, romaneasca, contemporana, incotro? Realitati si perspective..." Invitat - Domnul Iulian Capsali Locul desfasurarii - Biserica "Sf. Ier. Nicolae si Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Valcii" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti Ziua, data si ora desfasurarii - Luni - 18.09.2017, orele 19,00 Organizator, gazd... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Părintele Adrian Făgeţeanu...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea a şase ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Adrian Făgeţeanu – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic (1912 – 2011)... Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat, în urmă cu şase ani, cu sufletul la Domnul nostru Iisus Hristos în seara zilei ... [Vezi tot semnalul]
HEY! Program - Parohia Sf. Cuv. Antonie cel Mare si Sf. Cuv. Antonie de Iezerul Valcii - Titan...
Parohia Sf. Cuv. Antonie cel Mare si Sf. Cuv. Antonie de Iezerul Valcii - Programul aducerii Sfintelor Sale Moaste in perioada 22.09.2017 - 26.09.2017... Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvantarea PF Parinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si a IPS Varsanufie - Arhiepiscopul Ramnicului, in perioada 22.09.2017 - 26.09.2017, vor ajunge/vor poposi, din nou, la biserica/parohia noastra, Moastele Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Valcii, potrivit programului urmator: - Vineri - 22... [Vezi tot semnalul]
HEY! Recenzie - Mitropolitul Serafim, Sfinții printre noi: De la Paisie Olaru la Rafail Noica...
Recenzie - Mitropolitul Serafim, Sfinții printre noi: De la Paisie Olaru la Rafail Noica – duhovnici pe care i-am cunoscut, Editura Doxologia, Iași, 2015, 282 p. IPS Părinte Dr. Serafim Joantă este Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord. S-a născut la data de 4 septembrie 1948, în localitatea Boholţ – Făgăraș, judeţul Braşov. Studii la Liceul din municipiul Făgăraș, judeţul Braşov, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), apoi la Institutul St. Serge din Paris (... [Vezi tot semnalul]
HEY! Din seria "Apologetica" - Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca...
Din seria "Apologetica" Invitatie - Eveniment spiritual, seara/intalnire duhovniceasca... Subiectul - "Familia crestina, romaneasca, contemporana, incotro? Realitati si perspective..." Invitat - Domnul Iulian Capsali Locul desfasurarii - Biserica "Sf. Ier. Nicolae si Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Valcii" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti Ziua, data si ora desfasurarii - Luni - 18.09.2017, orele 19,00 Organizator, gazd... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Părintele Arhim. Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim din Bucureşti......
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 – 2002) – Apostolul Bucureştilor, Duhovnicul rugător, propovăduitor şi mărturisitor precum şi Iconarul sufletelor noastre... Frânturi de gânduri şi impresii acum, la împlinirea a cincisprezece ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică şi la împlinirea a o sută de ani de la naşterea sa cea pământească… I. Introducere – ... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Arhiepiscopul şi Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei (1927 – 2000)...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Arhiepiscopul şi Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei (1927 – 2000) Incursiuni biografice şi frânturi de gânduri la împlinirea a nouăzeci de ani de la naşterea sa pământească… 1927 - 1 Octombrie: S-a născut în comuna Lozova-Vorniceşti, judeţul Lăpuşna din Basarabia, din părinţii Vera (născută Roşu) şi Vasile Vornicescu, neam de plugari-răzeşi basarabeni, cu ... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Părintele Constantin Voicescu de la Biserica „Sapienţei” din Bucureşti...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Părintele Constantin Voicescu de la Biserica „Sapienţei” din Bucureşti – acum la împlinirea a douăzeci de ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri (1924 – 1997)... Părintele Constantin Voicescu s-a născut în Bucureşti, la 28 iulie 1924, în familia ceferistului Stan Voicescu şi a croitoresei Zinca Manea. Creşte, împreună cu sora sa Maria (n. 1929) în orfelinatele din... [Vezi tot semnalul]
HEY! Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul şi activitatea lor
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică... Introducere Pentru a intra direct în tema şi subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca şi susţine că reperele doctrinare comuniste demonstrează că acest curent politic a fost mai mult de... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală - Arhiepiscopul Sbiului şi Mitropolitul Ardealului...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Doisprezece ani de la trecerea la Iisus Hristos Domnul – Arhiereul cel Veşnic a Înaltpreasfinţitului Dr. Antonie Plămădeală – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului... Frânturi de gânduri şi impresii despre marea sa trecere… De două milenii încoace, de la întemeierea credinţei creştine prăznuim, în fiecare an, la 29 August mutarea la cele... [Vezi tot semnalul]
HEY! Eseu - Despre dreptatea lui Dumnezeu şi judecata omului…
Despre dreptatea lui Dumnezeu şi judecata omului… Eseu… Cu fiecare Sfântă Evanghelie pe care noi o auzim la Sfânta Liturghie, Mîntuitorul Iisus Hristos ne cheamă pe toţi la bunătate unii cu alţii. Cu cât suntem noi mai buni cu cei din jurul nostru, cu atât mai mult şi Dumnezeu îşi arată bunătatea Sa covârşitoa¬re faţă de noi. Dumnezeu ne copleşeşte cu iubirea Sa de fiecare dată. Lumina soarelui care ne-nconjoară, aerul care ne însoţeşte din abundenţă şi toate câte avem şi de care ne f... [Vezi tot semnalul]
HEY! In memoriam - Părintele Arhim. Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa – Harghita...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea unui an de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa – Harghita (1927 – 2016)... În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să ne mai gândim, din când în când, la viaţa omului şi, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când, primind un telefon, aflăm că a mai tre... [Vezi tot semnalul]
HEY! Câteva cuvinte despre Lavra “Athosului Românesc” – Sfânta Mănăstire Frăsinei - Vâlcea...
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Câteva cuvinte despre Lavra “Athosului Românesc” – Sfânta Mănăstire Frăsinei şi despre Venerabilul ei Stareţ, trecut, în urmă cu un an, la veşnicele lăcaşuri, Părintele Arhim. Neonil Ştefan… Scurtă prezentare istorică a Mănăstirii Frăsinei Sfânta Mănăstire Frăsinei din comuna Muereasca, județul Vâlcea, numită și Athosul Românesc, păstrează până astăzi așezămintele monah... [Vezi tot semnalul]
HEY! Material comemorativ - omagial, dedicat Părintelui Conf. Univ. Dr. Dorel Man...
Pro Memoria: Material comemorativ - omagial, dedicat Părintelui Conf. Univ. Dr. Dorel Man, cu prilejul împlinirii unui an de la naşterea sa în viaţa cea cerească şi veşnică… În iureşul timpului şi în vârtejul zilei mai apucăm să ne (mai) gândim, din când în când, la viaţa omului şi, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când, primind un telefon, aflăm că a mai trecut cineva apropiat şi drag nouă dincolo, de fapt unde?... În adevărata viaţă!...  Aşa s-a întâmplat şi în urm... [Vezi tot semnalul]
Colectia Hey!
Raportul meu de activitate – acţiunile umanitar – bisericeşti şi activităţile caritativ - filantropice, precum şi serile cultural - spirituale şi duhovniceşti, organizate de către, în cadrul şi la nivelul parohiei noastre „Sf. Cuv. Antonie cel Mar...
Sfântul Domnitor Neagoe Basarab al Ţării Româneşti şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană... Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri, sufletele de pacea ce izvorăşte din frum...
Din seria: “Memoria în dezbatere…” Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi… Introdu...
Programul activităţilor, manifestărilor sau acţiunilor la care voi participa în perioada imediat următoare ... 26 Septembrie 2017, la invitaţia Părintelui Paroh Vasile Irimia de la Biserica « Învierea Domnului » din municipiul Suceava, judeţ...
In memoriam - Părintele Nicanor Lemne – 102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de preoţie ori slujire sacerdotală (1915 – 2017)… Cunoscutul, vrednicul şi longevivul Părinte Nicanor Lemne, fost Preot Paroh la Parohia Siliştea Snagovului, din...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române – la ceas omagial şi aniversar – împlinirea a zece ani de patriarhat, rodnic, vrednic, dinamic şi binecuvântat (2007 – 2017)… La acest mărit praznic şi deosebit ceas anivers...
Data lansarii colectiei   08.05.2017

Colectia include    168 semnale HEY!