Este suficienta dreptatea?

Hristos a adus lumii invataturi, si mai ales mentalitati, care au bulversat societatea, si atunci ca si acum. Mantuitorul a vorbit, pentru prima data, despre un lucru aproape imposibil de urmat de oamenii acestei lumi. Porunca de a ne iubi unii pe altii si, mai ales, de a ne ruga si a-i iubi chiar si pe vrajmasii nostri. Acum, cati dintre noi suntem dispusi sa demonstram o asemenea dragostea? Cati stim ca iertarea este dovada iubirii absolute? Oare, ce ar trebui sa faca Dumnezeu cu noi, daca ar lua in sema faradelegile noastre?

Si, cu toate acestea, nu am invatat mai nimic… sau aproape nimic.

Asist, mai nou, la o nebunie a dreptatii. Care mai de care doreste sa primeasca satisfactie. Vrem sa se faca dreptate cu orice chip, uitand ca intaia porunca pentru orice crestin, este iubirea deplina. Inca suntem ancorati in mentalitatile pagane, care vedeau in Dumnezeu un zeu suprem, autocrat si mai ales discretionar, care imparte pacea si razboiul dupa bunul plac.

Ne inchinam unui Hristos ferecat in imagini zugravite pe peretii bisericilor si pictat pe icoane. Unui Hristos atarnat de gat si purtat asemeni unui trofeu, dar absent din inimi. Ajungem, inconstient, sa picam intr-un soi de idolatrie fata de ce ar trebui sa fie doar sfintenie.

Uitam ca Hristos a indemnat oamenii sa vada, in Dumnezeu, un Tata, si nu un despot. Biserica il si numeste Parintele Ceresc. Nu avem curajul sa privim la El ca la un Parinte. Nu avem curajul sa ne intoarcem la El, cu “duhul umilit, inima franta si smerita”. Nu avem curajul sa cerem iertare de la Cel Care, din imensa Sa dragoste fata de om, a trimis pe Fiul Sau pentru ca lucrul mainilor Sale sa nu piara.

Uitam, uitam, uitam!

Vrem, de la Dumnezeu, sa implineasca dreptatea noastra imediat si fara discutii. Il transformam pe Tatal, intr-un fel de vechil, o sluga menita sa stea la cheremul nostru.

Uitam de faptul ca Dumnezeu ne-a iertat pe noi deplin, dar strigam dupa dreptate. Uitam, desi auzim in biserici: “Caci toata dreptatea nostra, este inaintea Ta ca o carpa lepadata”.

Cine mai tine cont astazi de faptul ca Dumnezeu spune: “Mila voiesc, iar nu jertfa!”?

Semanam cu niste roboti, programati sa facem totul doar pentru ca asa se cuvine. Facem ce facem, pentru ca asa se cade sau pentru a fi in rand cu lumea.

Stiti ce? Hristos nu a fost in rand cu lumea! Spuneam unui prieten, intr-un comentariu, ca Hristos a scandalizat. Da, a scandalizat! Pentru vremea de atunci, pentru oamenii de atunci, pentru mentalitatile de atunci si, din nefericire si pentru cele de astazi, Hristos SCANDALIZEAZA!

Cum sa imi iert dusmanii? De ce sa iert, cand sunt indreptatit? De ce sa fac milostenie, daca ma rog intru adevar? De ce sa mangai, sa iubesc, sa invat pe cel de langa mine, daca eu sunt, de acum, un “ales”? Si, totusi, Hristos a facut acestea. Amintiti-va cat scandal a creat intre ucenici, cand a intrat in casa lui Matei vamesul. Amintiti-va cat a scandalizat, cand era dispus sa intre in casa asupritorului roman, pentru a vindeca!

Iar noi ce facem?

Pai ce sa facem… Metanii de antrenament, cantari din gura, bifam condica duminicile, ca se ne mai linistim… si altele asemenea. Prezenti cu trupul si absenti cu duhul!

Spune Hristos, in Evanghelia din Duminica a XI-a dupa Rusalii:

CITITI CU MARE ATENTIE!

“Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său. (Matei 18, 23-35)

Vedeti care trebuie sa fie masura noastra? Oare, sluga aceasta nu se afla in dreptate, cand cerea de la datornicii lui cele ce ii erau cuvenite? Ba se afla! Dar, un lucru a uitat… A uitat ca si el tocmai ce fusese iertat de toate datoriile lui fata de Stapanul sau; datorii cu mult mai mari decat cele pe care altii le aveau la el. A uitat ca, asemeni Stapanului, si el TREBUIA SA IERTE! A UITAT CA DRAGOSTEA ESTE MAI MARE DECAT DREPTATEA!

Asa si noi. Cautam sa se faca dreptate. Ne vedem sfinti si indreptatiti sa strigam dupa dreptate. Uitam ca, daca Dumnezeu ar cadea la judecata cu noi, nici macar focul Gheenei nu ar fi indeajuns de incins.

Va indemn, deci, sa cumpaniti bine inainte de a face dreptate. Nu uitati ca, zi de zi, iertarea lui Dumnezeu lucreaza in fiecare dintre noi. Nu uitati ca, si cel mai groaznic pacatos este un fiu ratacit, care este asteptat sa se intoarca. Nu uitati ca, pentru fiecare iertare a vostra, se face bucurie in Cer. Nu transformati dreptatea in acrivie. Nu uitati ca Lucifer a cazut de la demnitatea in care se afla, si pentru ca se considera indreptatit sa fie mai sus decat Creatorul sau. Si el dorea sa se faca dreptate.

Nu uitati ca iertarea, este samanta dumnezeiasca din care rodesc: dragostea, mila si pacea.

Preot Daniel Ivan