Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Transmisiune în direct: Slujba Sfintei Liturghii

Viața în Hristos - după perspectiva isihastă, la Sfântul Apostol Pavel

05 iulie 2019
06:19

"Apostolul Pavel nu a fost pur și simplu un expert în legea Vechiului Testament sau un învățător al creștinilor, ci un Apostol adevărat al lui Iisus Hristos. Aceasta înseamnă că L-a văzut pe Hristos Înviat, în Duhul Sfânt, ceea ce el repetă continuu în toate Epistolele sale. El spune în mod explicit:

"Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morţi." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 1: 1).

 

Sfântul Pavel a fost chemat la rang de Apostol prin descoperire [revelație / LO], prin faptul că Iisus Hristos i S-a arătat lui:

"Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri" (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 1: 15-16).

După descoperirea lui Dumnezeu, el s-a dus în Arabia (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 1:17).

 

Acolo s-a dat pe sine plângerii și pocăinței pentru că, prin ignoranța sa, a persecutat pe Dumnezeu Însuși, Care totuși i S-a descoperit în slava Lui. Sfântul Pavel a realizat că El era Yahweh, Cel Ce este, Cuvântul neîntrupat al lui Dumnezeu. Manifestarea lui Dumnezeu a produs pocăință fără margini în el. El a trăit ceva asemănător cu rugăciunea lui Hristos din Ghetsimani, motiv pentru care a descris această rugăciune în detaliu.

"El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel Ce putea să-L mântuiască din moarte" (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 5: 7).

 

"Theoria" sa (vederea) lui Dumnezeu a provocat o pocăință profundă în el, pentru viața pe care o dusese anterior. Această pocăință nu se datora faptului că el ar fi dus înainte o viață fără Dumnezeu, întrucât el păstra legea Vechiului Testament. El s-a pocăit de faptul că L-a ignorat pe Hristos Dumnezeul Cel Viu și că a luptat împotriva Lui. O asemenea ignoranță față de Adevăratul Dumnezeu, indiferent de orice alte convingeri religioase ar putea avea cineva, este de fapt ateism. Acesta este și modul în care Apostolul Pavel interpretează lipsirea de Dumnezeu.

"De aceea, aduceţi-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiţi netăiere-împrejur de către cei numiţi tăiere-împrejur, făcută de mână în trup, eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu [literal "atei"], în lume." (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 2: 11-12).

 

Apostolul Pavel a legat strâns "praxis"-ul cu "theoria". "Praxis" (virtutea practicată) este răstignirea și mortificarea patimilor, iar "theoria" este descoperirea [revelarea / LO] Slavei Luminii în fața lui Iisus Hristos. În cazul Sfântului Pavel, a apărut întâi descoperirea lui Dumnezeu în Lumină, urmată de o pocăință completă de auto-golire. Pentru tot restul vieții sale, după cum reiese clar din Epistolele lui, a experimentat în mod repetat vederea [viziunea / LO] lui Dumnezeu. El însuși a vorbit despre prima descoperire a lui Hristos către el.

"Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un fulger. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas, zicându-mi: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar eu am răspuns: Cine eşti, Doamne? Zis-a către mine: Eu sunt Iisus Nazarineanul, pe Care tu Îl prigoneşti. Iar cei ce erau cu mine au văzut lumina şi s-au înfricoşat, dar glasul Celui care îmi vorbea ei nu l-au auzit. Şi am zis: Ce să fac, Doamne? Iar Domnul a zis către mine: Ridică-te şi mergi în Damasc şi acolo ţi se va spune despre toate cele ce ţi s-au rânduit să faci." (Faptele Sfinţilor Apostoli 22: 7-10).

 

Lumina care strălucea în jurul lui nu era o lumină fără substanță, lumină impersonală, ci slava Domnului Hristos. Acest lucru reiese, de asemenea, clar din dialogul care a urmat, pe măsură ce au vorbit "față în față". Ceva impersonal nu poate să vorbească, să simtă sau să comunice ca o persoană.
El descrie aceeași experiență într-o altă adresare:

"Am văzut, o, rege, la amiază, în calea mea, o lumină din cer, mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu şi a celor ce mergeau împreună cu mine." (Faptele Sfinţilor Apostoli 26:13).

 

Este evident, aici, că Lumina Dumnezeiască Ce Se revarsă din Trupul Dumnezeiesc al lui Hristos este mai strălucitoare decât soarele. Din acest motiv, în momentul viziunii dumnezeiești Apostolul Pavel a perceput două lumini: lumina creată a soarelui și lumina necreată a slavei lui Hristos. El a făcut o distincție clară între cele două lumini, vorbind despre o Lumină care strălucea în jurul lui "din cer, mai puternică decât strălucirea soarelui". Desigur, nu a putut să suporte slava nesfârșită a Luminii necreate a lui Hristos.

Această vedere a lui Dumnezeu l-a făcut pe Saul un Apostol al lui Iisus Hristos și un adevărat teolog empiric [bazat pe experiență /LO]. Desigur, el a avut alte experiențe de a-L vedea pe Dumnezeu în cursul vieții sale, dar trebuie remarcat că aceste experiențe sunt experiențe ale vieții veșnice și ale vieții din Rai. El s-a înălțat până la "al treilea cer" și de acolo "a fost răpit în rai".

"Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele." (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 12: 1-5).

 

În acest pasaj descoperitor [revelațional /LO] se pot vedea următoarele puncte. Menționează "vedenii și descoperiri ale Domnului". Vedeniile sunt descoperiri, iar descoperirile sunt vederi ale Domnului. Acestea nu sunt descoperiri ale unor idei [prin teoretizare / LO], ci vederea realităților divine [empirice, prin experiere / LO] în care întreaga ființă umană - trup și suflet - este împărtășită. Trupul este de fapt transformat prin harul lui Dumnezeu, astfel încât să poată privi aceste descoperiri.
Apoi, nu a existat doar o descoperire, ci mai multe: au fost numeroase apariții ale lui Dumnezeu și lucruri divine. Descoperirea nu este o imagine statică, ci o succesiune de experiențe.

De asemenea, în timpul descoperirilor există extaz, dar este diferit de tipurile "estice" de extaz [cu trimitere la practicile de tip yoghin, orientale / LO]. Apostolul Pavel mărturisește: "fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie". Extazul este un eveniment duhovnicesc. Nu înseamnă să-ți pierzi simțurile, sau că mintea [coborâtă în inimă - nous / LO] să părăsească trupul. Cine privește la Dumnezeu nu este nici în afara trupului, nici în interiorul său, pentru că în acel timp mintea sa este înăuntrul trupului său, dar este "răpit" de harul lui Dumnezeu, așa că percepe ceva diferit.

 

Omul în Hristos este răpit "până la al treilea cer". Nu există ceruri multiple perceptibile simțurilor și nici nu pot fi definite numeric sau după niveluri diferite în jurul pământului conform viziunii tradiției evreiești vechi. Mai degrabă, cuvântul "ceruri" denotă stări duhovnicești legate de descoperirea Domnului. Practic, putem afirma, așa cum găsim și în tradiția interpretativă a Părinților, pe care Sfântul Maxim Mărturisitor a păstrat-o, că faptul că Sfântul Pavel este răpit până la al treilea cer înseamnă participarea sa la energia lui Dumnezeu de curățire, iluminare și îndumnezeire [trei etape / LO].

După cel de-al treilea cer, care este vederea lui Dumnezeu, Apostolul a fost răpit "în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască". Aceste cuvinte de nespus sunt vorbe necreate, iar acest lucru înseamnă că Sfântul Pavel a fost inițiat în realitatea necreată, în participarea la slava necreată a lui Dumnezeu și la Sfânta Liturghie necreată a Raiului.

Prin asemenea descoperiri, Saul-Sfântul Pavel a devenit Apostol, văzător al lui Dumnezeu și teolog și a transmis toată această experiență creștinilor folosind cuvinte și concepte create, după cum vedem în Epistolele sale. Este clar că Apostolul Pavel a cunoscut viața isihastă, a vederii divine prin experiere.

Toate aceste descoperiri și evenimente sunt o experiere a Învierii lui Hristos. Crucea lui Hristos, cu toate acestea, este inseparabil legată de Înviere, după cum este foarte evident în viața Apostolului Pavel:

"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!" (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6:14).

 

Există două moduri în care Sfântul Pavel este răstignit împreună cu Hristos. Primul este exprimat prin cuvintele "lumea este răstignită pentru mine". "Lumea" reprezintă modul carnal de gândire. Prin Cruce, lumea a fost răstignită pentru el. Adică, Apostolul Pavel a fost complet distanțat de atmosfera și de mentalitatea acestei lumi. De îndată ce a ajuns să-L cunoască pe Hristos, a fost captivat de El. El a fost entuziasmat de iubirea Lui și de frumusețea feței Sale și, de atunci, absolut nimic din lumea senzuală și perceptibilă nu-l mai mișca.

Al doilea mod în care a experimentat Crucea este indicat prin expresia "şi eu pentru lume". Cu alte cuvinte, Apostolul însuși a fost răstignit în ce privește lumea, pentru că toate dorințele pătimașe [pasionale / LO] pentru lume au fost răstignite și ucise, transformându-se și îndreptându-se către Dumnezeu. Depărtarea fizică de lume reprezintă prima fază a vieții crucificate, și retragerea din căile lumii - care este legată de transfigurarea patimilor - constituie a doua fază a acestei vieți crucificate.

Există o referință implicită, aici, la exemplul poporului Israel, care, în ciuda plecării sale fizice din Egipt, și-a dorit încă modul de viață egiptean. Primul mod de a fi răstignit este lăsarea în urmă a modului lumesc și carnal de gândire, deși dorințele interioare ale patimilor pot fi în continuare active; acest lucru este caracterizat prin "praxis". Al doilea mod de a fi răstignit este transformarea tuturor gândurilor și dorințelor și întoarcerea lor spre Dumnezeu. Aceasta este descrisă ca "theoria", cu diferitele sale grade.

Aceasta este perspectiva din care Apostolul Pavel a declarat:

"M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 2:20).

 

Sfântul Pavel a fost răstignit prin harul lui Dumnezeu și, de atunci, Hristos Înviat a trăit în interiorul său și i-a stăpânit întreaga ființă, trup și suflet. Atât sufletul, cât și trupul său, au participat la îndumnezeire, în slava lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel cunoștea în practică tradiția isihastă, ca pe o experiere a Crucii lui Hristos, și cunoștea, de asemenea, theoria, prin care a gustat veșnica viață, ca pe o experiere a Învierii lui Hristos, și theoria Luminii necreate. Prin această teologie empirică el i-a ghidat pe toți creștinii, fie căsătoriți sau necăsătoriți, membri ai clerului sau laici, întreaga comunitate ecleziastică. Epistolele lui sunt pline de experiență isihastă și vizionară. Acest lucru l-a făcut să fie un teolog în Biserică și un Apostol de frunte. El scrie, într-una din Epistolele sale:

"Fraţilor de Dumnezeu iubiţi, noi ştim cum aţi fost aleşi; Că Evanghelia noastră n-a fost la voi numai în cuvânt, ci şi întru putere şi în Duhul Sfânt şi în deplină încredinţare, precum bine ştiţi ce fel am fost între voi, pentru voi" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 1: 4- 5).

 

Evanghelia pe care Sfântul Pavel a predicat-o creștinilor a fost rodul experienței descoperitoare a lui Dumnezeu. Nu au fost cuvinte goale, ci au fost oferite cu putere, Duh Sfânt și convingere.
La citirea acestui pasaj, ne dăm seama că au apărut schimbări duhovnicești în aceia care au auzit vorbirea Apostolului Pavel. Creștinii au dobândit experiență și cunoștințe personale despre mesajul evanghelic, așa cum apare clar și în altă Epistolă:

"Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea." (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 1: 11-12).


Prin predicarea sa, Apostolul Pavel a transmis un dar spiritual, care a adus statornicie și mângâiere. Cuvintele sale au fost rezultatul acestei teologii empirice, motiv pentru care au fost atât de puternice. Viața pe care a trăit-o în Hristos s-a manifestat în toate acțiunile sale și în cuvintele sale."

 

(Traducere KSLCătălin, pentru Lăcașuri Ortodoxe - după un cuvânt al Mitropolitului Ierótheos Vlachos, de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, supus în aceste zile atenției cititorilor de catre presa internațională, pornind de la Postul Sfinților Apostoli, în mod special cu trimitere la Epistolele Sfântului Apostol Pavel )

 

Argumentele cuprinse în rândurile de mai sus vin în completarea celor spuse de Mitropolitul Ierotheos pe marginea trăirii isihaste, acesta apelând la Sfântul Apostol Pavel și arâtând că întregul concept al învățăturii apostolice descrie viața isihastă.

vezi știrile de azi