Cine L-a răstignit pe Domnul nostru?

25 aprilie 2019
12:17

Vă oferim mai jos traducerea în limba română a uneia dintre cele mai apreciate lucrări patristice dedicate semnificației Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce. Această omilie a fost rostită de Arhimandritul Filaret (Drozdov), viitor Mitropolit al Moscovei, în Lavra Sfântul Alexandru Nevsky din Sankt-Petersburg, în Vinerea Mare, anul 1816.

 

"Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea (Ioan 3:16)

   Vor să vorbească în aceste zile despre dragoste? Vor să vorbească acum, când rodul vrăjmășiei crește în via Preaiubitului; când pământul tremură de groază, inimile pietrelor crapă sfărâmându-se, iar ochiul cerului se întunecă de indignare profundă?

   Vor să vorbească acum despre iubire pentru lume, când Fiul lui Dumnezeu, suferind în lume, este abandonat fără suflare și strigătul lui rugător, "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27, 46) rămâne fără răspuns?

 

   Așa este, creștinilor! Această zi este o zi a vrăjmășiei și a groazei, o zi a mâniei și a răzbunării. Dar dacă este așa, atunci ce se întâmplă cu noi atunci când pământul se clatină sub picioarele noastre și cerurile nu mai sunt liniștite deasupra noastră? Unde să alergăm de pe pământul tulburat? Cum vom ieși de sub cerul amenințător? Priviți cu toată atenția spre Golgota: acolo, unde se vede concentrarea tuturor necazurilor, veți descoperi refugiul vostru. În acel moment, când s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat, că S-a mâniat pe ele Dumnezeu (Psalmul 17: 9), nu vedeți cât de nemișcat stă pomul Crucii, care nu poate fi dezrădăcinat? Apoi, în timp ce chiar și morții sunt tulburați în mormintele lor, nu vedeți cu câtă pace Cel Crucificat Se odihnește pe Crucea Sa, fără să conteze încercarea lor de a-L smulge din Slava Sa, cerându-I: coboară-Te de pe cruce!; chiar și din demnitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, spunându-i: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!; și chiar și de dumnezeiescul credinței în El, spunând: să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El ( (Matei 27, 40-42 / LO). Așa, să afirmăm în inimile noastre acest adevăr uimitor și înspăimântător pentru lume, dar îmbucurător pentru cei care cred: că nimic în lume nu este mai ferm decât Crucea sau mai sigur decât Cel Răstignit. De aceea ororile Golgotei sunt răspândite peste tot în lume - pentru a nu vedea siguranța nicăieri, ci să fugim direct pe Golgota și să I ne aruncăm la picioare, să ne ascundem în rănile și să ne scufundăm în suferințele Mântuitorului nostru Răstignit. O soare! De ce îți ascunzi fața de la El în miezul zilei, când marile lucrări ale întunericului au ajuns la intensitatea lor din miezul nopții chiar și sub lumina ta, și când ochii Atotvăzătorului sunt de zece mii de ori mai strălucitori (Sirah 23, 27 / LO) decât ai tăi și văd în întuneric la fel de ușor, ca la lumină, infamia deicidului? Așadar! În indignarea ta profundă, cea mai mare poruncă ar trebui să ne atragă atenția; ai încheiat instantaneu ziua vederii vrăjmășiei și a mâniei, pentru a ne îndrepta spre ziua iubirii și a înduplecării, luminată de lumina care nu se șterge, a întreit-însoritei Divinități.

 

   O, creștine! Lasă întunericul să acopere pământul! Să fie întuneric întunecat asupra popoarelor! (Isaia 60: 1) Ridică-te din spaimă și din uimire! Strălucește cu credință și speranță! Prin întuneric va veni lumina ta (Isaia 60: 2-3). Mergi pe calea pe care ți-a deschis-o vălul tainelor sfâșiat în două (catapeteasma templului - Matei 27, 51 / LO); intră în Templul interior al suferințelor lui Iisus, lăsând în urmă curtea din afară, care este dată spre batjocorirea păgânilor. Ce se află în Templu? Nimic altceva decât iubirea sfântă și binecuvântată a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt pentru neamul omenesc păcătos și blestemat.

 

   Iubirea Tatălui este răstignirea.
   Dragostea Fiului este răstignită.
   Iubirea Duhului Sfânt este puterea triumfătoare a Crucii.

   Căci Dumnezeu a iubit lumea atât de mult!

   Despre această dragoste, o creștine, permite-ne să păstrăm o anumită tăcere înaintea ta, în măsura în care e imposibil să vorbim despre ea atât de tare încât chiar și Cuvântul lui Dumnezeu a rămas tăcut pe Cruce, ca unică modalitate de a transmite iubirea cu desăvârșire. Fie ca acest Cuvânt și această iubire să ne dea să păstrăm tăcerea și să ascultăm tăcerea, așa cum fiul și maica sa se înțeleg reciproc prin inimi, în tăcere, fără cuvinte.

 

   Așa încât, cine-L răstignește pe Fiul lui Dumnezeu? Soldații? Ei nu sunt decât instrumente de chin, precum crucea și piroanele. Pilat? El pare să fi epuizat toate eforturile în a-L apăra pe Cel Drept și tocmai a anunțat solemn refuzul său de a lua blestemul Sângelui Său asupra lui; a luat apă și s-a spălat pe mâini în fața mulțimii, spunând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. (Matei 27:24). Poporul? Cum ar putea să caute Sângele Celui pe Care ei au căutat să-L încoroneze ca Rege? Marele preot? Bătrânii? Fariseii? Ei recunosc că nu au nicio autoritate asupra vieții cuiva: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni (Ioan 18:31). Trădătorul [Iuda / LO]? El deja a mărturisit în templu că vânduse sânge nevinovat (Matei 27: 4). Prințul întunericului? Nu putea să ia nici viața lui Iov; el însuși este acum condamnat și scos afară. Dar cine ar putea să-i cunoască pe răstignitori mai bine decât Cel Răstignit? Și ce spune El? Ei nu știu ce fac (Luca 23: 34 / LO). Caiafa a atins adevăratul motiv, când a zis: ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul - Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci fiind arhiereu al anului aceluia (Ioan 11: 50, 51). El a sunat ca un chimval [clopot / LO] a cărui datorie era aceea de a anunța acea zi pentru Biserică, dar el nu și-a înțeles propria veste bună. Astfel, ceea ce ei nu doreau să facă, nu puteau face ei, și nu știau ce s-a făcut în fața întregii lumi chiar de către aceia care nu au dorit, nu au putut să o facă și nu au știut.

   Pe de altă parte, acest lucru nu înseamnă că nu au fost părtași vinovați la uciderea Celui Fără de Vină! Nu! Cine nu ar fi fost în stare, dacă ar fi vrut, să înțeleagă ce a înțeles și predicat până și disperatul Iuda? Cu toate acestea, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei (1 Corinteni 2: 8).

 

   Trebuie să remarcăm aici ce păienjeniș de nespus au țesut toate cauzele vizibile, pentru a avea loc marele eveniment de pe Golgota. Cum se face că această urzeală nu a fost ruptă de la primele sale fire, fie de suflarea mâniei lui Dumnezeu, fie de vântul vanității umane? Cine a legat leul din Iuda, în ea? Cum de s-a făcut ceea ce ei nu au vrut, nu au fost capabili și nu știau să facă și care ar fi fost atât de ușor de înțeles și de prevenit? Nu! "Hulitorii de pe Golgota nu mai știau ce au spus, iar cei ce-L răstigneau nu mai știau ce au făcut; de fapt Măreția lui Dumnezeu nu este batjocorită aici de oameni, ci mai degrabă Providența lui Dumnezeu se folosește de înverșunarea [turbarea / LO] oamenilor, fără a încălca libertatea lor, determinându-i să slujească Celei mai Înalte Înțelepciuni. Sclavii înșelători nu-L înșelau pe Domnul, ci Tatăl a Tot Binele nu-L salvează pe Fiul, pentru ca sclavii înșelători [prin jertfa și lucrarea Sa mântuitoare / LO] să nu piară. Vrăjmășia pământească nu rănește dragostea cerească - dragostea cerească este ascunsă în vrăjmășia pământească, astfel încât, prin moartea iubirii, ea să poată ucide vrăjmășia și să răspândească lumina și viața iubirii, în întunericul acestor valuri ale morții. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16).

 

   Se pare că, atunci când ne adâncim în taina Răstignirii și percepem în suferințele Fiului lui Dumnezeu voința Tatălui Său, devenim mai capabili să simțim, mai mult teribilitatea judecății Sale drepte, decât dulceața iubirii Lui. Cu toate acestea, acest lucru ne va asigura, nu de absența acelei iubiri în sine, ci doar de incapacitatea și neînțelegerea noastră de a accepta ceea ce sugerează. Cine se teme, nu este desăvârșit în iubire (1 Ioan 4:18), spune Ucenicul Iubirii. Să ne curățăm și să privim cu ochiul nostru, mai profund cu dragoste, și acolo unde apare amestecată teama de judecata lui Dumnezeu, să ne bucurăm de vederea iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4: 8), spune acest mare contemplator al iubirii. [Sfântul Ioan Teologul] Dumnezeu este iubirea în ființă [esență / LO] și este înalta ființă [esență / LO] a iubirii. Toate calitățile Sale sunt veșmintele iubirii; toate acțiunile Lui sunt expresiile iubirii. În ea locuiește omnipotența Sa în toată plinătatea ei; este adevărul Lui, când îi alege pe cei iubiți ai Săi; este înțelepciunea Lui atunci când stabilește ce există sau ce este conform legii adevărului; este bunătatea Lui, când Își oferă cu înțelepciune adevăratele Sale daruri; și, în sfârșit, este dreptatea Lui, atunci când măsura sau felurile darurilor, fie trimise sau ascunse, sunt stabilite în înțelepciune și bunătate, pentru binele cel mai înalt al întregii Sale creații. Alăturați-vă și cercetați fața teribilă a judecății lui Dumnezeu și veți recunoaște cu exactitate, în ea, privirea blândă a iubirii lui Dumnezeu. Cu păcatul său, omul s-a despărțit de izvorul inerent, pururea-curgător, al dragostei lui Dumnezeu; iar această iubire se înarmează pe sine cu adevăr și judecată. Pentru ce motiv? Pentru a distruge această fortăreață a separării. Dar indiferent de cât de nesemnificativ ar fi păcătosul, care ar putea fi zdrobit iremediabil sub loviturile Judecății curățitoare, ca un vas al olarului, Neînțelesul Iubitor al sufletelor trimite Iubirea Lui în esență: adică pe Unicul Său Fiu, pentru a ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Sale (Evrei 1: 3), luând pe Sine Însuși carnea noastră, fără păcat, ca El să poată purta și povara neputinței noastre și a greutății judecății care vine inevitabil asupra noastră, Singur depășind săgețile mâniei îndreptate spre întreaga omenire și putând, prin rănile Sale de pe Cruce, să dezvăluie izvoarele nesfârșite ale milei și iubirii - care sunt acolo pentru a stinge setea pământului blestemat altădată - cu binecuvântări, viață și fericire. Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea (Ioan 3:16).

 

   Dar dacă Tatăl Ceresc, din dragoste pentru lume, L-a dat pe Fiul Său Singur-Născut, atunci și Fiul, din dragoste pentru lume, Se dăruiește; și așa după cum dragostea răstignește, la fel este răstignită și dragostea. Căci, Fiul nu poate să facă nimic de la Sine (Ioan 5:19), nici nu poate face nimic contradictoriu față de Sine. El nu caută voința Sa (cf. Ioan 5:31), pentru că El este Moștenitorul veșnic al voinței Tatălui Său. El rămâne în dragostea Lui, dar în acea dragoste El Însuși primește tot ce iubește Dumnezeu în dragostea Sa, după cum spune: Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. (Ioan 15: 9-10).

   Astfel, dragostea Tatălui Ceresc, prin Fiul, s-a răspândit în lume: dragostea Fiului lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl, se înalță și către Tatăl Ceresc și coboară în lume. Fie ca toți cei care au ochi să vadă această cea mai profundă fundație și formare interioară originală a Crucii, formată din dragostea Fiului lui Dumnezeu pentru Sfântul Său Părinte, și iubirea față de omul care a păcătuit - unul excluzându-l pe celălalt și unul aderând la celălalt - împărțind aparent unitatea, dar în adevăr unind ceea ce a fost împărțit. Iubirea pentru Dumnezeu este râvnire pentru Dumnezeu; dragostea pentru om are milă față de om. Iubirea pentru Dumnezeu cere ca legea adevărului divin să fie respectată; dragostea pentru om nu lasă nici măcar pe omul călcător de lege să piară în nelegiuirea lui. Iubirea pentru Dumnezeu se străduiește să învingă dușmanul lui Dumnezeu. Dragostea pentru om face divinitatea umană, astfel ca prin iubirea pentru Dumnezeu, omenirea să poată fi îndumnezeită. În timp ce dragostea pentru Dumnezeu înalță pe Fiul omului de pe pământ (Ioan 12:32, 34), dragostea pentru om deschide îmbrățișarea Fiului lui Dumnezeu pentru cei născuți pe pământ, iar aceste încercări contradictorii ale dragostei se leagă, sunt dizolvate împreună, sunt echilibrate și construiesc împreună acea intersectare minunată în care cei care cer mila și adevărul se întâlnesc la un loc, dreptatea divinității și pacea omenirii s-au sărutat între ele, prin care Adevărul ceresc este izvorât din pământ, și dreptatea, fără a mai avea un ochi amenințător, a privit din Ceruri. Da, pentru că Domnul va da bunătate și țara noastră va da rod în ceruri (Psalmul 84: 11-13).

 

   Crucea lui Iisus, formată din vrăjmășia evreilor și violența păgânilor, este imaginea și umbra pământească a acestei Cruci cerești a dragostei. Fără ea, crucea nu numai că nu ar fi putut ține pe sine - chiar până la moarte - pe Cel Care ține viața tuturor celor care trăiesc în mâinile Sale, dar nici n-ar fi putut măcar atinge umerii Celui pentru care doisprezece legiuni de îngeri așteptau numai Chemarea Lui ca să-L elibereze. În zadar armata întunecată își ridică armele pentru a-L prinde și a-l lua pe El captiv și Îi pregătesc Lui legăturile! Pentru că doar focul urii lor le luminează drumul, nu văd că El este deja captiv și în legăturile iubirii Lui, care este mai puternică decât moartea (Cântarea Cântărilor 8: 6). În zadar adunarea nelegiuiților strigă: avem o lege și prin legea noastră trebuie să moară (Ioan 19,7)! El nu va muri în niciun alt fel decât prin legea Sa: o iubire mai mare nu are niciun om decât aceasta, că un om își dă viața pentru prietenii săi (Ioan 15:13). În zadar blasfemiatorii repetă: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Matei 27:40) - Fiul lui Dumnezeu, exact prin aceasta ne permite să-L recunoaștem - că El nu Se coboară de pe Cruce până când El nu S-a istovit pe sine în dorul Său imens pentru iubirea față de Tatăl Său, Căruia El în cele din urmă Îi oferă duhul Său, și pentru omenire, pentru care El varsă apa curățirii și sângele vieții. Prin aceasta percepem noi dragostea lui Dumnezeu, pentru că El Și-a dat viața pentru noi (1 Ioan 3:16). Mergeți mai profund, o creștinilor, în această mare recunoaștere, nu numai în cuvânt și cu limba, nici în auz, ci în duh și în adevăr; și va deveni în cele din urmă, dacă putem spune așa, o prietenie cu Crucea, încât să nu găsiți nicio altă plăcere mai dulce decât a striga, în duhul contemplării, cu purtătorul de Dumnezeu: "Dragostea mea a fost răstignită!"(Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu). Dragostea lui Dumnezeu, care acționează fără mijlocitor în Crucea lui Iisus, trebuie să fi împărtăsit fără îndoială puterea divină cu El. Și cât de repede, cât de abundent, cât de departe poate să izvorască această putere victorioasă din El!

 

   "Dacă grăuntele de grâu", a spus Iisus Hristos despre El Însuși, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. (Ioan 12:24). O, cât de curând acest bob de sămânță divină, murind pe Cruce, întinde în jurul ei ramurile noii vieți! Uite, cum încă înainte de moartea lui Iisus, pe lemnul blestemat, pe buzele hoțului se înmulțește rugăciunea: Adu-Ți aminte de mine, Doamne, când vei intra în Împărăția Ta! (Luca 23:42), iar această lumină cu adevărat paradisiacă este acea zi în care a fost condus în Raiul lui Dumnezeu. Uitați-vă cum, împreună cu cutremurarea înfricoșătoare a pământului și sfărâmarea pietrelor, inima împietrită până atunci a păgânului se pocăiește și buzele sale aduc rapid o roadă coaptă, mărturisind Mântuitorului: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei 27:54). Ce atracție irezistibilă i-a făcut pe "cei care L-au părăsit pe Iisus", să se afle în jurul Crucii și mormântului Lui! Chiar mai mult, biruința Crucii s-a manifestat în Iosif din Arimatea. Cunoscându-L pe Iisus până atunci ca pe Un Profet și Făcător de Minuni, nu avea curajul să se dezvăluie Ucenicilor Săi: în ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19:38). Dar când a aflat că Iisus a murit, "cu moartea unui condamnat", Cel Înălțat de pe pământ l-a tras cu El Însuși, cu o asemenea putere încât nu-l mai interesau nici onoarea, nici teama omenească și nu s-a mai abținut să-și dezvăluie grija pentru Cel Răstignit, nici chiar înaintea guvernării: El a mers cu îndrăzneală la Pilat și a cerut Trupul lui Iisus (Marcu 15: 43). Și n-a arătat, grăuntele de grâu care moare, cu aceeași putere, roadele sale extraordinare în toți aceia care putreziseră mult timp în podgoriile morții și multe trupuri ale sfinților care dormeau s-au sculat (Matei 27:53)?

   Pe măsură ce puterea Crucii se răspândește, cu atât mai mult va fi efectul ei triumfător. Se concentrează, în Iisus Cel Răstignit, toată autoritatea din cer și de pe pământ; ea permite, totodată, acelor duhuri care sunt în închisoare să simtă puterea tărâmului său plin de har; Îl înalță mai sus decât toate cerurile; Îl trimite, de acolo, pe Mângâietorul, care n-ar fi venit, dacă Iisus nu ar fi trecut prin Cruce și nu Și-ar fi făcut calea cu adevărat regală.

 

   Apoi, dragostea lui Dumnezeu este necondiționată și revărsată abundent în sufletele însetate ale credincioșilor, prin Duhul Sfânt (Romani 5: 5) și, ignorând toate obstacolele, conduce lumea răscumpărată, prin munca ascetică să experimenteze triumful general al iluminării și al slăvirii. Lăsați dușmanii Crucii lui Hristos să construiască o cruce nouă pentru Biserica Sa - ei, prin aceasta, vor pregăti doar o nouă victorie și o nouă slăvire pentru ea. Să înțeleagă înțelepciunea acestei vremi că propovăduiește nebunia Crucii - va fi o nebunie doar pentru cei care vor pieri. Lăsați-i pe iudei, atât pe cei vechi, cât și pe cei noi, să ceară un semn, să nu observe semnele care se întâmplă înaintea ochilor lor, iar pe elini să caute propria lor înțelepciune în vorbire, în loc să creadă în Înțelepciunea Divină - adevărata Biserică va propovădui întotdeauna pe Hristos Răstignit, pentru iudei piatră de poticnire, iar pentru elini nebunie, dar pentru cei chemați [și iudei și elini / LO] El va fi întotdauna Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1: 18-24). În cele din urmă, să vină acele vremuri rele, atunci când oamenii nu vor suporta o învățătură sănătoasă; dar, după poftele lor, se vor înmulți învățătorii pentru desfătarea urechilor lor; Ei îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme (2 Timotei 4: 3-4). După aceste învățături false, vor aduce apostazie și va dispărea dragostea în sine, crescând fărădelegile lor - în timpul acestor evenimente, puterea Crucii, ca la o a doua Răstignire a Domnului, va pătrunde cu o nouă plinătate omenirea și întreaga natură, cutremurând întreg pământul, distrugând ceea ce era ferm în el, răsturnând tot ceea ce fusese înălțat, eclipsând ceea ce strălucea - nu atât de mult ca răzbunare împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, care de obicei își pregătesc propria lor distrugere, ci cât să grăbească și să finalizeze tragerea tuturor lucrurilor către Cel Înălțat de pe pământ. În același mod iubirea, asemenea fecioarelor înțelepte cu untdelemnul lor pregătit, în mod de neînțeles pentru cei nebuni, va rămâne până când Mirele dorit va apărea și o va aprinde cu şapte făclii de foc în ziua nunții mielului; și până când vor veni cerul și pământul, credința și nădejdea și Dumnezeu va fi totul în toate (1 Corinteni 15:28), pentru că în toate inimile care poartă pe Dumnezeu va fi iubire, vărsată în ei prin Duhul Sfânt prin rănile Crucii (Romani 5: 5).

 

   Acesta, creștinilor, este începutul, miezul și sfârșitul Crucii lui Hristos - toate acestea doar dragostea lui Dumnezeu! După cum în această lume materială, indiferent încotro ne-am îndrepta privirea, spre Est sau spre Vest, spre Sud sau spre Nord peste tot, vederea noastră descoperă cerul nemărginit - și în domeniul duvohnicesc al tainelor, în întreaga măsură a Crucii lui Hristos, contemplarea se pierde în limpezimea dragostei lui Dumnezeu. Ne vom opri îndrăzneala, referitor la această mare tăcere. Cu cât vorbim mai mult despre Cruce, cu atât mai mult limba trupului se oprește, iar ochiul pământesc al minții orbește de super-abundența luminii cerești a Crucii. Însuși Meșterul etern al Crucii,

Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ, să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, și să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efeseni 3: 14-19).

   Legat de aceasta, să ne amintim că, dacă suntem creștini nu numai cu numele, ci suntem sau chiar dorim să fim urmașii lui Iisus Hristos, atunci avem și crucea noastră proprie, conform poruncii Lui: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Matei 16:24). În măsura în care crucea noastră va fi asemănătoare Crucii lui Hristos, atunci nu ne bucură să credem acum că crucea noastră ar trebui să fie formată numai din iubire? Astfel, creștinilor, această cruce - de care cei care iubesc lumea fug ca de un chinuitor și de care chiar și purtătorii de cruce adesea se vaită, deși, în majoritatea cazurilor, datorită ignoranței lor, delăsării și lipsei de experiență, fac să fie mai greu jugul bun și ușor al lui Hristos, această Cruce cutremurătoare făcută din iubire (ce ar putea fi mai mângâietor?), prin povara lor - ar trebui să fie în întregime de iubire.

 

   Dar fiecare dintre noi să ne aducem propria cruce mică și să o atingem de Marea Cruce a lui Hristos, ca să vedem dacă este asemenea originalului - căci trebuie să știm că orice cruce care nu se aseamănă Crucii lui Hristos nu ne înalță de la pământ, ci va cădea împreună cu noi și va arde sub noi, ca un lemn de foc, în flăcările din Gheena. Astfel, să privim încă o dată Crucea Domnului. Această iubire a Tatălui Ceresc Îl crucifică pentru noi pe Fiul Său Unul-Născut. Cum se potrivește iubirea noastră cu aceasta? Facem faptele lui Avraam (Facere 22), oferind pe Altarul Iubirii lui Dumnezeu tot ceea ce iubim, fără să șovăim, fără a păstra nimic altceva pentru noi înșine, decât speranța? Această iubire a Fiului lui Dumnezeu se dăruiește răstignirii, nu numai prin Mâna Cea Sfântă a Tatălui Său, ci și prin mâinile păcătoșilor. Am învățat noi, din această dragoste și din această dăruire nemărginită față de destinul divin, ca noi, asemenea lui Isaac, să fim întotdeauna gata să devenim jertfă - fie pentru slava lui Dumnezeu, pentru purificarea noastră sau pentru binele aproapelui nostru? Această dragoste a lui Dumnezeu, revărsată de Duhul Sfânt, umple munții și văile, învăluie timpul și veșnicia, încât și vrăjmașia întărită și muribundă împotriva lui Dumnezeu să fie dizolvată în iubire vie și binecuvântată. Este, de asemenea, iubirea noastră, capabilă să cucerească răul, cu bine, să binecuvântăm pe cei care ne blesteamă, să ne rugăm pentru cei care ne răstignesc și să nu considerăm că am avea nici măcar un dușman în întreaga lume, chiar într-o lume care nu ne-a dăruit niciun singur prieten? Nu vom mai extinde întrebarea aceasta. De aici, trebuie ca discuția să continue în conștiința fiecăruia, care ne va arăta neîncetat acum sau, uneori, fie durerea pe care o așteaptă dușmanii Crucii, fie victoria, pacea și slava celor care o iubesc, conform judecății Mielului lui Dumnezeu, Care a fost jertfit pe Cruce, Câruia să fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea... pentru totdeauna și în vecii vecilor (Apocalipsa 5:13).

   Amin!"

 

Traducere și interpretare: KSLCătălin / Lăcașuri Ortodoxe® - 2019

după predica originală a Arhimandritul Filaret (Drozdov), viitor Mitropolit al Moscovei, rostită în Lavra Sfântul Alexandru Nevsky din Sankt-Petersburg, în Vinerea Mare, anul 1816

vezi știrile de azi