Transmisiune în direct:

Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a IV-a după Paști

Așezarea romană Durostorum: pe drumul de hotar ce trece prin Halmyris

21 februarie 2019
08:38

Pornind de la faptul că anul 2018-2019 a fost decretat la nivel internațional Anul Sfinților Mucenici Epictet și Astion - ale căror sfinte moaște, cele mai timpurii de la noi din țară, au fost descoperite la Halmyris, în Murighiol, Tulcea - continuăm cu unele date importante privind viețile celor doi mari sfinți și, în special, cadrul istoric în care aceștia au participat la încreștinarea românilor din aceste ținuturi.

 

Insistând asupra Limes-ului Moesian, care ne interesează în mod special, fiind spațiul în care cei doi mari sfinți Epictet și Astion au trăit (pătimind în perioada anilor 298-303, sau chiar mai devreme), continuăm cu traducerea unei lucrări științifice importante în acest sens, prezentată deja în articolele trecute, dedicată aceleiași teme și intitulată: "Spațiu și identitate în Moesia Romană: Regândirea sferelor militare și civile într-o provincie de frontieră", a cărei autoare este Lina Diers (Universitatea din Viena, Institutul de Arheologie Clasică). Iar, în capitolul deja început, intitulat: "Statutul Administrativ și Modelele Spațiale: Sferele militare și civile în Centrele de Legiune și Urbane din Moesia", continuăm cu o altă cetate:

 

Durostorum
   "Durostorum reprezintă un alt impresionant exemplu de intercalare a sferelor de așezare în tabăra de legiune romană, în Moesia, și consecințele acesteia asupra urbanismului. Cetatea Durostorum este amplasată de-a lungul Limes-ului Dunării, în partea de sud-vest a Dobrogei, sub orașul modern Silistra, din Bulgaria, și satul Ostrov, din România.

Dezvoltarea așezării romane în zonă a început cu desfășurarea Legiunii XI Claudia în vremurile lui Traian, care a cauzat aspectul contemporan, atât de tip canabae cât și de tip vicus.

   Întrucât teritoriul taberei de legiune de tip canabae este complet supraconstruit de către orașul modern Silistra, o discuție mai aprofundată despre materialul arheologic (aspectul așezării, al clădirilor, fazele de construcție, descoperirile atașate) nu este ușor. Totuși, diverse săpături de salvare, din anii 1970, au oferit suficiente informații pentru recunoașterea aspectulului general topografic al zonei.

 

   Tabără Legiunii XI Claudia a fost cantonată în partea de sud-vest a Silistrei de astăzi, în timp ce o așezare de tip canabae se dezvolta în spațiul din nord, la nord-est și nord-vest de tabără, spre Dunăre. Una dintre cele mai mari probleme rămâne a fi determinarea mărimii așezării de tip canabae. Părți excavate din schema străzilor și clădirile din canabae precum și spațiul limitat dintre tabăra de legiune și terasamentul Dunării indică o dimensiune a suprafeței de 25-30 hectare. Totuși, excavările au întreținut convingerea că structurile investigate individual în imediata vecinătate a taberei de legiune s-ar putea să fi aparținut unei canabae la fel de bine, mărind cotele până la aproximativ 60 de hectare.

 

   Datorită acestei situații și conform conceptului dualismului așezării (canabae-vicus) s-a crezut că așezarea/oraș urbană Durostorum, care este cunoscută din inscripții ca Municipium Aurelium Durostorum, trebuia să fie căutată în altă parte. Între 1997 și 2007, un proiect de cercetare și de excavare a confirmat existența unei așezări de tip vicus în apropierea satului Ostrov. Unii arheologi au favorizat acest sit pentru identificarea Municipium-ului, deoarece oferea o zonă mai largă pentru dezvoltare și pentru dezvoltarea unei așezări urbane civile. Cu toate acestea, două fapte par să indice contrariul. În primul rând, dimensiunea confirmată a vicus-ului este, de asemenea, de doar aproximativ 25 de hectare, ceea ce nu îl face mai mare decât așezarea de tip canabae, ci poate chiar semnificativ mai mic.

   În al doilea rând, solul din Ostrov este foarte argilos și moale; acesta nu oferă o bază optimă pentru o așezare mai mare.

În plus, structurile descoperite în Ostrov indică un centru de producție sau o așezare rurală. Până în prezent, au fost identificate numeroase cuptoare de ceramică, un horreum mare (depozit public) și băi, toate cu un aspect neregulat. În contrast cu aceasta, schema străzilor din canabae arată regulată și având un aspectul organizat.

   Toate aceste aspecte indică faptul că - la fel ca în Novae și, posibil, în Viminacium - din nou canabae a fost cea transformată în municipium. În opoziție cu opinia generală a dezvoltării vicus-urilor ca municipii, acest proces a fost deja sugerat de unii cercetători în dezbateri timpurii (în mare parte Parvan și Gerov) și este acum favorizat și de majoritatea colegilor (Boyanov, Baltać, Tomas).

   O interesantă contribuție la dezbatere poate fi găsită în inscripție, care numește municipium-ul ca Municipium Aurelium Durostorum. Ea fost descoperită într-o construcție secundară, ca material de construcție la așezarea de tip vicus, pe sit-ul din Ostrov, și indică acordarea drepturilor municipale în timpul lui Marcus Aurelius sau al lui Caracalla. Potrivit reutilizării sale în Antichitatea Târzie, locul descoperirii nu oferă nicio informație privind autorizarea municipalității nici pentru canabae, nici pentru vicus.

   Cu toate acestea, altă inscripție crucială găsită în Silistra, datată până în anul 209 era noastră și numele vicani atestă existența unui vicus la începutul secolului al III-lea al erei noastre.

   Dacă numele Municipium "Aurelium" Durostorum îl indică pe Marcus Aurelius, aceasta ar fi de fapt o dovadă sigură a dezvoltării așezării de tip canabae sub formă de municipium. De celaltă parte, dacă statutul municipal a fost acordat abia în temeiul Împăratului Caracalla, existența vicusului în 209 după Hristos nu contrazice drepturile municipale nici pentru canabae, nici pentru vicus.

   Astfel, până la extinderea bazei epigrafice pentru Durostorum, aici nu pot exista decât ipoteze cu privire la procesul exact de municipalizare. Totuși, Durostorum arată din nou că o dualitate a structurilor de așezare (canabae și vicus), în jurul taberelor de legiune, a existat în Moesia, dar concepțiile arheologice care s-au dezvoltat în legătură cu această dualitate (dualismul așezării, separarea așezării militare de cea civilă spațial și legal, urbanizarea așezării civile) nu se aplică aici. De asemenea, se dovedește, din nou, că municipalizarea nu oferă neapărat o sugestie concretă asupra identificării și caracterului urbanității, ci mai degrabă poate arăta influența unor circumstanțe definite militar pentru dezvoltarea așezării și populației la frontiera provinciilor (figura)."

Amplasarea spațială a diverselor structuri de așezare ale lui Durostorum sub Silistra modernă și în apropiere
Ostrov. © Agnieszka Tomas, Varșovia / L.Diers

 

Parte a Limes-ului Dunărean este şi sit-ul arheologic de la Halmyris (Murighiol, Tulcea), loc în care, printr-o minune dumnezeiască - după cum a recunoscut echipa româno-americană de arheologi condusă de Prof. Mihail Zahariade - au fost descoperite, sub Altarul fostei Basilici Episcopale ridicate în cadrul fostei cetăţi, cele mai timpurii sfinte moaşte de la noi din ţară: Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. În prezent, sub stăreţia Pr. Protosinghel Iov, se înalţă în imediata apropiere Catedrala din Halmyris, care adăposteşte sfintele moaşte ÎNTREGI ale celor doi mari sfinţi.

 

REAMINTIM: Astfel, Catedrala din Halmyris - Murighiol, dedicată Sfinților Mucenici Epictet și Astion, aflată sub juridicția canonică a Episcopiei Tulcii, devine Centrul de Pelerinaj Cultural European al Anului 2018/2019, sfântul lăcaș aflându-se însă încă în fază de construcție și așteptând participarea tuturor credincioșilor (poți ajuta și tu, prin depunere în CONT bancar Mânăstirea ortodoxă Halmyris: RO21RNCB0256127859640001 / CIF: 14797706 / Murighiol, Tulcea).

 

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe - februarie 2019

Pentru Lăcașuri Ortodoxe® 2019: Ing. Cătălin Ion

 

Bibliografie:
http://www.chronikajournal.com/

vezi știrile de azi