Un proiect de lege al Guvernului din Muntenegru socheaza Biserica Ortodoxa Sarba

Un proiect de lege al Guvernului din Muntenegru, asa-zis al “libertatii religioase”, amenință viața Bisericii Ortodoxe Sârbe din această țară.

Muntenegrul a pregătit un nou proiect de lege privind comunitățile religioase, conform caruia puterea muntenegreana va numi clericii de rang înalt, le va aloca activele specifice și va separa, astfel, definitiv, Episcopia din Muntenegru, de Biserica Ortodoxa Sârba.

Proiectul în cauză vizeaza in mod deschis Biserica Ortodoxa Sârba. Acesta prevede ca imobilele și bunurile pe care ea le-a dobândit înainte de 1918 sa fie confiscate, iar demnitarii sai sa nu fie alesi fără aprobarea statului.

Într-adevăr, articolul 4 din proiectul de lege prevede că, înainte de numirea acestora, comunitatea religioasă trebuie să notifice puterea muntenegreana.

Profesorul de “Istoria Bisericii”, din Seminarul “Sfantul Petru de Cetinje”, Budimir Aleksić, consideră că acest proiect de lege este unul scandalos, și a declarat că scopul său este acela de a plasa Biserica Ortodoxa Sârba sub jugul statului.

“Singura instituție pe care partidul de guvernământ nu o controla, este Biserica Ortodoxă Sârbă. Aceasta este ceea ce a afirmat Primul-Ministru Milo Djukanovic in public, acesta este programul Partidului Socialist Democrat din Muntenegru, care sustine că Biserica trebuie să se afle in relații armonioase cu organele de stat – conform acestuia Biserica trebuind să fie una dintre elementele constitutive ale identității naționale ale Muntenegrului”, a spus el.

În timpul elaborării proiectului de lege, niciunul dintre membrii grupului de lucru nu l-a contactat pe Mitropolitul Eparhiei de Muntenegru, deși studiază acest document incepand din 2011.

Profesorul Aleksić consideră că proiectul a fost elaborat neconstituțional, sub domnia lui Milo Djukanovic, expunand aspectele scandaloase ale legii în timpul unor emisiuni de televiziune:

“Ei spun că sediul comunității religioase trebuie să se afle în Muntenegru. E ca si cand s-ar spune că Biserica Catolică ar trebui să fie separata de Vatican, incat sa-si aiba sediul in Muntenegru…

Ei, de asemenea, mai scriu că limitele entităților ecleziastice ar trebui să se potrivească frontierelor de stat ale Muntenegrului, dar e absurd. Avem cazul Episcopului de Srem, care se extinde asupra câtorva municipalități de pe teritoriul Croației. Același lucru este valabil și pentru Eparhia de Zahumlje și Herțegovina, cu sediul în Trebinje, care se extinde in zona croată, in Dubrovnik și Konavle”, a precizat Aleksić.

Proiectul de lege permite confiscarea brutala a proprietatii Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Secțiunea 52 prevede ca toate bisericile construite inainte de 1918 sa devina proprietate a statului, dreptul lor de utilizare putand fi transferat altor comunități religioase. Prin urmare, bisericile și complexe monahale vor deveni proprietate a Bisericii Ortodoxe schismatice din Muntenegru [condusa de un preot caterisit] sau vor fi transformate în magazine.

Președintele partidului de opoziție “Noua Democrație Sârbă”, Andrija Mandic, consideră, de asemenea, că legea propusă reprezinta o presiune evidentă a regimului, la adresa Mitropoliei din Muntenegru și Litoral, prin care sa fie atinse obiectivele partidului lui Milo Djukanovic – Biserica Ortodoxă Sârbă din Muntenegru ajungand, prin urmare, sub controlul statului. Opoziția nu va permite adoptarea unei astfel de legi, a spus Andrija Mandić.

“În toamnă, vom ieși în stradă și vom distruge regimul, iar prin asta va fi împiedicata adoptarea legii”,a spus el, amintind ca statele membre NATO vad in Biserica si in Ortodoxie ceva care ar indeparta tara de Europa și ar apropia-o mai mult de Moscova.

“Există in Muntenegru un fel de rebeliune populară, deci cred că această lege nu va fi supusă procedurii parlamentare”, a spus Andrija Mandić.

Mai multe proteste au avut loc, deja, în țară. Exista petiții împotriva proiectului de lege, semnate în orașele Niksic și Podgorica.

La rândul său, Mitropolitul Amfilohie a declarat, pe 11 septembrie, la ziua “Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, al cărui braț sfant se afla in Manastirea Cetinje, ca proiectul de lege privind libertatea religioasă “reprezinta legea cea mai gravă și mai perfida care a existat vreodată în Muntenegru”, și că “scopul fundamental al acesteia este profanarea și distrugearea altarului Sfântului Petru de Cetinje”.

Mitropolitul a adăugat, că acelasi lucru care s-a întâmplat cu Sfantul Ioan Botezătorul, se intampla si astazi la nivel global:“Capul lui Ioan Botezătorul este din nou pe tipsie. Este pus pe tipsie in Muntenegru, Europa, Ucraina, Siria, Irak… Forțele demonice distrugatoare vor să-i extermine pe oamenii lui Dumnezeu, sa distruga iubirea veșnică, cea adevărată, și adevărul”, a concluzionat Mitropolitul.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.