Duminica Slabanogului din Capernaum: Demolarea acoperisului-

Cea de-a doua duminică a Postului Mare: Demolarea acoperisului

Într-o zi, patru prieteni au adus un paralitic la Iisus, pentru vindecare. Când au văzut cum casa in care Iisus predica fusese sigilata și ușa blocată, ei nu au renunțat. Credința nu renunță niciodată. Ea perseverează, insista. Credinta este inventiva, fertila, plina de idei, ia in derandere barierele. Daca drumul este blocat in vreun fel, credința va căuta, ea, o alta cale. Și a găsit o alta cale. Scotand unele dintre tiglele acoperisului simplu (de fapt niste dale usoare, de tip palestinian), cei patru prieteni l-au coborat pe cel aflat in durere, prin deschizatura, si l-au asezat la picioarele Învățătorului.

Traducere si interpretare dupa o predica a Pr. Anthony M. Coniaris, in traducerea: KSLCatalin. Publicat în revista Monitor Lăcașuri Ortodoxe, Februarie 2015, ISSN2067-5062

Imaginați-vă uimirea celor din casa aglomerata, atunci când au auzit zgomotul de deasupra lor, simțind praful și resturile care incepusera sa cada peste ei, privind in sus si observand deschizatura din tavan și, mai mult, o targa cu un om bolnav pe ea. Vi-L imaginați pe Iisus? Stand cu ochii catre deschiderea spre cer, printr-o gaură din tavan, privind patru capete care se uitau, în jos, spre El? Aici este un exemplu despre cum credința demoleaza literalmente acoperișul, paravanele, pentru a ajunge la Dumnezeu. Acești oameni au aratat in mod clar intregii lumi că credința creștină este ceva extraordinar de puternic; este un efort hotărât, de a stabili contactul, legatura, cu Iisus. Persoana care spune: “Nu obisnuiesc sa merg la biserică, duminica, dar ma rog in inima mea”, glumeste cu ea insasi. Dacă inima ei ar fi fost in Biserica, atunci si corpul ei ar fi fost acolo. Pur și simplu, nimic nu poate opri credinta sa găseasca o cale de a fi cu Iisus.

Să aruncăm o privire la cei 4 prieteni ai paraliticului. Primul lucru pe care Iisus l-a admirat, a fost credința lor. Când a “văzut credința lor”, El a facut minunea vindecării – fiindca credința creștină nu apare singura; ea merge mână în mână cu dragostea. Atunci când acesti patru prieteni au venit la Iisus, ei nu au venit singuri. Ei si-au mai amintit de unul, care vroia foarte mult să-L vada pe Iisus, dar nu putea din cauza paraliziei sale. Cei mai mulți oameni il uitasera, dar nu si acesti 4 prieteni. Ei au avut timp și au făcut acest efort, de a merge și de a-l duce pe acest om la Iisus. Ei sunt genul de oameni care încântă inima lui Dumnezeu. Ei nu numai că au vrut să-L vadă pe Iisus – ei înșiși – dar au adus cu ei pe cineva, care altfel nu ar fi putut veni.

Sa incepem prin a ne aduce pe noi înșine la Hristos. Dar sa nu ne oprim aici. Dupa ce ne-am adus pe noi la Hristos, sa-i aducem si pe alții. Cel mai mare dar pe care un om i-l poate aduce altui om, este Hristos. Majoritatea oamenilor ajung, chiar și intr-o singură zi, în contact cu cineva care nu-L cunoaste pe Hristos, și care ar avea nevoie foarte mare să-L cunoască. Nu este scopul nostru, acesta, ca Biserică, adică, profesori de religie, părinți, cor, prieteni – fiecare în felul său, sa ii aducem pe alții în prezența vindecătoare a Domnului nostru? Cât de ușor este, de exemplu, sa aduci un prieten și sa il pui la picioarele lui Iisus, pe targa rugăciunii; macar rugandu-te pentru asta! Cei patru bărbați din Evanghelia de astăzi nu l-au putut vindeca pe prietenul lor paralizat, slabanogit, dar ei au fost dispuși să-l aducă la Cel Care l-ar putea vindeca.

“Fiul Meu, păcatele îți sunt iertate”.

Vedeti cu cata tandrete si cu cat de mare mila i-a vorbit Iisus slabanogului? – “fiul meu, păcatele îți sunt iertate”. Văzându-l culcat acolo, in patul lui, salbanogit, i s-a adresat cu: “Fiul meu”. Într-adevăr, El ii vorbea astfel unuia dintre copiii Săi, care a fost rănit și adus la El – fiindca El aduce fiecaruia dintre noi dragostea totala si puterea lui Dumnezeu.

Iisus i-ar fi putut zice slăbănogului: “paralizia ta să fie vindecata”. Dar El, nu! A spus, in schimb: “Păcatele îți sunt iertate”. Problema omului nu era paralizia, ci era ceva mai profund. Corpul și sufletul vietuiesc aproape unul de celalalt, împreună, incat de multe ori boala unuia il afecteaza pe celalalt. Tortura păcatului și a vinovatiei fusese cauza profundă a slabanogelii acestui om. Deci, Iisus a eliminat cauza principală: “Fiul meu, păcatele îți sunt iertate”.

Daca o persoană este un conducător auto prost, el va distruge orice masina – chiar si pe cea mai buna. Cel mai bun tratament, într-un astfel de caz, nu este sa-i tot repari mereu masina, ci sa il re-educi. Dacă Iisus ar fi “reparat” – vindecat – doar corpul acestui om, vina păcatului de neiertat si-ar fi găsit expresia într-o altă boală fizică. Acest om a fost slabanogit de vinovatie, iar slabanogeala fizică era doar o manifestare exterioară a slabanogelii spirituale interioare. Păcatul este cea mai mare slabanogeala. El il paralizează, il blocheaza pe om, cu trup și suflet. Iisus a venit pentru a vindeca această paralizie, slabanogeala.

Noi venim la Iisus, astăzi, slabanogiti de lipsa de sens a vieții, fiindca El a avut ca scop: “Eu am venit ca să aveti viață, și incă sa o puteti avea din belșug”. Noi venim la Iisus, slabanogiti cu păcatul și vina, ca sa ne cerem iertare si sa fim iertati. Noi venim la Iisus slabanogiti de teama și de frică. Plecam cu pace – “Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere”. Noi venim la Iisus, slabanogiti de slăbiciunile noastre; plecam cu putere. “Pot face toate acestea, intru Hristos, Care mă întărește”, spune Sfântul Apostol Pavel. Noi venim la Iisus, slabanogiti de un sentiment de singurătate, si gasim Un Prieten Care ne iubește și Caruia Ii pasă. Noi venim la Iisus slabanogiti de descurajare, si plecam cu speranta – o speranță care își are rădăcinile în Dumnezeu, Care așa a iubit lumea, încât El “nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți”. Noi venim la Iisus, slabanogiti de neincredere, de scepticism și de îndoială, si plecam descoperind Adevarul. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, a spus Iisus. Noi venim la Iisus, slabanogiti de tristețe, si plecam cu bucurie. “Aceste lucruri le-am spus ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină”. Noi venim la Iisus, slabanogiti de frica de moarte, si plecam cu o asigurare de viață veșnică.

De ce oare acest om vorbește așa?

Când cărturarii L-au auzit pe Iisus spunand: “Fiul meu, păcatele îți sunt iertate”, au obiectat, zicand: “De ce omul acesta vorbește astfel? E blasfemie! Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”. Cărturarii considerau că, intrucat numai Dumnezeu putea ierta păcatul, Iisus comitea blasfemie. Iisus le arata ca El este Dumnezeu, vindecandu-l pe slabanog. “Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele – a zis slăbănogului – “Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta”. Trebuie să ne amintim: carturarii credeau că slabanogul nu se va putea ridica si merge pe jos, cu excepția cazului în care păcatele sale ar fi fost in primul rand iertate. Potrivit carturarilor, toate bolile erau rezultatul păcatului, și nicio boala nu putea fi vreodata vindecata, până cand păcatul nu ar fi fost iertat. Acum, dacă Iisus a fost în măsură să-l facă pe acest om se ridice și să umble, atunci asta a fost o dovadă clara că păcatele bărbatului fusesera într-adevăr iertat și că Iisus era într-adevăr Dumnezeu, Care singur poate ierta păcatul!

“Ce este mai ușor?”

“Ce este mai ușor”, a întrebat Iisus, “Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?”. Ce este mai ușor? Sa ierti sau sa vindeci? Arhiepiscopul William Temple a dat un raspuns la asta, când a spus odată: “Sa creeze lumea a fost usor… niciun efort nu I-a trebuit lui Dumnezeu: “Să fie lumină!” (a spus Dumnezeu), și a fost lumină; dar pentru a transforma inimile noastre, egoiste, in ceva firesc, frumos, iubitor, Care este natura lui Dumnezeu… L-a costat pe Dumnezeu agonia și sudoarea sângeroasa și moartea pe cruce”. Într-adevăr, ce este mai ușor?

“Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!”. Lumea va spune intotdeauna: “Ti-ai facut patul si trebuie sa stai in el”. Dar, există Cineva mai mare decât lumea, Care spune fiecarui păcătos pocăit: “Ia-ți patul tău și umblă. Păcatele tale iti sunt iertate”.

“De ce vorbește omul acesta, astfel?… Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”, intreaba cărturarii. Dar slabanogul știa. Aici, în Hristos, este Dumnezeu! “Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”.

Prin puterea Aceluiași Hristos, noi, de asemenea, ne putem ridica de la o minte slabanogita, un suflet slabanogit, un spirit slabanogit, și sa pornim pe jos într-o nouă viață, o viață a integritatii și sănătatii. Si noi, asemenea acestuia, il putem si trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu, strigand: “Nu am văzut niciodată așa ceva. N-am visat niciodata ca o așa bucurie, o asemenea pace, o asemenea iertare, ar putea fi posibila!”.

Traducere si interpretare dupa o predica a Pr. Anthony M. Coniaris, in traducerea: KSLCatalin. Publicat în revista Monitor Lăcașuri Ortodoxe, Februarie 2015, ISSN2067-5062