219

Sfântul Mucenic Pantelimon prăznuit la parohia Stelnica

Publicat în urmă cu 3 luni, în Stelnica, de

Vineri, 27 iulie 2018, biserica parohiei Stelnica, Protopopiatul Fetești, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prin săvârșirea slujbei Utreniei și a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, precum și a slujbei Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii mutați la Domnul.

        La frumoasa slujbă au participat, la invitația preotului paroh Stanchi Marius, preacucernicii preoți Manolache Victor de la parohia Fetești-Gară I, Bacheș Adrian de la parohia Perișoru I și Dumitru Marius de la parohia Fetești-Dudești. Bogatul cuvânt ziditor de suflete a fost susținut de părintele Manolache Victor, care a evidențiat faptele minunate ale Sfântului Pantelimon, pătimirile acestuia, precum și îndemnul de a urma acestuia în statornicia în credință.

        La final, credincioșii prezenți s-au bucurat împreună de o agapă frățească în curtea bisericii parohiale.



A consemnat preot Dumitru Marius, secretarul Protopopiatului Fetești

Trimite
Powered by InterChat

π 0.00928 sec - PID: 14403