491

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, marţi, 13 noiembrie 2018, la Biserica „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia, a fost adusă spre închinare Racla cu Sfintele Moaşte ale celui între sfinţi părintelui nostru Nectarie de la Eghina, vindecătorul de cancer, de la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Urziceni.

Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind, a fost săvârşită Slujba de Te Deum, pentru binefacerile, pe care cu îmbelşugare le‑a vărsat Dumnezeu asupra robilor Săi.

Soborul de preoţi membri ai Cercului pastoral numărul 1 al Protopopiatului Slobozia, a oficiat Taina Sfântului Maslu.

Oficialităţi locale şi mulţime de credincioşi din municipiul Slobozia, au participat la slujbă, astfel fiecare a înălţat prinos de rugăciune către Sfântul Nectarie.

Toţi credincioşii sunt aşteptaţi să se închine la Racla cu sfintele moaşte, care va rămâne în mijlocul comunităţii noastre, pentru a marca înainteprăznuirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, ocrotitorul bisericii parohiale, până vineri, 16 noiembrie 2018, orele 17:00.


Miercuri 14 noiembrie 2018


Utrenia + Sfânta Liturghie – ora 08:00 – 11:00

Vecernie + Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie – ora 16:00


Joi 15 noiembrie 2018


Utrenia + Sfânta Liturghie – ora 08:00 – 11:00

Vecernie Mare cu Privighere – ora 16:00


Vineri 16 noiembrie 2018


Slujba Acatistului Sfântului Evanghelist Matei – ora 07:00

Sfânta Liturghie – ora 09:00

Racla cu Sfintele Moaşte ale celui între sfinţi părintelui nostru Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni, de la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni, va rămâne până la ora 17:00


Trimite
Powered by InterChat

π 0.0082 sec - PID: 4753