49

Sesiuni de informare pentru liceeni din Urziceni

Publicat în urmă cu 16 zile, în Protopopiatul Urziceni, de

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, reprezentanții Protopopiatului Urziceni au susținut sesiuni de informare în liceele din Urziceni. Cele trei licee au răspuns cu bucurie, ca de fiecare dată. Astfel, în apropierea Zilei Naționale a României, Pr. Minea Daniel, Pr. Popa Popescu Sorin, Pr. Dincă Ovidiu și d-șoara Toma Adriana au fost în mijlocul liceenilor, vorbindu-le despre importanța omagierii Unirii din 1918. Discuțiile au punctat anumite evenimente istorice, însă centrul de greutate a fost corespondența cu timpul nostru. Mai presus de inventarierea evenimentelor, tinerii au aflat că cei care s-au luptat și au murit pentru mărețul ideal au fost bunicii și străbunicii noștri.

Interesul arătat dovedește căutarea adevărului, a strânsei legături dintre oameni, a faptului că oamenii uniți sunt mult mai puternici. Chiar dacă există dorințe de dezbinare, tinerii participanți au fost o comunitate activă, o mică Românie pregătită să crească. Chiar până la cer.

Pr. Ovidiu DINCĂ

Trimite
Powered by InterChat

π 0.00862 sec - PID: 5418