200

Joi, 01 noiembrie 2018, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni s-au întrunit în Sala de Festivități a Protopopiatului, pentru a participa la Ședința Administrativă lunară. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent PC Pr. Cristi GAVRILĂ, Conilier Canonico – Juridic.

După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc!”,PC Pr. Consilier a transmis arhierești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, fraților preoți, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Aurel BERBEC, Protopop de Urziceni, care a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial în ultima perioadă și a punctat aspectele importante de care trebuie să țină seama preacucernicii preoți în activitatea lor pastoral – misionară.

PC. Părinte Protopop a adus lămuriri cu privire la buna desfășurare a procesiunii cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria-Neamț, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, procesiune ce va avea loc în data de 06 noiembrie 2018 în Mun. Slobozia cu prilejul hramului de toamnă al Mănăstirii „Sfinții Voievozi”, din Slobozia.

 Au urmat discuții libere despre problemele ivite în parohie în ultima perioadă.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.



A consemnat Răzvan – Adrian IVĂNEȚ, Secretar II al Protopopiatului Urziceni


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00948 sec - PID: 19881