40

Să ne cunoaștem țara…

Publicat în urmă cu 15 zile, în Protopopiatul Urziceni, de

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, serviciul social acreditat din cadrul Protopopiatului Urziceni, respectiv Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte a organizat în data de 27 septembrie 2018, o excursie pentru familiile asistate în cadrul serviciului.

Pentru a le aduce o bucurie în suflet, Protopopiatul Urziceni a făcut demersurile necesare și a luat în această frumoasă excursie și 15 copii instituționalizați în cadrul Complexului de Servicii pentru Protecţia Copilului Urziceni dar și doi însoțitori din cadrul complexului care s-au bucurat de obiectivele turistice vizitate și au socializat pe toată durata zilei cu ceilalți participanți.

Itinerariul a fost următorul: Urziceni – Ploiești și retur.

Au fost vizitate următoarele obiective turistice: Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova cu următoarele secțiuni: Muzeul Omului, Acvariul și Grădina Botanică Bucov dar și Grădina Zoologică Bucov și Mănăstirea Ghighiu.

Această frumoasă acțiune, face parte atât din planul de activități aferent anului 2018 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulte și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate anului 2018, care a fost desemnat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor ”Anul Familiei Creștine”.

Excursia a fost o încântare pentru toţi participanții, de la cel mai mic până la cel mai mare, deoarece a fost ceva diferit de activitățile desfășurate la sediul protopopiatului, au fost vizitate obiective turistice noi și a fost prima dată când alături de copii au participat și s-au bucurat și părinții acestora care nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru a asigura astfel de oportunităţi. Acest lucru a fost posibil deoarece în cadrul serviciului social acreditat de protopopiat ca și categorie de beneficiari sunt asistate familii din comunitate.

La finalul zilei în care a fost organizată excursia participanții au mărturisit că s-au simţit foarte bine şi s-au distrat în această zi tocmai pentru că au fost împreună.

 

Toma Adriana Mariana – asistent social în cadrul Protopopiatului Urziceni


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00797 sec - PID: 18584