115

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în mijlocul copiilor

Publicat în urmă cu 25 de zile, în Protopopiatul Slobozia, de

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a desfăşurat joi, 25 octombrie 2018, acţiunea: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în mijlocul copiilor” la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu.

Părintele Ioan Constantin Bălan de la Parohia Gheorghe Doja a vorbit celor 25 preşcolari despre viaţa Sfântului Dimitrie și despre faptele sale bune, în prezența doamnei director, Elena Frangulea, cadrelor didactice și părinților. Apoi, părintele a binecuvântat și uns cu mir sfințit toți copiii din unitatea de învățământ.

Micii creștini au fost receptivi și au învățat și un scurt cântecel religios, îndrumați de părintele, care a promis că va veni să-i mai viziteze. Toți cei prezenți au primit din partea Protopopiatului Slobozia câte o iconiță.

Activitatea face parte din cadrul parteneriatului „Lăsați copiii să vină la Mine!” dintre Protopopiatul Slobozia și Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” Slobozia.

A consemnat Pătrașcu Anastasia, asistent social al Protopopiatului Slobozia.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00831 sec - PID: 24304