202

Joi, 25 octombrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoți ai Protopopiatului Slobozia, alături de părintele Consilier Cristi Gavrilă, reprezentant al Centrului Eparhial, au săvârșit slujba de pomenire a soldaților creștini, căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru libertatea poporului, cu ocazia serbării Zilei Armatei Române.

Biserica și Armata reprezintă două instituții care veghează la pacea poporului, apărând atât sufletele, cât și integritatea trupească a cetățenilor. Acestea au conlucrat neîncetat pentru realizarea unității naționale, transmițând și conservând valorile morale necesare poporului român.

Alături de rugăciunile neîncetate ale Bisericii pentru ostașii și eroii țării care și-au jertfit viața pentru unitatea de neam și de credință și pentru libertatea acestui popor, activitățile prilejuite de celebrarea Zilei Armatei Române au evidențiat, o dată în plus, cinstea pe care cetățenii județului Ialomița, în general, și ai orașului Slobozia, în special, o poartă ostașilor Armatei Române.

Transmiterea mesajelor din partea autorităților centrale și locale, urmată de depunerea coroanelor de flori din partea diferitelor instituții, au încheiat activitățile dedicate Zilei Armatei Române în cântec de fanfară și tropot de defilare a ostașilor ialomițeni.

A consemnat Adin Diaconescu


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01083 sec - PID: 23552