187

Joi, 01 noiembrie 2018, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Călăraşi. În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte Laurențiu Mititelu, Consilier Bunuri Bisericești al Centrului Eparhial.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la Sectorul Administrativ – Bisericesc, Economic – Gospodăresc și Social – Filantropic, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

În continuare, părintele protopop a adus la cunoștință preoților informații despre organizarea procesiunii cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria - Neamț, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, din ziua de marți, 06 noiembrie 2018, din Municipiul Slobozia.

Ședința administrativă s-a încheiat cu prezentarea referatului: „Importanța Tainei Sfintei Cununii în viața tinerilor de astăzi” de către preacucernicul părinte Vintilă Mihai Cătălin de la Parohia Vărăști.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călărași.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00981 sec - PID: 27069