345

Zi de mare bucurie și binecuvântare în parohia Perieți

Publicat în urmă cu o lună, în Perieti, de

Vineri, 9 noiembrie 2018, într-o frumoasă zi de toamnă, Cercul pastoral numărul 3 s-a întrunit în biserica din comuna Perieți, pentru a sărbători cel de al doilea hram al bisericii, „Sfântul Ierarh Nectarie”.

Soborul de preoți a fost condus de preacucernicul părinte Protopop Ionuţ Butu, care la final a ținut un frumos cuvânt de învățătură despre familia creștină, tineri și Centenar.      

Credincioşii au participat cu multă dragoste la sfintele slujbe.

La acest ceas de sărbătoare pentru comunitatea noastră au participat și cadre didactice de la Școala Gimnazială Perieți, însoțite de domnul director Ion Avrămiță.

O parte dintre copii au primit cu bucurie Sfânta Împărtășanie.

Doamna profesor de religie, Mihaela Arzoiu, a cântat împreună cu copiii din Cercul catehetic cântece patriotice pe tema Centenarului și a dragostei față de neam, țară și credința strămoșească.

 La final, părintele paroh a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la bucuria hramului „Sfântul Ierarh Nectarie” și a oferit tuturor celor prezenți câte o iconiță cu Sfântul Ierarh Nectarie, Acatistul Sfântului și câte un dar, constând în alimente și dulciuri.

Mulțumim tuturor binefăcătorilor care au contribuit la oferirea darurilor, în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie.

A consemnat preotul Constantin-Ion Arzoiu.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00948 sec - PID: 4240