113

Cinstirea Eroilor Neamului în Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu 4 ani, în Penitenciarul Slobozia, de
Joi, 29 mai 2014, cu ocazia Înălţării Domnului, la Penitenciarul Slobozia s-a organizat o manifestare cultural-artistică şi religioasă, în cadrul căreia s-a adus un prinos de cinstire eroilor neamului românesc.

Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii, Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost gazda grupului de 14 elevi ai Liceului de Arte „Ionel Perlea” – Slobozia, coordonaţi de Părintele Clementin Matache, profesor de religie, care au interpretat mai multe cântece patriotice şi religioase în cinstea eroilor neamului. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean a participat Părintele Dragoş Stanciu, inspector la disciplina Religie, care a evocat, într-un frumos cuvânt de învăţătură, cultul eroilor.

La manifestare au mai participat, pe lângă cadre ale unităţii, 09 persoane private de libertate, care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la slujba de pomenire pentru eroi. Aceştia au primit dulciuri şi cozonaci din partea credincioşilor şi credincioaselor Parohiei Amara II – Protopopiatul Slobozia şi felicitări confecţionate în cadrul atelierelor ocupaţionale din cadrul Liceului de Arte.

Activitatea s-a încheiat într-o frumoasă atmosferă de bucurie creştină, oaspeţii manifestându-şi disponibilitatea ca şi pe viitor să participe la astfel de manifestări cultural-artistice şi religioase în cadrul Penitenciarului Slobozia.

Preot capelan VASILE Gabriel
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01112 sec - PID: 15626