54

Activitate moral-religioasă la Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu 4 ani, în Penitenciarul Slobozia, de
Miercuri, 12 noiembrie 2014, la Penitenciarul Slobozia, s-a organizat o activitate moral-religioasă, în cadrul căreia s-au înălţat rugăciuni şi s-au împărtăşit experienţe de viaţă, în cadrul unei dezbateri cu tema „Delicvenţa juvenilă din perspectivă moral-creştină”.

Astfel, Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost gazda grupului de 20 elevi ai Liceului de Arte „Ionel Perlea” – Slobozia, coordonaţi de Preacucernicul Preot Clementin Matache, profesor de religie şi de domnul profesor Dumitru Cioboată, directorul liceului. La activitate au participat 10 persoane private de libertate şi specialişti ai Biroului de Educaţie din Penitenciarul Slobozia.

Activitatea a debutat cu un moment de împreună rugăciune pentru mântuire şi a continuat cu un buchet de cântece creştine, interpretate de elevii liceului. În cadrul dezbaterii ce a urmat persoanele private de libertate le-au împărtăşit vizitatorilor din experienţa vieţii private de libertate, consecinţa unor alegeri nepotrivite la anumite momente ale adolescenţei.

Tinerii elevi au fost receptivi la îndemnurile şi sfaturile primite, dând dovadă de un interes foarte ridicat şi o implicare continuă pe timpul dezbaterii.

Activitatea s-a încheiat într-o frumoasă atmosferă de bucurie creştină, oaspeţii manifestându-şi disponibilitatea ca şi pe viitor să participe la manifestări cultural-artistice şi religioase în cadrul Penitenciarului Slobozia.

A consemnat Preot capelan Vasile Gabriel.

Trimite
Powered by InterChat

π 0.0148 sec - PID: 30858