32

Activitate cultural-artistică în Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu 3 ani, în Penitenciarul Slobozia, de
La începutul lunii octombrie 2015 s-a încheiat un nou Protocol de colaborare între Penitenciarul Slobozia şi Parohia „Schimbarea la Faţă” – Amara, protocol care are ca obiectiv principal implicarea reprezentanţilor parohiei în activităţile moral-religioase şi cultural-artistice desfăşurate în penitenciar. Acest protocol continuă şi dezvoltă frumoasa colaborare dintre cele două instituţii, colaborare care s-a materializat de-a lungul timpului prin oficierea unor slujbe bisericeşti, desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice şi filantropice. Aceste activităţi transmit adevărul că Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, îi cuprinde atât pe cei buni şi pe cei răi, şi pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi, pentru că Dumnezeu vrea prin intermediul ei ca toţi să-şi câştige mântuirea, inclusiv cei din închisori, aşa cum arată Sfântul Apostol Pavel: “ Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vina” (1 Timotei 2, 4).

Cu dorinţa de a împlini cuvântul Mântuitorului „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu, 16, 15), în ziua de joi, 08 octombrie, în Sala de Festivităţi a Penitenciarului Slobozia, s-a organizat o activitate cultural-artistică şi filantropică, la care au participat 15 persoane private de libertate având situaţie materială grea şi 17 de tineri, aparţinând Grupului de cateheză „Biserica Albastră”, coordonaţi de părintele Clementin Matache. Aceştia au interpretat mai multe cântece cu caracter creştin şi laic, iar la sfârşitul activităţii, persoanele private de libertate au primit fiecare, din partea Parohiei Amara II, câte o ciocolată, o napolitană, o carte de rugăciuni şi două plicuri timbrate.

Implicarea reprezentanţilor comunităţii locale este una esenţială pentru cei aflaţi în detenţie. Aceştia, văzând că sunt cercetaţi din exterior de alte persoane în afară de familiile lor, vor putea conştientiza că nu sunt uitaţi de societate, ci dimpotrivă, există oameni care sunt alături de ei şi care nu îi dau uitării. Dacă mâinile celui care face milostenie, în numele lui Hristos, sunt mâinile lui Dumnezeu Celui Milostiv, voluntarii care doresc să se implice în activitatea de asistenţă religioasă din penitenciar împlinesc, de fapt, cuvântul Mântuitorului „….în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. ( Matei, 25, 36).

A consemnat părintele capelan Gabriel Vasile

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01549 sec - PID: 30862