120

Cerc pastoral la Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu 3 ani, în Penitenciarul Slobozia, de
Joi, 14 ianuarie 2016, la Penitenciarul Slobozia, a avut loc prima întâlnire pe anul 2016 a preoţilor din cadrul Cercului Pastoral numărul 1 al Protopopiatului Slobozia. Sub protia Părintelui Protopop Ionuţ Butu s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, în capela Sfântul Nicolae a Penitenciarului Slobozia, la care au participat 25 persoane private de libertate dar şi cadre ale unităţii.

În cadrul activităţii Părintele capelan Gabriel Vasile, preotul penitenciarului, a prezentat referatul cu tema „Taina Sfântului Maslu şi rolul ei în tămăduirea bolnavilor”. La sfârşitul slujbei, Părintele Protopop Ionuţ Butu le-a transmis participanţilor binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, îndemnându-i totodată la mai multă rugăciune şi nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.

Acţiunea a avut ca scop principal promovarea şi consolidare învăţăturilor creştine în rândul persoanelor private de libertate şi a oferit prilejul unui moment de împreună rugăciune a comunităţii bisericeşti locale cu populaţia penitenciară.

A consemnat părintele capelan Gabriel Vasile.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01137 sec - PID: 30765