138

Activitate duhovnicească în Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu un an, în Penitenciarul Slobozia, de
Activitate duhovnicească în Penitenciarul Slobozia,

organizată în ziua de 28 martie 2017 în cadrul Proiectului „Învierea lui Iisus Hristos, nădejdea Învierii noastre”

în colaborare cu Seminarul Teologic Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în ziua de marţi 28 martie 2017, între orele 09:00 – 11:00, la Penitenciarul Slobozia, s-a desfăşurat o activitate duhovnicească organizată în cadrul Proiectului „Învierea lui Iisus Hristos, nădejdea Învierii noastre”.

Manifestarea a cuprins un buchet de cântări bisericeşti, specifice perioadei Triodului, susţinute de 10 elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” – Slobozia şi de 16 persoane private de libertate – Corul Bisericii din penitenciar.

Întâlnirea a fost una interactivă, deţinuţii participanţi edificându-se despre viaţa teologico-didactică a prestigioasei instituţii de învăţământ, iar reprezentanţii Seminarului Teologic au surprins aspecte semnificative ale vieţii carcerale, oferindu-le penitenţilor, pe lângă cărţile de rugăciune, nădejde şi prospeţime duhovnicească.

Această activitate s-a desfăşurat în prezenţa Prea Cucernicului Părinte Profesor Sebastian Marin – directorul Penitenciarului Slobozia, a domnului comisar de penitenciare Iulian Vasile – Şef Birou Educaţie şi a preotului capelan Gabriel Vasile, având ca scop cultivarea atitudinilor pozitive şi crearea unei atmosfere de celebrare a Sărbătorilor Pascale, stimularea creativităţii, a lucrului în echipă, a cooperării şi a toleranţei în rândul persoanelor private de libertate.

A consemnat părintele capelan Gabriel VASILE.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00963 sec - PID: 30734