690

Sfânta Liturghie arhierească la Călărași, prilejuită de prezența Icoanei Maicii Domnului „Portărița” de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Duminică, 2 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași, Protopopiatul Călărași, unde s-a aflat spre închinarea credincioșilor Icoana Maicii Domnului „Portărița” de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

S-a creat deja o tradiție ca la începutul anului bisericesc și înainte de recolta de toamnă, credincioșii din Călărași să aducă prinos de rugăciune și mulțumire, în comuniune, printr-o procesiune pe străzile municipiului.

Această zi a fost încununată de Sfânta Liturghie, unde sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinţi consilieri Manuel Rusu, Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părinţii protopopi din județul Călărași, preoţi şi diaconi.

Un grup restrâns al Corului „Mihail Vulpescu” al  Protopopiatului Călărași a dat răspunsurile liturgice.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a adresat cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru darul spiritual făcut credincioșilor Episcopiei noastre, prin prezența Sfintei Icoane și a mulțumit Preabunului Dumnezeu că acum la începutul Anului Nou bisericesc suntem binecuvântați cu rugăciunile Maicii Domnului. A vorbit credincioșilor prezenți despre Pilda nunții fiului de împărat și îndemnat credincioșii să-L urmeze pe Hristos, „Lumina lumii” , dar și să răspundă chemării Sale, pentru a da răspuns bun la chemarea pe care Mântuitorul Iisus Hristos o va face fiecăruia dintre noi.

Cu această ocazie, dar și ca semn de mulțumire, Preasfinția Sa a dăruit preacucernicului părinte Constantin Aioanei „Medalia Aniversară” a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și mai multe albume și cărți tipărite în Eparhia Bărăganului.

Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pentru începutul noului an școlar.

Evenimentul a fost transmis LIVE prin osteneala Agenției de Presă Lăcașuri Ortodoxe în Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01 sec - PID: 29560