18

Duminică, 4februarie 2018, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a fost prezent înmijlocul credincioşilor din municipiul Călărași, pentru a sluji prima SfântăLiturghie la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” dupătârnosire (Sfințire). Slujba de târnosire a avut loc în urmă cu doi ani, îndata de 10 ianuarie 2016.

 

PS Vincențiu a slujit pentru prima dată la BisericaSfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași după târnosire

Sub protiaPreasfinției Sale, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au slujitpreacucernicii părinţi consilieri Manuel Rusu, Daniel Florin Enașcu, FlorinIonescu, Ioan Florin Simion, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea,părintele protopop Ramon Eugen Ilie, preoţi şi diaconi.

Dialogulliturgic  a fost întreținut de  câțiva membri din Corul „Mihail Vulpescu” alProtopopiatului Călărași și corul bisericii parohiale „Sfinții Apostoli Petruși Pavel” din Călărași.

În cuvântul deînvăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi la slujbă despre parabolaFiului Risipitor, despre dragostea de părinte pe care Dumnezeu o are pentrucununa creației Sale, omul, despre necesitatea „venirii întru sine” prin căințăși întoarcere la Tatăl.

 

Părintele Constantin Marcu a primit rangul de iconomla Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași

Cu aceastăocazie Preasfinţia Sa a acordat rangul de iconom părintelui paroh ConstantinMarcu de la parohia Borcea din cadrul Protopopiatului Fetești, pentru lucrareajertfelnică săvârșită în comunitatea parohială.

PreasfințitulPărinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie, săvârșită la BisericaSfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași și a felicitat grupul coral formatdin școlari, care vin permanent la biserică și le-a dăruit câte o cruciuliță casemn al aprecierii pentru cântecele religioase intonate la vremea chinonicului.

Ierarhul abinecuvântat toți credincioșii prezenți la Biserica Sfinții Apostoli Petru șiPavel din Călărași și a apreciat prezența în număr foarte mare a părințilorcare își aduc pruncii și copiii la biserică, primind și Sfânta Împărtășanie.


Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: Parohia Sf. Ap. Petru si Pavel
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
7
pe acest site
Site-ul oficial Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Călăraşi, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Protopopiatul Calarasi al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Marchează între favoritele tale siteul Parohia Sf. Ap. Petru si Pavel
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.02629 sec - PID: 30107