231

      Joi 20 Septembrie 2018, în biserica parohială a parohiei Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, comuna Vasilați – județul Călărași, a avut loc începând cu ora 13.30, sub președinția preacucernicului preot Necula Marian – protopop al Protopopiatului Oltenița, o ședință de lucru cu preoții și credincioși din cercul pastoral care cuprinde parohiile: Prozanic, Vasilați, Nuci, Popești, Progresu și Sohatu, cu privire la referendumul din 6 și 7 octombrie 2018, unde românii îşi vor putea exprima dreptul la vot cu privire la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

           Toți preoții și credincioșii prezenți din cele șase parohii ale cercului pastoral, și-au exprimat sprijinul necondiţionat cu privire la acest demers privind modificarea Constituției în ceea ce privește limpezirea noțiunii de căsătorie ce au fost iniţiate de Coaliţia pentru Familie.

           Preoții și credincioșii din cele șase parohii au stabilit ca în toată această perioadă, premergătoare datei referendumului, să monitorizeze cu foarte mare atenție acest demers al Coaliţiei pentru Familie, în vederea mobilizării tuturor credincioșilor din cele șase parohii ale cercului pastoral, pentru a participa la Referendumul pentru Familie din 6 și 7 octombrie 2018.


           A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prozanic


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01259 sec - PID: 4514