80

Cine au fost acești ostași care au biruit? Studiu de caz

Publicat în urmă cu 14 zile, în Parohia Plevna, de

În localitatea Plevna, „cultul eroilor” are încă, nu doar o dimensiune „euharistic” -impersonală (încadrată în rugăciunea generală pentru anonimi „ostași, eroi, luptători, căzuți în toate timpurile și toate locurile”), ci una vie, personală, sufletească, dată de legătura rudelor, din neamul lor, cu EROII, mutați de la moarte la Viață. 

Cine au fost acești ostași care au biruit pe vrășmași la Mărășești, dacă nu ai noștri copii, nepoți, soți, rude, prieteni și cunoscuți? Ei au plecat dintre noi la război, și mulți nu s-au mai întors. Cu tot dreptul, acestor eroi li se cuvine adoraţia noastră sfântă şi prinosul nostru de recunoştinţă. Eroii neamului nu se plâng, ci se slăvesc! Căci felul morţii lor este altul decât la ceilalţi muritori. Ei bravează în faţa morţii şi o dispreţuiesc, de aceea ei trec în veşnicie şi devin nemuritori. Numele lor se înscrie în cartea vieţii nepieritoare a neamului şi Biserica îi va pomeni, după numele lor, în faţa credincioşilor din toate vremurile. (Mitropolitul Pimen al Moldovei, Cuvântare la alegerea locului pentru Mausoleul de la Mărășești)

În acest sens, ulterior Primului Război Mondial, cu sprijinul Societății pentru Cultul Eroilor, se înalță în proximitatea bisericii (și a Primăriei) un monument dedicat „amintirii celor căzuți pentru întregirea neamului”. Acest loc comemorativ al eroilor a fost întotdeauna sub autoritatea spiritual- gospodărească a parohiei.

Astfel, documentele atestă că îngrijirea, curățenia și împrejmuirea monumentului au fost efectuate în mod constant de enoriași, rude ale eroilor, prin comitetul parohial.

  La 19 mai 1958, consiliul parohial hotărăște împrejmuirea Monumentului Eroilor (lăsat în părăsire de către autorități, poate și datorită faptului ca avea reprezentare cruciformă, unică în împrejurimi). La 8 iunie se constată strângerea banilor și materialelor necesare, iar la 24 iunie lucrarea este deja pusă în operă. Peste doi ani, la 29 mai 1960 se desfășoară o altă colectă pentru monument, în valoare de 400 lei. La 1 iunie 1960 se desfășoară și în Valea Rusului colecta pentru îngrijirea monumentul din Plevna, realizându-se suma de 138 lei. 


Trimite
Powered by InterChat

π 0.0141 sec - PID: 30739