66

Trepte spre închinarea în duh și adevăr (LVI)

Publicat în urmă cu o lună, în Parohia Plevna, de

 Mântuitorul, desăvârșitorul Legii Vechi


„Religia nouă, ce se năștea pe malurile lacului Ghenizaret, în timpul predicării Domnului, cum și de-a lungul drumurilor pe care umbla cu Apostolii Săi, în sinagogile unde poposea, pe munte și la mesele unde se întrunea cu prietenii și învățăceii Săi, avea rădăcini adânci în trecutul religios al poporului ales. Se scurseseră sute de generații care adrmiseră cu așteptarea cea mare, mesianică, în inimi; se cristalizaseră porunci religioase inflexibile care formaseră acest popor; tradiții și ceremonii religioase de veacuri își spuneau cuvântul lor hotărâtor când apăruse Mântuitorul. El venea într-adevăr cu vestea cea bună și nouă: dar nu făcea abstracție de trecutul religios pe care clădea: „ să nu socotiți că am venit să stric legea sau proorocii. Nu am venit să stric ci să împlinesc” (Mt 5, 17 ) ” 

  Ca împlinitor al Legii Vechiului Testament, Mântuitorul interiorizează, unifică și desăvârșește prescripțiile acestuia, combate formalismul și reformuleaza cultul iudaic, spiritualizând formele și practicile rituale ce tindeau să devină formaliste (Mt 6.5-6 .17-18), jertfele sângeroase (Mt 12, 7 ), profanarea Templului (In 2, 13-17 ). 


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01145 sec - PID: 26271