75

Ispita societății "avansate", debarasată de inhibiții și prejudecăți

Publicat în urmă cu 21 de zile, în Parohia Plevna, de

Tinerii din toată lumea doresc să-și dezvolte la maxim potențialul pentru a se

împlini, atât în planul personal, cât și cel al comunității, societății, în care trăiesc.

Provocări la adresa acestui deziderat se găsesc oriunde pe mapamond. În

societatea de azi, ca în toate timpurile, există vechea rivalitate dintre bine

(Dumnezeu și Biserica), pe de o parte, și rău (puterile întunericului și slujitorii

păcatului și deșertăciunii), pe de alta, în competiție pentru câștigarea sufletelor

tinerilor. Această rivalitate este astăzi mai profundă și mai greu de gestionat de

tineri. Răul este promovat de diavol și slujitorii lui prin metode mult

specializate, ispita și păcatul fiind prezentate astăzi, în mod oficial, ca fiind

lucruri normale, ale unei societăți avansate, „debarasate de inhibiții și

prejudecăți”, iar binele moral și normalitatea unei vieți după principii creștines unt considerate ca aparținând unei societăți depășite. Aceasta crează confuzii în sufletul tinerilor, derută. În acest context, este inevitabil ca tinerii, pe măsură ce cresc trupește și sufletește, în mediul familial, bisericesc, școlar și social, să perceapă această concurență și să simtă incertitudine, tulburare, sfâșiere

lăuntrică. Așezându-ne pe cât posibil în locul lor și aplecându-ne cu dragoste

părintească asupră-le, intrând în comuniune cu ei, căutăm să aducem claritate situației în care se află, să le simplificăm alegerile, particularizând pentru fiecare și lăsând suficient loc pentru implicarea lor liberă și conștientă. În nebuloasa de informații, stimuli, așteptări proprii și din afară, au nevoie de tot ajutorul, dar și de dozarea și stimularea implicării lor în propria devenire Indiferent că-și doresc să fie oameni de succes, creștini în societate, ori să se implice cu prioritate în organismul Bisericii, tinerii trebuie îndrumați spre un sistem de valori care să rezoneze cu profunzimile lor sufletești, un sistem care să ofere soluții pentru devenirea lor pe parcursul întregii vieți, un sistem puternic și suplu, în care persoanele angrenate să le ofere aportul necesar de știință, afectivitate și ajutor concret. Biserica are această posibilitate deoarece Tatăl, prin Fiul, cu lucrarea Mângâietorului Duh Sfânt, ne dă știința și puterea de a ajunge fii ai lui Dumnezeu, iar Biserica și-a dezvoltat o spiritualitate 

bimilenară care să ajute pe orice credincios integrat în organismul ei să răspundă vocației sale, sub îndrumarea clericilor-duhovnici și învățătorilor. (http://adormirea.ro/cuvantul-preotului/tinerii-trebuie-calauziti-spre-a-si-gasi-locul-si-lucrarea-ce-o-pot-savarsi-personal-in-biserica)

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01491 sec - PID: 19893