135

Trepte spre închinarea în duh și adevăr (LIV)

Publicat în urmă cu 2 luni, în Parohia Plevna, de

CULTUL VECHIULUI TESTAMENT


-CONCLUZII-


 Cultul Domnului în vremurile biblice includea toata viata israelitilor ( Num 28,3-8 ), sabatul ( Num 28,9-10 ), lunile noi ( v 11-15 ) sărbătorile ( v 16-29,39 ), anii sabatici ( Lev 25,1-7 ) și jubiliari (v 8-19 ).

Preoții și levitii erau mediatorii obligatorii ai unui cult valabil, dar cu prilejul sarbătorilor participa toată adunarea lui Israel ( Deut 16, 16, Lc 2,41-42 ) manifestându-se prin jertfe, prin laude ( Ps 93; Ps 95-100 ) și rugăciuni ( Ps 60;79;80 ) pentru a-și exprima recunoștința față de Dumnezeu ( Deut 11,13 ). 

Cultul israelit avea cu rare exceptii ( Ies 33,9--34,8)un caracter accentuat 

comunitar (1 Cr 29,20; Ps 42,4 ). În sinagogă cultul era centrat pe lectura și 

explicarea Scripturii ( Lc 4,15-27 ). Pe lângă acestea se rosteau rugăciuni, se recita crezul mozaic, se cântau psalmi și se repeta binecuvantarea lui Aaron ( Num 6,24-26 ).

 Vechiul Testament, prin legea ceremoniala, cu sărbătorile, jertfele, cultul, 

preoția și tot ce era legat de un popor, de un timp și de un loc, are doar valoare 

istorică pentru înțelegerea mai adâncă a învățăturii Evangheliei.

Fără Vechiul Testament, creștinii n-ar putea întelege pe Hristos și opera Sa. Doar acela îl cunoaste pe Iisus, recunoscându-l ca Mesia, Cel prezis de profeti. Valoarea manifestărilor religioase rezidă așadar în scopul mai general pe care întreaga revelație a Vechiului Legământ îl are în planul de mântuire: acela de pedagog, vorbind neîncetat despre Hristos „ prin evenimente, obiecte, ființe și persoane ce în afară de semnificația lor proprie, prefigureză o altă realitate superioară, ca imagini ale unor realități și lucruri viitoare”.

 Identificarea sensului tipic al Vechiului Testament, lămurirea faptului că Legea 

Veche nu este independentă în sine, ci este doar prefigurare pentru cea Nouă , 

este realizată de Epistola către Evrei. Aici, comparând pe Moise cu Hristos, Sfântul 

Pavel trasează diferențele și caracterul tipologic al prefigurărilor Vechiului 

Testament:

• Hristos este Fiu și nu slujitor ( Evr 3, 1- 6 );

• Este Arhiereul cel Mare, Care a străbătut cerurile ( Evr 4, 14 );

• Este preot după rânduiala lui Melchisedec ( Evr 5 )

• Schimbând preoția, se schimbă și Legea ( Evr 7, 12 );

• Cortul și jertfele erau orânduite pentru slujba dumnezeiască, dar în chip 

nedesăvârșit, pe când Hristos se aduce pe Sine o singură dată Jertfă și prin 

Sângele Său, dobândește veșnică răscumpărare pentru toți (Evr 10, 4).

Trimite
Powered by InterChat

π 0.00929 sec - PID: 27415