162

1958: Episcopul Valerian îşi apără turma... de insecte

Publicat în urmă cu 2 luni, în Parohia Plevna, de

Combaterea unor învăţături iehoviste


Una dintre cele mai primejdioase rătăciri religioase, care bântuie mai ales în nord-vestul patriei noastre, este iehovismul, sectă religioasă deosebit de anarhică, care prin învăţăturile ei pierzătoare, pune în pericol viaţa de obşte şi sufletele credincioşilor.


Pentru lămurirea clerului şi credincioşilor, asupra pericolului ce-l reprezintă iehovismul, am alcătuit o lucrare, care încă n-a văzut lumina tiparului. În cele ce urmează, dăm la lumină trei capitole din această lucrare a noastră, care se va numi „Primejdia anarhiei religioase“.


 I. CERUL ŞI RAIUL.


Învăţătura răstălmăcită a iehoviştilor.


Între multele învăţături greşite pe care le propagă iehoviştii e şi aceea că nu există cer sau rai şi că sufletele nu se duc în cer şi nici drepţi n-ajung in cer.


”Şi nimeni nu s-a suit în cer“ (În 3. 13) zic ei.

Nici „David nu s-a suit la ceruri (F. Ap. 2. 34), deşi a fost iubit de Dumnezeu.

Nici Ioan Botezătorul nu va merge în cer (Mt. 11, 11).


Cerul este împărăţia cea nevăzută a lui Dumnezeu, Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă (1Timotei 6, 16).


Numai dacă ar fi fiinţă spirituală, omul ar putea vedea pe Dumnezeu dar fiind cu trup, omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu. Cerul fiind împărăția cea nevăzută a lui Dumnezeu, omul nu poate să ajungă în cer. Pentru om cerul nu există!


Dreapta învățătură a Sfintei Scripturi despre cer sau rai



Dacă ar fi să ne luăm după iehovişti, ar însemna să renunţăm la bunul cel mai de preţ: la cer, la fericirea eternă, la bucuria unirii cu Dumnezeu.

Cerul e starea de fericire în care vor ajunge după moarte sufletele celor ce au săvârşit binele pe pămînt. E starea reală a lumii nevăzute, în care conştiinţa va fi luminată de amintirea faptelor bune săvârşite în viața pământească. E locul care procură sufletelor celor drepţi bucurie şi fericire, îndată după despărţirea lor de trupuri.

În Sf. Scriptură, la care iehoviştii fac apel mincinos, se aminteşte precis, de atâtea ori despre cer, despre rai, despre cinul lui Avram, despre Împărăția Cerurilor.


„Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne. . . (Ps. 88, 6) strigă Psalmistul.


„În veac Doamne cuvântul Tău rămâne în cer“ (Ps. 118, 89).


„În casa Tatălui meu multe locaşuri sunt", zice Mântuitorul (In. 14, 2).


„Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri“ (Mt. 5, 12).


Care sunt aceste „ceruri“, dacă nu locaşurile lui Dumnezeu în care drepţii şi sfinţii vor fi răsplatiți pentru credinţa, pentru jertfele şi faptele lor bune?


Dacă n-ar exista „cer“, oare Iisus ne-ar fi îndemnat să ne adunam comori într-insul? „De voieşti ai fii desăvârşit -zice Domnul, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer...“ (Mt. 19. 21).


„Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.“ (Mt. 19, 29).


Cum se poate moşteni aceasta viaţă veşnică, dacă nu există Ceruri şi dacă totul se sfârşeşte la uşa mormântului?


„Fericit este cel ce ospătează întru împărăţia lui Dumnezeu“ (Lc. M15), zice Mântuitorul. Aceast "ospătează" este gustarea bucuriei în Cerul sau raiul lui Dumnezeu.


Apostolii Domnului au crezut în acest „cer" şi l-au propovăduit cu toată convingerea. Sf. Apostol Pavel spune în epistolele sale către Corinteni „cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.“ (2 Cor. 12, 2).


(Almanahul Episcopiei Oradiei, 1958)



Trimite
Powered by InterChat

π 0.01349 sec - PID: 13253