307

Flori de salcâm

Publicat în urmă cu 5 luni, în Parohia Plevna, de
Cu dărnicie, către lume,

Trimite-al Raiului tărâm

În dulci parfumuri îmbăiată –

Suava floare de salcâm.

Cu veselie râd ciorchinii

De-un alb curat şi diafan –

De fac să cadă, umilită,

Semeaţa floare de castan.

Roşcata zare-şi descreţeşte,

Deodată, fruntea-n răsărit

Şi de uimire se albeşte –

Ghicind că vara a venit.

Adie-n aurul amiezii

Vânt cald, cu iz dogorâtor,

Împrăştiind parfum de floare,

Dinspre salcâmi, foşnind uşor.

Cuprins de-o dulce ameţeală,

Mă-ntreb, de floare îmbătat,

De nu cumva, de plictiseală,

În lume Raiul s-a mutat.

O, Doamne, iartă-mi, Te rog, gândul –

Dar prea frumos e primprejur!

Şi când mă ning, cu flori, salcâmii,

Mă simt copil şi mă simt pur.

Şi-Ţi mulţumesc că-n rânduiala

Lucrării Tale-ai pus temei;

Şi aştept, topindu-mă sfiala,

Parfumul florilor de tei…

Boris Ioachim
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01537 sec - PID: 16518