217

Remedii pastorale în sprijinul familiei creştine

Publicat în urmă cu 7 luni, în Parohia Plevna, de
Luni, 9 aprilie 2018, preoții din Cercul pastoral nr 2 din Protopopiatul Lehliu, au participat, în Parohia Buzoeni, la slujirea liturgică din a doua zi de Paşti. La partea catehetică s-a vorbit credincioşilor despre modul concret în care conceptul traditional de familie este ispitit de duhul veacului acestuia.Criză familiei este veche şi nouă în acelaşi timp. Veche prin conţinutul ei şi nouă datorită contextului în care îşi face simţită prezenţa.Pentru că este veche, criza familiei îşi află vindecarea prin cuvântul sfânt şi ziditor al celor vechi, a Sfinților Părinți.Pentru că este nouă, criza familiei face apel la punereaîn valoare a priceperii pastorale a slujitorilor, folosind instrumentele,metodele şi mijloacele puse la îndemână de Sfânta Biserică.

Între remediile pastorale care se pot identifica în sprijinul familiei creştine, pot fi amintite următoarele:

Vizitele pastorale, făcute, mai ales, celor care nu vin la biserică, convorbirile duhovniceşti, consilierea membrilor familiei şi antrenareaacestora în activităţile organizate de parohie.Catehizarea tinerilor care doresc să se căsătorească este foarte necesară pentru ca aceştia să conştientizeze adevărata dimensiune aTainei cununiei şi să nu se raporteze la slujba oficiată în biserică doar ca la un gest formal, care ţine mai degrabă de o tradiţie moştenită.Implicarea în activităţile parohiei a copiilor, mai ales a celor afectaţi de lipsa permanentă sau temporară a părinţilor, care să includă atâtactivităţi spirituale, cât şi culturale, sociale sau de destindere.Organizarea de pelerinaje religioase (la mănăstiri) şi social-filantropice (la azile, spitale sau orfelinate) este un prilej de a sensibiliza pe enoriaşi în cultivarea aspectelor duhovniceşti ale vieţii creştine, dar şi de a le reduce tendinţele egoiste, prin dezvoltarea comuniunii dintre oamenii singuri.Preotul este chemat să încurajeze şi să ofere ca model în parohie acele familii care duc o viaţă creştină pilduitoare. Implicarea acestor familii în activităţile parohiei poate fi un imbold şi un exemplu pentru familiile care se confruntă cu unele dificultăţi.Consilierea pe care preotul trebuie să o acorde femeilor înclinate să accepte avortul.Ajutorarea familiilor nevoiaşe, mai ales a bătrânilor bolnavi şi singuri,Cultivarea respectului pentru bătrânii din parohie.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.0112 sec - PID: 31503