Istoric - Măgureni-Sănduliţa

 Hram: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
 Adresă: satul Măgureni, comuna Săruleşti Gară, judeţul Călăraşi
 Preot paroh: Gheorghe MIROŞ

BISERICA SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE – MĂGURENI
 
 ISTORICUL COMUNITĂȚII. Numele vechi al satului Măgureni de astăzi este Pârlita şi este amintit la 1777 de Bauer. O monografie a satului consemnează că acesta a fost strămutat de pe un mal pe altul al Mostiştei şi s-ar fi dezvoltat pe locul altui sat numit Băjenari (de la băjanie). Numele de Pârlita s-ar trage de la o incendiere produsă de un atac al turcilor.[S.A.N.I.C., fond Ministerul Culturii Naţionale şi Cultelor, dos. 634/1942, f. 168-228.]
 A fost sat de reşedinţă al plăşii Pârlita-Săruleşti şi reşedinţă a comunei cu acelaşi nume până în anul 1956, când satul Săruleşti s-a desprins şi a format comună separată. De la 1 ianuarie 1965, numele satului s-a schimbat în Măgureni, iar din 1968 a intrat în componenţa comunei Săruleşti.
 ISTORICUL PAROHIEI. În anul 1810 satul avea 22 case în care locuiau 108 suflete. Biserica era veche, construită din lemn, de egumenul Mănăstirii Radu Vodă pe moşia sa şi avea hramul Sfântului Ierarh Nicolae. La biserică slujea preotul Popa Şerban sin Cernica, de 40 ani, preoţit de Preasfinţia Sa, Mitropolitul Dositeu, la 20 septembrie 1797, pe numele satului Curăteşti, de unde s-a mutat aici, la cererea locuitorilor şi cu ştirea protopopului plăşii.[Neculae M. Popescu, op. cit., p. 59.]
 Vechea biserică din satul Pârlita a fost clădită din zid, în anul 1852,[Anuar 1909, p. 81.] de Iorgu Gherman şi i s-a dat un nou hram Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Biserica a fost reparată în anul 1905.
 În anul 1910, biserica a fost reparată din nou, deoarece la 11 august primăria comunei aducea la cunoştinţă lui Apostol Ionescu, maestrul fabricii Triunghiul din Bucureşti, că lucrările de reparaţii a bisericii din satul Pârlita sunt incomplete şi nu s-a putut face recepţia, motiv pentru care-i cerea să ia măsuri de completare.[A.N. Călăraşi, fond Primăria comunei Pârlita, dos. 1/1907-1910, f. 83.] O altă reparaţie radicală a Sfintei Biserici s-a făcut în anii 1931-1932.
 Datorită inundaţiilor provocate de creşterea nivelului apelor lacului Săruleşti după anul 1980, vechea biserică a fost părăsită şi s-a ruinat.[Ibidem, f. 11]
 Ca urmare, timp de 20 de ani satul Măgureni nu a avut parohie, abia în anul 2003 fiind reînfiinţată Parohia Măgureni şi numit preot paroh părintele Sebastian Creţu.
 La doi ani după transferul părintelui Creţu a fost numit părintele Tipa Gheorghiţă, preot paroh al Parohiei Măgureni, având sub păstorirea sa 30 de familii. Parohia se reînfiinţase, Preotul paroh fusese numit, dar în sat nu exista o biserică propriu-zisă, ci numai ruinele vechii biserici care a fost inundată în anii ’80. În lipsa bisericii, slujbele s-au săvârşit într-o capelă de lemn, improvizată.
 ISTORICUL BISERICII. Odată cu venirea părintelui Tipa încep demersurile pentru construirea unei biserici în satul Măgureni, punându-se piatra de temelie în anul 2007.[Almanah Bisericesc 2008, p. 203-204.]
 În iarna anului 2009 este numit preot paroh părintele Miroş Gheorghe, care duce mai departe lucrările de construcţie a bisericii parohiale. La data de 1 aprilie 2009 este arondat Parohiei Măgureni şi satul Sănduliţa, refăcându-se, astfel, vatra veche a Parohiei Pârlita, vechea denumire a satului Măgureni.
 În anul 2010, biserica este în întregime acoperită cu tablă şi sunt montate nouă geamuri din tâmplărie PVC, tot acum punându-se şi ultimele două cruci deasupra bisericii. Costurile, în sumă de 30.000 lei, au fost acoperite din fonduri proprii.[Almanah Bisericesc 2011, p. 337.]
 În anul 2011 este montată uşa de la intrarea în biserică, precum şi uşa laterală a Sfântului Altar. Tot în acest an este construită Sfânta Masă şi se desfăşoară lucrări de finisare interioară şi exterioară.
 În ziua de 2 decembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, la Parohia Măgureni - Sănduliţa a avut loc Sfânta Liturghie în sobor, precedată de slujba aghesmei mici.[Almanah Bisericesc 2013, p. 307.]
 ARHITECTURA. Biserica este construită din cărămidă roşie, acoperită cu tablă zincată şi are o înălţime de 15 m la turlă, care este aşezată peste naos, altarul este foarte spaţios având 27 mp, iar întreaga biserică are o suprafaţă de 125 mp.
 În prezent sunt desfăşurate ample lucrări de montare a catapetesmei. Aceasta este realizată din lemn de tei, cu sculpturi frumoase.
 PREOŢII slujitori de la parohia Pârlita, vechea denumire a parohiei Măgureni-Sănduliţa nu se cunosc. Preoţi slujitori, de la reînfiinţarea parohiei Măgureni-Sănduliţa, în anul 2003 până în prezent, în ordine cronologică: preotul Creţu Sebastian ( 2003-2005), preotul Tipa Gheorghiţă ( 2006- sep. 2009) și preot Miroş Gheorghe (2009- până în prezent).
 ACTIVITĂȚI. Are grup de cateheză în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor” și catehizarea rromilor. Începând din anul 2014, pe perioada vacanţei de vară se desfăşoară în parohie Programul „Micul Apostol” în cadrul căruia se desfăşoară cateheze, ore de cântat, ajutorarea bătrânilor în gospodăriile lor. Se mai realizează concerte de colinde cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Biserica parohială are bibliotecă funcţională.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00848 sec - PID: 24720