442

1 Decembrie – Anul Centenar sărbătorit în Parohia Independența

Publicat în urmă cu 13 zile, în Parohia Independenta, de

Tineri însetați de istoria poporului, oameni de toate vârstele care încă-și mai plâng în șiruri tăcute străbunii căzuți pe câmpurile de luptă, au participat, sambata , la manifestările dedicate Zilei de 1 Decembrie-Anul Centenar.  Într-adevăr, prin acest important moment istoric s-a împlinit dorinţa de veacuri a românilor de a fi uniţi într-o singură ţară, iar mai târziu liberi şi independenţi, stăpâni pe propriile lor idealuri şi destine.

           În Biserica Parohiei Independența din Protopopiatul Călărași, după săvârsirea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba Te-Deum-ului, spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român, în Centenarul unității de neam și credință, iar copiii de la cateheza au sustinut  un program de cantece si poezii patriotice. Manifestarea a început cu intonarea Imnului Național al Romaniei ,,Deșteaptă-te, române” și a continuat cu slujba parastasului în fața Monumentului Eroilor. Toți cei prezenți la eveniment au simțit că a fi român este un sentiment care înflorește o dată pe an, în ziua de 1 Decembrie. 

Înfăptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost poporul român, iar Biserica Ortodoxă Română a contribuit la înfăptuirea acestui ideal naţional. Evenimentul încheindu-se cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor.

În fața  Bisericii toti cei prezenti la eveniment alături de oficialitățile comunei s-au prins de mâini și au jucat ,,HORA UNIRII”.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00961 sec - PID: 30361