519

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un grup de 56 de persoane au participat duminică, 25 noiembrie 2018, la momentul istoric al sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului din București. Credincioșii și-au ocupat locul pe platoul special amenajat pentru pelerini și au participat cu emoție la slujba de sfințire a lucrărilor și la Sfânta Liturghie.

După săvârșirea Sfintei Liturghii s-au închinat și au sărutat părticele din moaștele Sfintei Ecaterina și mâna Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și al Catedralei Naționale credincioșii trecând prin Sfântul Altar. Moaștele au fost aduse special în țară cu prilejul acestui eveniment și au fost adăpostite la paraclisul din apropierea Catedralei Naționale.

Sfințirea lucrărilor efectuate până în acest moment la Catedrala Mântuirii Neamului din București, a avut loc în prezența mai multor oaspeți de seamă, precum Sanctitatea Sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a Mitropolitului Hrisostom de Patra (Grecia), a tuturor înalților prelați, membrilor ai Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Daniel, Patriarhul României și a numeroase oficialități și invitați de rang înalt.

Această catedrală care are ca hram principal Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor Neamului) și ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, unește iubirea de Dumnezeu a unui popor dreptcredincios și jertfelnic, mult încercat în istorie, cu recunoștința pe care o datorăm veșnic Eroilor Neamului.

Sfințirea Altarului Catedralei Naționale a fost rânduită, prin pronie dumnezeiască, chiar în Anul Centenar, an declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh la parohia Independența din Protopopiatul Călărași.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00805 sec - PID: 27406