132
Țara Sfântă - Pământul Sfânt, este teritoriul în care au avut loc întâmplări biblice așa cum sunt descrise în Vechiul și Noul Testament.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, credincioși de la Parohia Independența și din Municipiul Călărași, sub îndrumarea părintelui paroh Gheorghe Marcian, au fost în luna martie într-un pelerinaj, mult așteptat, în Țara Sfântă și Iordania, organizat prin Agenția de Pelerinaje Median Tours & Travel din București. Cei mai mulți dintre pelerini au străbătut acest drum pentru prima dată și tot întâia oară au călătorit cu avionul.

De aceea, plini de emoție, ei s-au îmbarcat știind că primul pas de la coborârea din navă va fi într-o altă lume, unde vor merge pe pământ și vor întâlni cerul, vor vedea ceea ce au auzit din Sfânta Scriptură sau din istoria crești-nismului”, a spus părintele paroh Gheorghe Marcian.

În cadrul acestui pelerinaj, credincioșii au vizitat: Muntele Tabor, orașul Nazaret, Cana Galileei, Betleemul, Ierusalimul, Muntele Eleonului, Așezămintele Românești de la Ierusalim și Ierihon; Pustiul Hozevei și mănăstirea unde se află moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, Mănăstirea Sfântului Sava, Mănăstirea Sfântului Teodosie.

Apoi în Iordania s-a vizitat: Amman, Petra, Madaba, Muntele Nebo. „Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest dar binecuvântat pe care ni l-a oferit, pentru ajutorul permanent pe care l-am simţit când am pășit pe urmele Domnului Hristos, pentru atmosfera duhovnicească deosebită pe care preotul însoțitor și ghidul au reuşit să o creeze şi pentru organizarea ireproşabilă făcută de Agenţia Median Tours & Travel, nădăjduind că vom fi părtaşi la astfel de bucurii și în alte călătorii spirituale spre locurile încărcate de sfințenie.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01245 sec - PID: 15801