107
În data de 16-18 august 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu,Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un grup de 75 de credincioși din parohia Independența,Protopopiatul Călărași, împreună cu alți credincioși de la parohiile vecine,sub îndrumarea duhovnicească a părintelui paroh Gheorghe Marcian și doamnapreoteasă Gheorghe Mariana, au plecat în pelerinaj la mănăstirile din Dobrogea.

Un pelerinaj care a pornit pentru unii ca ocale spre împlinirea rugăciunilor, pentru alții ca o călătorie de mulțumire,sau de ce nu, chiar ca un traseu dintr-o dorință de curiozitate.

În orice caz, a fost un drum și odestinație. Primul popas duhovnicesc a fost laCatedrala ,,Înălțarea Domnului” din Slobozia, apoi ne-am îndreptat pașii spreMănăstirea Hagieni, Mănăstirea Stejaru, Mănăstirea Cerbu, Mănăstirea Saon, MănăstireaCelic-Dere, la biserica paleocreștină din Niculiţel, unde se găseşte cea mai vechecriptă din Europa, în care au fost descoperite moaştele Sfinţilor Zoticos,Atalos, Camasis, Filip, precum şi alţi doi martiri necunoscuţi, Mănăstirea Cocoș, unde am înnoptat și am participat laslujba de seară – am întâlnit locuride o mare frumusețe și prospețime sufletească în care credincioșii s-au rugatși au primit informații despre vetrele monahale și îndemnuri folositoare de lapărinții și măicuțele așezămintelor amintite.

Drumul a continuat a doua zispre orașul Tulcea. Aici am avut bucuria de a face o croazieră în Deltă cuvaporul timp de 6 ore pe mai multe brațe ale Dunării și de a servi prânzul cubucate specific pescărești. La întoarcere am vizitat Centrul Muzeal EcoturisticDelta Dunării, unde sunt prezentate aspecte specifice ale Deltei Dunării, uniceîn lume, apoi a urmat Mănăstirea Peștera Sfântului Ioan Casian, situată înapropierea peșterii în care au sihăstrit, în secolul al IV-lea, Sfântul IoanCasian și Sfântul Gherman. Aici am înnoptatși am avut bucuria de a participa la slujba de seară.

În cea de-a treia zi am continuat rugăciunile închinându-ne la Mănăstirea SfântaMaria Techirghiol, unde ne-am recules câtevamomente în chilia părintelui Arsenie Papacioc, apoi itinerariu a fost spre Catedrala Arhiepiscopală „Sfintii Petru siPavel” Constanța, Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, MănăstireaStrunga, Mănăstirea Dervent.

Credincioşii care auparticipat au simţit o aleasă bucurie sufletească, fapt ce ne motivează ca peviitor să mai facem astfel de pelerinaje.

A consemnat preot parohGheorghe Marcian.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01023 sec - PID: 24977